Femeile din jurul meu au inceput sa lesine pe capete. Stau nemancate de trei saptamani. Beau ceaiuri de plante si apa plata cu lamaie. Ochii li se scurg lung spre talie care mai ingrosata, care mai subtire. Cu toatele au o singura tinta: seara roz lesinat, roz lesios, roz gretos de valentin. Sa va explic cu ce sperante privesc ele cu ochii mijiti si privire vigilenta seara de luni.
Cele care au deja o “jumatateâ€, viseaza sa-si vada jumatatea in genunchi. Ca un pudel la un concurs canin. Iar jumatatea sa tina in dinti o cutie din aia rosie de catifea, cu ceva lucitor inauntru. Un inel. Asa ca va avertizez de pe acum: nu le luati nimic in cutii rosii de catifea. In fata lor, au o reactie de tip pavlovian. Si daca nu e ce asteapta, veti sfarsi seara valentiniana roz lesinat, roz lesios, roz gretos intr-o baie de sange. Cu dare lungi de unghii pe fata, nu pe spate, asa cum v-ar placea.
Din pacate, primariile au inteles potentialul acestei zile. Si asa se face ca ne trezim la televizor cu stiri legate de cate cupluri “si-au unit destinele†in ziua valentiniana cu imaginile aferente de la fata locului in care femei talambe zambesc languros in timp ce-si tin sotii de brat, mandre nevoie mare, dar nu mai putin vigilente din cauza asta. Caci acum, e simplu de inteles, au de pazit un bun legitim, cu toate actele de proprietate in regula, chiar daca uneori e luat prin credit bancar la care vor plati rate toata viata.
Cele care nu au jumatatea nici macar la o distanta de 300 km vor face in zilele premergatoare o recunoastere a terenului de vanatoare. Vor cerceta arealul. Din motive straine principiilor logicii, ele isi imagineaza ca rozul lesios, rozul gretos si rozul lesinat vor fi de natura sa ne destepte energice si permanente erectii. Ei, si de-asta va ziceam la inceput ca stau nemancate de trei saptamani. Se scurg pe tocuri si prin saloane. Incearca sa vopseasca cioara in ajun de valentin.
Asa ca aveti grija pe unde va imbatati in weekendul asta negru. Si, mai ales, cu cine. De fapt, daca stau sa cuget drept si, dupa cum bine stiti, eu intotdeauna cuget drept, mai bine ar fi sa nu iesim din case. Prudent si eficient. Ca peste noapte trecem. Dar peste ce vine a doua zi? Daca va treziti din mahmureala intr-o mare plusata si roz gretos, roz lesios, roz lesinat?
Ce ma ingrijoreaza acum pe mine e altceva. Cu gandul ca exista pe lumea asta o sansa pentru femeile disperate numita ziua lui Valentin, m-am impacat. Sunt resemnat. Observ insa ca exista tendinta de a-l resuscita si pe cel demult decedat, pe numitul Dragobete. Nu ma intereseaza traditiile asa ca nu stiu cu ce se mananca felul asta nou de desert. Nu era de ajuns un maimutoi? Chiar e nevoie sa se dubleze ocazia? Chiar le lipsea femeilor inca o zi in care sa se ridiculizeze si noua una in care sa ne prefacem ca nu vedem penibilul latindu-se prin restaurante, cluburi, magazine?
Le trebuia, desigur. Caci unele vor dori sa fie penibile de doua ori in cazul in care prima oara dau gres. Penibile in doua feluri. Unul modern, actual, american. Altul “retroâ€, “vintageâ€, “etnoâ€. Unul cu roz, altul cu motive populare. Doua zile, sanse duble. E ca la loz in plic. Nu s-o nimeri acum, pica ceva data viitoare sigur.
