Vreau sa va vorbesc despre anorexie, in special despre efectele ei fizice absolut devastatoare. Stiu ca sunt milioane de site-uri cu simptome si statistici, dar vreau sa va vorbesc despre un caz anume: AL MEU. Vreau sa va vorbesc despre ce mi s-a intamplat mie personal. Pentru ca trebuie sa stiti. Pentru ca, daca stiti ce mi s-a intamplat mie, poate veti intelege ca intr-adevar anorexia va poate afecta foarte tare organismul.
Cand eram bolnava, nu credeam ca mi se va intampla vreodata ceva rau. Vedeam ca slabesc, dar nu vedeam nicio alta consecinta asupra corpului meu. Toata lumea imi spunea ca o sa mor, ca o sa fac infarct, ca organele mele vor inceta sa mai functioneze, dar timp de cativa ani nu mi s-a intamplat nimic.
„Da, cum sa nu”, ma gandeam atunci, „eu slabesc si atat. Altceva nu mi se intampla. Aud despre oamenii care s-au imbolnavit grav din cauza anorexiei, dar eu sunt bine. Eu n-am nimic.” A fost cea mai mare minciuna pe care mi-am spus-o mie insami. Intr-adevar, consecintele nu apar imediat, dar va rog sa ma credeti ca pana la urma vor aparea cu siguranta.
Cred ca primul lucru pe care l-am observat la mine a fost ca incepuse sa-mi cada parul. La inceput imi cadea cate putin, apoi am inceput sa pierd suvite intregi dintr-o data. Aveam 20 de ani. Imagineaza-ti ca ai 20 de ani si vezi cum iti cade tot parul.
Apoi unghiile mele au devenit foarte fragile. Pana la urma cele de la picioare mi-au cazut de tot. Ramasesem fara unghii la degetele de la picioare! Dar mi-am zis ca e OK, „Pot sa sacrific niste par si cateva unghii de dragul perfectiunii. La ce imi trebuie par si unghii daca sunt slaba?” Dar asta a fost numai inceputul.
Pentru ca, in curand, au inceput durerile. Dureri groaznice in picioare, glezne, genunchi si in incheieturile mainilor. Dureri care ma trezeau noaptea. Ma trezeam si ma gandeam ca doare, ca doare prea tare. Apoi imi ziceam ca merita, inca mai merita, atata timp cat sunt slaba. M-am dus la medic cand durerile au devenit atat de puternice incat nu mai puteam sa ma misc. Pur si simplu nu mai voiam sa ma misc, atat de tare ma durea. Nici macar nu mai puteam sa-mi fac exercitiile care erau atat de importante pentru mine. S-a dovedit ca aveam o lipsa de calciu. E destul de neplacut, dar mi-am zis ca e doar o lipsa de calciu. „Nu-i mare lucru. Nu-mi pasa”.
Doar ca in curand oasele mele au devenit atat de fragile incat puteam oricand sa-mi rup coastele, chiar si din cauza unei lovituri usoare. Mi-am zis ca asta e. „Important e ca sunt slaba. Atata timp cat sunt foarte atenta sa nu cad, nu am ce sa patesc, nu am cum sa-mi rup niciun os.” Si nu s-a intamplat. In schimb acum, dupa ce mi-am revenit, mi s-a spus ca pana in 40 de ani o sa fac osteoporoza. O boala grava, o boala care nu te lasa sa mergi fara baston sau cadrul metalic, o boala care duce la fracturi cumplite. O boala pe care nu am cum sa o previn.
Si asta nu e tot. Mai sunt dintii. Una dintre problemele care imi dau cele mai mari batai de cap. Dintii mei sunt atat de stricati incat trebuie sa mi-i scoata pe toti. Acum sunt mai bine, dar am trecut prin atatea din cauza dintilor! M-au operat de sase ori in vara asta. Am 26 de ani si trebuie sa-mi scoata toti dintii! Nimeni nu mai poate sa mi-i trateze! Am pierdut opt dinti si o sa mai pierd inca trei. Cu putin noroc stomatologii o sa-mi poata salva cativa. Ii am pe cei din fata, dar toate maselele mi-au fost scoase. Acum ca ma simt mai bine, am redescoperit placerea de a manca. Dar ce folos! Nu mai pot sa mestec nimic…
Sa va povestesc si despre stomacul meu. E dezgustator, dar trebuie sa stiti si asta. Cand eram anorexica, stomacul meu nu primea destule fibre. Trebuia sa ma duc la spital o data pe saptamana pentru ca faceam blocaje intestinale din cauza constipatiei. O data la doua-trei zile trebuia sa-mi fac clisme. E un lucru groaznic sa faci clisme la 20 de ani, sa le spui prietenilor: „Stii, nu pot sa merg diseara in club, pentru ca trebuie sa-mi fac o clisma.” Nu e placut. Dar asta e adevarul. Asta e realitatea. Iar, cand nu ai un blocaj si iti functioneaza intestinele, te duci la toaleta si nu elimini decat acid gastric. Ma asezam pe toaleta si ma simteam de parca mi-as fi eliminat propriul stomac; era numai acid gastric si bila. Nu e placut. Nu e nimic „glamourous”, sau frumos sau gratios in asta.
Si hai sa vorbim si despre vezica urinara. Vezica mea nu mai functiona. Imagineaza-ti ca stai intr-un magazin gandindu-te cat de perfecta esti sau cat de prefecta incerci sa fii si ghici ce se intampla! Faci pe tine! Da, asta-i minunat, e glam! Asta mi s-a intamplat mie, de multe ori, cand tuseam sau stranutam.
Boala mi-a afectat si rinichii. Aveam infectii la rinichi cam la cinci-sase saptamani si luam tot timpul antibiotice.
Acum am anemie. Fac injectii cu fier si tot nu scap de ea. Inima mea e slabita. Am facut un infarct. Asta a fost cel mai placut. M-am dus la spital si am zis „Hei, oameni buni, uitati-va la mine, am 23 de ani si tocmai fac un infarct„. Am ramas cu niste batai ale inimii foarte ciudate si o sa le am toata viata. Ma asez in pat seara si simt cum imi bate inima. Mereu ma intreb: „Oare o sa mor in noaptea asta? Chiar mi-am facut atat de mult rau?”
Toate astea sunt permanente! N-am sa fiu niciodata la fel ca inainte! Dintii mei nu vor creste la loc, inima mea nu va mai functiona niciodata perfect, iar rinichii mei vor fi mereu sensibili. Stomacul meu nu va mai putea niciodata sa digere mancarea asa cum trebuie.
Sunt lucruri de care n-am sa scap niciodata. Probabil ca la 40 de ani o sa merg in baston. Da, asta se intampla, astea sunt consecintele. Ganditi-va la toate astea! Ganditi-va bine ce faceti. Poate veti crede ca puteti scapa fara ca organismul sa va fie afectat prea tare. Nu-i adevarat! Va spun sigur! Nu se scapa asa usor de boala asta.
Cam asta am vrut sa spun. Imi pare rau daca am fost cam dura. Dar, stiti, nu pot sa spun, „Lasa, eu sa fiu sanatoasa!”. Pentru ca n-o sa mai fiu niciodata sanatoasa. Si numai din cauza anorexiei, din cauza mea!
