Oamenii slabi, fie ca au fost slabi intotdeauna, fie ca au slabit si s-au mentinut, au anumite strategii care ii ajuta sa-si mentina silueta si sanatatea, aparent fara efort. Iata cateva din secretele lor.
Nu tin diete
Sau, cel putin, nu tin diete stricte, de genul totul sau nimic. Cei care vor sa slabeasca trebuie sa uite acea mentalitate a oamenilor supraponderali si sa inteleaga ca au nevoie de o schimbare a modului de viata, nu de o dieta de doua saptamani. Intr-adevar trebuie sa mai tai din calorii, dar asta inseamna sa adopti o noua alimentatie si sa faci alegeri corecte, nu sa tii o dieta drastica si rapida. Persoanele slabe au o dieta bogata in alimente „de calitate”, adica fructe, legume, fibre, apa multa, alimente si bauturi care au un volum mare, dar un numar redus de calorii.
Isi controleaza greutatea
Oamenii slabi isi cunosc greutatea si si-o controleaza mereu. Asta nu inseamna ca au o obsesie pentru numarul de kilograme. Acest obicei ii ajuta sa-si dea seama ca s-au ingrasat putin (si sa ia masuri) inainte ca acest „putin” sa se transforme in 20 de kilograme.
Fac sport regulat
Persoanele care au slabit si nu s-au mai ingrasat se mentin si cu ajutorul sportului. Chiar daca nu ti-a placut niciodata miscarea, nu e niciodata prea tarziu ca sa te apuci de sport. Si o plimbare scurta este un pas in directia cea buna. Dupa ce te obisnuiesti cu efectele benefice ale miscarii, poti gasi un sport mai solicitant, care sa-ti placa. Optiuni sunt destule: incearca o sala de sport, aparate de gimnastica, DVD-uri cu aerobic.
Nu se consoleaza prin mancare
Toata lumea isi ineaca amarul intr-o caserola cu inghetata, macar din cand in cand, dar oamenii slabi nu fac din asta un obicei. Cand te indrepti catre frigider, deprimata, frustrata sau trista, intreaba-te daca mancarea chiar te va ajuta sau doar te va face sa te simti si mai rau? Mancarea nu calmeaza decat foamea, problemele sentimentale, profesionale sau financiare nu trec cu dulciuri, asa cum nu trec nici cu alcool. Gaseste alte mici placeri pe care le poti folosi pentru a te consola: o plimbare, un film, o baie cu spuma parfumata.
Se opresc din mancat atunci cand s-au saturat
Oamenii slabi sunt atenti la semnalele primite de la propriul organism. Ei mananca pana cand se satura, apoi se opresc, chiar daca le ramane mancare in farfurie. Adesea spun ca nu le place acea senzatie de prea plin si au invatat sa se opreasca inainte sa ajunga la ea.
Nu se inconjoara cu tentatii
Oamenii slabi isi umplu bucatariile cu mancaruri sanatoase, nu cu dulciuri si snacks-uri. Asta nu inseamna ca nu trebuie sa tii nimic dulce in casa. Poti sa-ti iei cateva gustari, indeajuns cat sa mananci o zi. Astfel nu vei fi tentata sa mananci prea mult.
Isi ofera cate o gustare din cand in cand
Persoanele care tin diete considera ca trebuie sa se abtina de la orice gustare dulce. Persoanele slabe mananca fara remuscari o bucata de ciocolata sau cativa biscuiti, daca le e pofta. Insa stiu sa aleaga numai ceea ce isi doresc cu adevarat si mananca incet, bucurandu-se de gustul bun. Asadar, daca ti-e pofta de ciocolata nu incerca sa te amagesti cu diverse alte gustari care nu-ti satisfac pofta. In schimb, ia-ti o ciocolata mica si bucura-te de ea.
Iau intotdeauna micul dejun
Oamenii slabi iau micul dejun in fiecare zi, la maxim o ora dupa trezire. Micul dejun te ajuta sa-ti revii dupa „postul negru” din timpul noptii. Corpul nu incepe cu adevarat sa arda calorii decat atunci cand primeste mancarea de dimineata.
Se misca si stau in picioare mai mult
Oamenii slabi stau pe scaun mai putin decat grasutii. Nu numai ca fac exercitii in mod regulat, dar se si misca mai mult, in cursul activitatilor zilnice, iar asta inseamna ca ard mai multe calorii. Un studiu al clinicii Mayo a aratat ca oamenii slabi stau jos cu doua ore mai putin si pot arde chiar si cu 350 de calorii mai mult.
Nu sar peste mese
Cand sari peste mese, intervin doua fenomene: metabolismul incetineste si ti se face atat de foame incat la urmatoarea masa nu vei mai tine seama ce si cat mananci. Persoanele slabe au grija ca „rezervorul” lor sa fie tot timpul plin, macar pe sfert. Iar pentru asta trebuie sa mananci mese mici, la cel mult trei-patru ore distanta.







