Gravidele care sufera de anxietate nasc copii depresivi

Femeile care sufera de probleme psihice sau depresii in timpul sarcinii transmit aceste afectiuni si copiilor, sustin cercetatorii britanici. Specialistii de la Societatea Britanica de Psihologie au analizat comportamentul a 180 de familii timp de 16 ani, perioada in care au constatat ca starea psihica precara a mamei afecteaza foarte serios sanatatea copilului. Oamenii de stiinta mentioneaza ca starea de anxietate este transmisa copilului, iar acesta va avea probleme emotionale grave de-a lungul vietii. Gradul de exprimare este, de asemenea, afectat in cazul copiilor care se nasc din mame deprimate, spun cercetatorii britanici. In astfel de situatii, potrivit studiului, copiii nu isi mai pot exprima dorintele, trairile si sentimentele. De asemenea, rezultatele cercetarii au mai aratat ca starea depresiva se transmite de la mama la fiu. Mai mult, studiul a demonstrat ca mamele sub 18 ani sunt mult mai vulnerabile. „Mamele tinere au nevoie de foarte mult suport din punct de vedere psihologic, atat inainte de nastere cat si dupa venirea pe lume a nou-nascutului. Astfel de femei trebuie sa participe la tot felul de programe care se adreseaza nevoilor copilului, dar si ale mamei”, precizeaza coordonatorul studiului Cerith Waters. Specialistii de la Societatea Britanica de Psihologie considera absolut necesare consilierile familiale pentru ajutarea membrilor sa treaca peste momentele grele.

DISTRIBUIE:

Articole recomandate
durere dinți
Presiunea resimțită într-un dinte poate anunța o problemă înaintea durerii
Glutamina: supliment esential sau doar un nou trend in wellness?
Kiteboarding după 45 de ani? De ce vârsta nu este motivul să rămâi pe mal
Mersul pe jos nu este suficient dupa 40 de ani. De ce medicii vorbesc tot mai des despre forta musculara
Articole Gastropedia
No data was found
Noiembrie în pas cu tendințele: cizme înalte, modele cozy și încălțăminte de trekking 
Ben Affleck si pariul de 587 de milioane de dolari: AI-ul care vrea sa schimbe Hollywoodul fara sa inlocuiasca oamenii
Oltre: eleganța naturală întâlnește confortul sezonului rece
Sighișoara devine capitala Halloweenului!
De la uniformă militară la simbol al eleganței: povestea trench-ului Burberry, celebrată la V&A
Miuccia Prada, creatoarea care a demonstrat că inteligența poate fi cel mai puternic accesoriu din modă
Să înveți ceva nou după 40 de ani: ce se întâmplă cu creierul când ieșim din rutină
Curajul se antrenează? Ce ne învață sporturile extreme despre frică și încrederea în propriile limite