Eram in perioada aceea de gratie cand zeii nu se uitau spre noi, ne ignorau si nici planuri nu aveam sa intram impreuna intr-o banca. Ne unea un ghem rosu, cu un capat la tine si altul la mine. Ne tot jucam si il aruncam de la unul la altul, tenismeni de performanta intr-ale amorului. Ajungeam mereu la remiza si asta ne facea sa mergem la culcare cu degetele treze si cu carcei in gambe. Toata noaptea visam revanse luate la nesfarsit, un sir neintrerupt de gheme rosii intre noi.
Degetele mele nu te cunosteau si nici parul tau nu-mi poposise pe sani. Corpurile noastre doar se imaginau, se visau. Mana mea se gandea cum ar fi sa poposeasca pe soldul tau.
Pe vremea aceea, doar vorbeam. Limbile noastre se loveau de dinti, se rostogoleau in gura si nasteau o data la cinci secunde metafore, zvacniri scurte ale firului rosu. Eram dati dracu de creativi. Fecunzi. In jurul nostru, zaceau pe podeaua de lemn poezii pe care o matusa batrana le lua si le strangea in borcanele mici, de cristal si le dona apoi celor infertili. Acestia le luau cu degete tremurande si le strangeau la piept, simtindu-le bataia in degete.
Glota mea pornea un sunet, il modela, il rotunjea in aer, se mai juca putin cu el si ii dadea drumul, proiectandu-l spre tine. Sunetul nascut de mine se spargea in laringele tau, dupa ce trecuse cu viteza luminii printre bilabiale, ferindu-se milimetric de niste fricative fioroase.
