Dieta de dezintoxicare

Coloranti si conservanti. Dioxine si oxid de carbon. Indulcitori. Nicotina, gudron, monoxid de carbon. Cofeina si alcool. Grasimi hidrogenate. Sunt doar cateva din substantele toxice pe care organismul nostru le primeste zilnic. In conditiile astea, cu totii avem nevoie de o dieta de dezintoxicare.

Desi cand auzi cuvantul te gandesti mai intai la tratamentul alcoolismului sau al dependentei de droguri, dezintoxicarea se refera si la anumite metode naturale de a elimina din organism toxinele provenite din alimentatie si din mediul inconjurator.
Adeptii curelor de dezintoxicare cred ca toxinele mai sus amintite, adunate in organism provoaca o multime de probleme de sanatate: dureri de cap, celulita, balonari, oboseala cronica, imunitate scazuta, o stare generala proasta si, evident, acumularea de kilograme. Procesul de dezintoxicare te ajuta sa elimini toate substante nocive, iar ca rezultat vei avea o stare de bine, vei slabi, vei avea o piele mai frumoasa si vei scapa de toate celelalte mici probleme care iti dau batai de cap.

Exista multe metode de dezintoxicare a organismului, de la cele usoare si placute precum sauna, masajul sau gomajul, pana la cele invasive sau mai putin placute: irigarea colonului, clisma si postul negru. La acestea se adauga tot felul de suplimente vegetale, bauturi detoxifiante si tonice pentru ficat.

Evident, dieta este o parte importanta a dezintoxicarii. Alimentele sunt impartite simplu: alimente bune si alimente rele. Cele rele trebuie eliminate complet din dieta. Aici vorbim de cofeina, alcool si tot ce contine lactate, grasimi trans sau hidrogenate, indulcitori artificiali, aditivi, conservanti, coloranti. Mai bine iti spun ce ai voie sa mananci pentru ca lista e mult mai scurta: peste, piept de pui, fructe, legume, orez nedecorticat, alune, seminte de tot felul si apa.

Cam putine, nu? Asta e si parerea medicilor care cred ca o alimentatie atat de saraca in substante nutritive nu face bine nimanui. In plus, se pare ca organismul nostru nu ar avea nevoie de o cura de dezintoxicare pentru a scapa de toxine. Pana la urma, asta e rolul ficatului, plamanilor, al rinichilor si al pielii.
De asemenea, specialistii considera ca beneficiile dietei de dezintoxicare sunt usor de explicat. Nu mai ai dureri de cap pentru ca bei multa apa, deci nu vei fi deshidratata. Pielea iti devine mai frumoasa pentru ca mananci mai multe fructe si legume. Celulita dispare pentru ca faci masaj, sauna si gomaje. Iar senzatia de balonare nici nu ai cum s-o simti cand stomacul tau e mai tot timpul gol.

Pe de alta parte, si medicii recunosc ca sunt si parti bune. Inveti sa mananci sanatos si sa renunti la tot ce e periculos, inclusiv cafea si alcool, iti educi vointa si devii mai motivata sa iti iei sanatatea in propriile maini.

Orice s-ar spune insa, cert e ca dieta de dezintoxicare te ajuta sa slabesti. Nici nu-i de mirare, avand in vedere ca vei manca numai fructe, legume si carne slaba.

Dupa cum vezi, exista pareri pro si contra. Sunt parti rele, dar sunt si beneficii. Care dintre ele cantaresc mai mult pentru tine? Numai tu poti decide. Nu lua insa o hotarare fara sa te asiguri ca stii totul despre dieta si ca starea de sanatate iti permite sa o urmezi.

DISTRIBUIE:

Articole recomandate
durere dinți
Presiunea resimțită într-un dinte poate anunța o problemă înaintea durerii
Glutamina: supliment esential sau doar un nou trend in wellness?
Kiteboarding după 45 de ani? De ce vârsta nu este motivul să rămâi pe mal
Mersul pe jos nu este suficient dupa 40 de ani. De ce medicii vorbesc tot mai des despre forta musculara
Fitness si Omega-3: imunitate, vitalitate si rezistenta la stres
Zacusca pentru oricine: cu vinete, cu ciuperci sau cu crap
De ce simuleaza femeile orgasmul
Pofta de dulciuri
Dragostea e un job full time
Dragostea, e un „job full time”
Iubeste-ti rudele aproapelui ca pe tine insuti