Inainte vreme, lucrurile stateau mai simplu. Femeia isi urma barbatul si trebuia sa-i fie supusa; barbatul, la randu-i, trebuia sa-i acorde atentie femeii „ca unui vas mai slabâ€, asa cum frumos e scris in prima epistola a apostolului Petru. Evanghelia nu pomeneste nimic de alte rubedenii – fie ei socri, fie ei cumnati.
Pe la nuntile traditionale, ce-i drept, se mentioneaza rolul socrilor si al celorlalte rude prin alianta intr-un mariaj, acesta fiind acela de a-si vedea de treaba lor, dupa cum lesne se poate observa: Ia-ti mireasa ziua buna, / De la tata, de la muma, / De la frati, de la surori…
Ce te faci, insa, in realitate? Caci, in realitate, greu gasesti un cuplu in care sa fie doar el si ea, fara vreo autoritate tutelara, gata sa se amestece in cele mai intime aspecte ale convietuirii voastre.
Exista mitul soacrei, desigur, si n-ar fi aparut daca n-ar fi fost motive. Soacra mare, mereu convinsa ca odrasla ei merita o femeie frumoasa, desteapta si cu bani – criterii pe care nora aleasa nu le indeplineste niciodata – dar ce sa te faci, daca pe flacau l-a luat, cum se spune, organul taras? Sau soacra mica, care mai ca s-ar substitui conjugal miresei, din spirit de sacrificiu si de-atata grija cata-i poarta sarmanei fete: ce-o sa se faca ea, micuta, cand o trebui sa gateasca, sa spele, sa calce?
Dar vai, de-ar fi doar soacrele, si tot ar fi mare castig pentru societate! Urmeaza insa socrii, la fel de greu de multumit. Mai ales socrul mic, care are, nu se stie de ce, senzatia ca trebuie sa-si trateze ginerele ca pe fiul pe care nu l-a avut niciodata – sau l-a avut, aproape ca nu mai conteaza. Si sa vezi cum se va supara dumnealui daca ginerica nu va bea cu el pana vor cadea amandoi sub masa, pentru ca apoi sa declare mahnit ca fie-sa s-a pricopsit cu un betiv.
Dar nici tragedia socrului mare nu trebuie ignorata: el se va intreba in sinea lui, tot restul vietii, de ce odrasla n-a stiut sa-si aleaga o femeie care sa semene mai mult cu propria lui nevasta, adica sa fie mai „ca lumeaâ€. Si, cu voce tare, se va intreba din cand in cand cum de poate fiu-sau sa manance scarbosenia aia de ciorba gatita de nora.
Si, cel mai aprig dintre toate relele, cumnatii. Aici sa te tii nenorocire, cand or ajunge sa se intalneasca dragostele intre ele: dragostea conjugala, plina de intentii bune, cu cea frateasca, la fel de plina de intentii bune, dar – nu se stie de ce – de sens contrar. In ziua de azi, as indrazni sa proclam, cumnatul/cumnata e noua soacra. Te voi ierta, eventual, ca ti-e imposibil s-o scoti la cap cu ai batrani. Dar cu frate-meu/sora-mea, de care sunt nedezlipit/nedezlipita de la doi ani/trei ani/cinci ani, cum sa te certi? Si asta e doar inceputul – stati sa vedeti ce urmeaza la varsta a doua, cand va trebui sa impartiti vreo mostenire…
Si ati vazut cum e? Ei, intre ei, au voie sa se certe. Ma-sa cu ta-su, ea cu frate-sau, ea cu ma-sa si cu ta-su. Se pot balacari, se pot injura, se pot impaca. Iar, daca te mananca in fund sa te implici in certurile lor, ti se va taia din scurt macaroana: nu iti baga tu nasul in familia mea! Si tu, care credeai ca familia ta sunteti voi doi, si ca exact invers sta treaba cu nasul bagat unde nu trebuie!
***
La o facultate de drept s-a inscris, mai acum cativa ani, un septuagenar. E caz real. Si, cand a fost vorba sa plateasca taxa de inscriere, a spus: „Sunt scutit de taxa.†„De ce sunteti scutit?â€, l-a intrebat secretara. „Sunt orfanâ€, a raspuns batranelul, scotand din geanta certificatele de deces ale ambilor parinti. Si n-au avut ce-i face, legea nu prevede limita de varsta pentru a te considera orfan.
***
Ma intrebati ce legatura are una cu alta. Nu stiu daca exista. Am observat, totusi, ca sotii ajung sa se inteleaga mult mai bine la batranete decat au facut-o in tinerete si ma gandeam: o fi asta vreunul dintre motive?
