Orice conceptie psihologica serioase este pusa in situatia sa gaseasca o rezolvare a acestui specific uman – somatic si psihic. Conceptul de baza este necesar sa fie explicabil din acest punct de vedere. In absenta acestei origini orice conceptie devine fie animista fie materialista. Ca omul se incarneaza pare sa nu se explice somaticul, ca omul se trage din maimuta pare sa nu ne explice psihicul. In acest context, este necesar sa gasim o teorie pe care sa fundamentam o explicatie care sa plece de la realitatea data de inedita combinatie intre somatic si psihic. Este primul criteriu pe care il putem avea atunci cand consideram o teorie ca fiind de interes sau nu.
Pulsiunea freudiana sau spontaneitatea moreniana par sa realizeze aceste scopuri. Cu siguranta mai sunt si altele. Dar daca reusim sa evitam considerarea omului ca fiind numai somatic si numai psihic atunci vom putea sa vorbim despre fiinta umana si despre ceea ce se intampla. Abia atunci vom vorbi despre vindecare si despre o terapie in sine. Celelalte teorii raman valide dar nu ofera aceasta posibilitate a vindecarii pentru ca experienta ne arata in permanenta ca nu putem sa facem abstractie de corp si nici de psihic, ca ele sunt in permanenta impreuna dar in acelasi timp si separat. Este aici o dificultate logica pe care se poate miza in continuare.
