Asa nasteam noi doi, impreuna, fara sa ne tinem de maini, aproape fara sa respiram, un covor complicat, cu modele persane si rotocoale de fum spre margini. In fiecare zi, adaugam cate un rand nou de ochiuri. Ne luam cate un ceai, cate o cafea si porneam la drum. Ne mai incurcau unul, altul cu vreun telefon, vreo petitie, vreo intrerupere. Dar razbeam intotdeauna.
Ma transformasem intr-o balerina, o atleta, puteam sari peste te miri ce, mese si obligatii, facturi si responsabilitati, date aniversare si prieteni din copilarie. Faceam slalom printre stari, printre remuscarile pe care realul mi le arunca sub forma unor lesuri de pasari in fata. Iar tu, tu incepusesi sa semeni cu un legionar roman, un conducator de osti, un alexandru destoinic si inventiv, ceva mai putin impulsiv insa. Pana la urma, inainte sa bata ceasul 10, ne regaseam fiecare cu capatul nostru de ghem in mana, colorand sunete, inmuindu-le in te miri ce esente si parcurgandu-ne traseul.
Nu mereu atele noastre formau zaharicale si dulciuri. Nu mereu curgea laptele, nu mereu se ghemuia mierea intre noi. Pelinul se insinua si el prin anumite noduri, prin intarituri si urzeli, dar il iubeam in egala masura caci era si el copilul nostru, ne spuneam, si ne priveam cu spaima, cu ochii mariti, uimiti de propria noastra zamislire. Si mana mea se curba iar spre amintirea scobiturii tale, si parul tau se freca de aer si din aceasta nevinovata impreunare sareau scantei rosiatice. Si soldul tau se scobea mai mult, periculos de mult, celulele din osul iliac incepeau sa aiba ameteli, iar sanii mi se umflau ca niste cearsafuri in soare.
