A fost nevoie sa ies un pic din bucla de subiectivism in care ma ratacesc, ametit de amintiri si dorinte, de fiecare data cand ma gandesc la dragostea barbat-femeie, ca sa inteleg. Nu puteam sa planuiesc aceasta iesire, s-a intamplat pur si simplu, atunci cand am fost invitat la o petrecere pentru copii – m-au invitat parintii, nu copiii. Abia acolo, privind lucrurile la rece – fiindca nu am copii – mi s-a parut hidos de limpede: toata tevatura asta de instructie emotionala – cartile de psihologie fina, filmele, mass-media – au depasit momentul in care te invatau sa iubesti. Pretentia lor reala este sa te invete cum sa iubesti.
Era multa falsitate acolo. Oamenii astia pe care ii cunosc de mult, de decenii, pe unii dintre ei de cand erau la varsta copiilor lor, isi iubeau copiii in limbi straine, nu aveau incredere in a lor. Ii mai vazusem „in actiune”, purtandu-se straniu, asa cum nu-mi aduc aminte sa se fi purtat parintii nostri cu noi, dar imi dadusem superficial explicatia ca in subsolul relatiilor lor de grup se afla concursul invizibil „cine isi creste cel mai bine copilul”. De fapt, miza era alta: ei voiau sa-si arate cine isi iubeste cel mai corect odrasla.
Totul mi s-a parut, dintr-odata, o prostie riscanta. A vazut cineva functionand acest tip de educatie, a existat vreo generatie de succes care sa-i garanteze succesul, sau e o simpla presupunere, o steroidizare a dragostei in numele unei perfectiuni care nu face parte din firea omului?
Una dintre legile de aur ale acestui nou val de educatie sentimentala pare sa fie lipsa regulilor – nu impune reguli celui pe care il iubesti. Copiii de mai sus sunt atat de feriti de reguli, personalitatea lor trebuie sa se dezvolte atat de liber, incat ma intreb cum o sa invete sa treaca strada in siguranta, cum o sa stie de ce nu trebuie tras semnalul de alarma in tren, ca in Dl. Goe. Dar asta era partea amuzanta, sunt convins ca pana la urma o sa trebuiasca sa invete. Partea trista, revelatia, a fost ca numarul regulilor de respectat a ramas acelasi – doar ca s-a mutat dinspre copii spre parinti.
Un alt principiu director este absenta fricii in educatie. Fara frica nu apar traume, fara traume nu apar probleme de personalitate, cred ca asta ar logica. Si ar fi foarte buna, daca nu as fi vazut ca frica s-a mutat dinspre copii spre parinti. Ei erau cei terorizati de gandul ca ar putea face ceva gresit, ei erau cei care deveneau nenaturali in context. De frica sa nu cumva sa greseasca, parintii renuntasera la orice instinct si acceptasera sa isi exprime dragostea in limitele impuse de psihologie.
Intrebarea normala este: copiii aia, oare, nu-si vor da seama? Nu vor simti, intr-o buna zi, ca lipseste sarea din bucate, ca lipseste omenescul, cu tot ce inseamna el – asprime, greseala, slabiciune? E nevoie ca dragostea sa vina cu manual de instructiuni?
Imediat, mi-am dat seama ca iritarea mea e ipocrita: pana la urma, in toate aceste texte pe care le scriu aici, nu cumva am facut si eu acelasi lucru? Nu am avut pretentia sa invat oamenii cum sa iubeasca? Bazandu-ma, pana la urma, pe ce – pe prezumtia aroganta cum ca eu as fi stiut vreodata, ori pe greselile trecutului?
Incerc, de vreun an de zile, sa scriu ceva despre inteligenta emotionala. Am o ciorna de text datand din ianuarie, n-am fost in stare sa trec de doua randuri, pentru ca nu sunt deloc convins de concept. Poti sa te educi sa iubesti, poti sa ai vreodata randament garantat in a fi intelegator, in a te pune in pielea celuilalt, in a-i gasi, celuilalt, frumuseti ascunse?
Intre timp, am senzatia ca singura forma rezonabila de inteligenta emotionala, singura regula dupa care ar trebui sa ne sculptam sentimentele, este nu raportandu-ne la cel iubit, ci la noi insine. Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti – asta e tot. Iubeste-ti copiii asa cum tu insuti ai fi vrut sa fii iubit, iubeste-ti parintii asa cum tu insuti ai vrea sa fii iubit candva. Iubeste-ti femeia sau barbatul asa cum ti-ai dorit ca el/ea sa te iubeasca. Nu poti vinde alta dragoste decat cea pe care o produci si nu poti produce o dragoste mai naturala, mai onesta, decat cea pentru tine insuti. Daca in curtea sufletului tau a crescut un mar, nu incerca sa le oferi celor din jur portocale, doar pentru ca asa e sezonul.
