Intreaga evolutie a unui copil in primii ani de viata este uimitoare si capacitatea lui de a invata sa se exprime verbal nu face exceptie.
Ne bucuram si il incurajam, imitandu-l, cand incepe sa gangureasca in primele luni de viata. Avem emotii cand incepe sa pronunte primele cuvinte si chiar le notam; suntem mandre daca acest lucru se intampla in preajma varstei de 1 an sau ne ingrijoram daca trece de 2 ani si refuza sa vorbeasca. Ceea ce trebuie de stiut in aceasta privinta – ca si in alte domenii ce tin de dezvoltarea copilului mic – este ca fiecare individ are propriul lui ritm de invatare a limbajului, dar si noi avem o importanta majora in acest proces.
Teoriile stiintifice sustin ca vorbirea este deopotriva o abilitate innascuta cat si dobandita. Copilul are o capacitate nativa de a emite sunete, pe care si-o dezvolta si invata sa vorbeasca imitandu-i pe cei cu care intra in contact. La inceput va imita cuvintele care i se par mai usor de pronuntat, precum si cele asociate unor actiuni, lucruri sau persoane pe care le considera importante – da-mi, ia-ma, apa, papa, nani, mama, tata, buni, etc.
Se intampla multor copii sa spuna cu mai multa usurinta „tata”, dar nu e cazul sa va impacientati crezind ca „mama” are un grad de importanta mai redus – este doar ceva mai greu de pronuntat. Pe de alta parte „mama” e cuvantul pe care il va pronunta cu diferite tonalitati, in functie de dispozitia lui emotionala si de necesitatile pe care doreste ca mama sa i le satisfaca.
Daca la inceput suntem atenti la primele cuvinte ale copilului, pe masura ce el incepe sa vorbeasca tot mai mult, nu mai dam aceeasi importanta felului in care vorbeste. Cu toate acestea este esential sa-l indrumam spre o vorbire cat ma corecta pe tot parcursul procesului de dezvoltare a limbajului. Chiar daca ni se pare distractiv si consideram ca ne apropiem mai bine de copil imitind si noi stilul lui de a vorbi, trebuie sa avem mereu in minte necesitatea de a-l invata sa se exprime cat mai corect. Pornim de la cuvintele simple si continuam apoi cu cele mai complicate, repetandu-le de zeci de ori, pana il invatam sa ne imite corect. Desi ne obisnuim sa-l intelegem atunci cand vorbeste stalcit, peltic, cu jumatati de cuvinte, facind inversiuni de silabe sau litere, trebuie sa avem rabdarea de a-l corecta in mod calm pentru a-l ajuta sa vorbeasca mai bine.
Nu e bine sa-l bruscam sau sa-l fortam sa spuna corect un cuvant atunci cand observam ca are dificultati, dar nici sa-l lasam sa se exprime gresit prea multa vreme. Pe de alta parte, trebuie sa fim atente la limbajul celor cu care copilul intra in contact in mod frecvent. Sunt multe cuvinte pe care noi facem efortul de a-l invata, dar sunt multe si cuvintele sau expresiile pe care le prinde din zbor; uneori putem avea neplacuta surpriza de a constata ca-l auzim spunind trasnai. In aceste situatii trebuie sa ne lamurim care este sursa, dar si sa-l convingem in mod cat mai diplomat ca nu e bine sa foloseasca astfel de cuvinte; daca ne distram sau incercam sa-i interzicem furioase folosirea lor, putem obtine efectul contrar.
Un limbaj corect si bogat face parte din zestrea „celor 7 ani de acasa” si, ca urmare, nu trebuie sa lasam doar in grija copilului, sau eventual a educatoarei de la gradinita, dobandirea lui. Iar daca uneori simtim ca apar probleme care ne depasesc capacitatea de intelegere si rezolvare e bine sa apelam din timp la un specialist in domeniu – adica la un logoped sau macar la un medic pediatru.
