Ati zugravit casa destul de recent, sau, oricum, calitatea zugravelii e buna. Aveti un copil care deja merge la liceu. Are camera lui, ai carei pereti i se par banali. Poate ca se pricepe el sau are senzatia ca se pricepe la pictat, poate ca are un prieten talentat in domeniu si posesor de ustensile. Cu siguranta are colegi in ale caror camere, uitandu-te pe pereti, vezi desenati chitaristi, animale, monstri si monstruleti, pe Andreea Marin sau Mihaela Radulescu ori chestii greu de denumit, abstracte. Vrea si el. Conflictul e gata rabufnit, si nu c-ar fi singura divergenta de idei intre un adolescent si parintii sai. Cum sa strici bunatate de zugraveala? – vor sari parintii. E ca de spital! – se va imbufna odrasla.
De la o varsta, si anume de la aceea a adolescentei, copilul tinde sa petreaca tot mai mult timp intr-un spatiu exclusiv al sau. Iar teritoriul ar trebui sa-i exprime personalitatea. Parintii n-au un motiv serios de ingrijorare privind izolarea copilului. Sigur, nu e indicat sa-l lase de izbeliste, sa faca zi si noapte ce pofteste si sa nu-l intrebe nimic, dar nici sa stea cu gura pe el clipa de clipa nu e o solutie, tanarul se va razvrati, va cauta sa-si faca de cap pe ascuns, se va certa tot mereu cu mama si tata. Copilul trebuie supravegheat discret si incurajat sa-si dezvolte pasiunile pozitive. Asa si cand e vorba sa-si mobileze si decoreze camera lui. Poate ca mai rau e, pentru personalitatea copilului, sa n-aiba nicio obiectie asupra unei camere stas in care locuieste si s-o lase asa cum e, decat sa vrea s-o intoarca pe dos, s-o umple de inscriptii, desene si mobilier extravagant.
O metoda care ar stimula creativitatea adolescentului si i-ar spori siguranta de sine ar fi ca parintii sa-i dea, la un moment dat, responsabilitatea amenajarii camerei. Sa faca el o lista cu necesarul, chiar si cu costurile. Pe urma, cele doua parti se pot aseza la masa tratativelor. Daca tanarul are o pasiunea arzatoare, iar parintii nu vad nimic rau in ea – sa confectioneze oregami, sa colectioneze carti postale – ii trebuie un spatiu in care s-o exercite si sa expuna rezultatele. Daca unul tine mortis sa drapeze camera cu steagurile si fularele clubului FC Barcelona, sigur ca asta e cam lipsa de imaginatie si de afectivitate reala, neavand el nicio treaba cu orasul Barcelona. Oricum o sa-i treaca. Incercati sa negociati cu el: e suficient un fanion al Barcelonei undeva pe perete, restul spatiului poate fi folosit pentru decoratiuni mai originale.
Daca nu de la gradinita, macar din scoala primara, copiii cam au computerul lor, indiferent ca vorbim de fete sau de baieti. Il au, evident, cu stirea parintilor, care vor avea grija sa-si indrume copiii sa aiba o pozitie corecta, ergonomica, atunci cand lucreaza ori se joaca la el. De cand au atins statura maxima, copiilor le trebuie masa si scaun pentru oameni mari. Probabil ca mai indicat e laptopul decat computerul clasic, fiindca inca mai sunt teme pentru scoala care se fac cu pixul, si e greu de crezut ca-n camera e loc si pentru un birou de scris, si pentru o masa destinata PC-ului.
Incercati, si nu de la varsta adolescentei, sa va convingeti copiii ca exista viata si in afara internetului. De cand e la scoala, atarnati-le pe perete o tabla de scris, o harta a Romaniei, a Europei. Daca-i veti face sa se atinga si de cartile din biblioteca, si mai bine. Cautati sa le oferiti preocupari alternative fata de tot mai acaparatoarea lume virtuala. In rest, ascultati-le ideile, nu li le respingeti brutal, dati-le sugestii discret. Si, indiferent cum ar decora camera pana la urma, invatati-i sa pastreze ordinea si curatenia. Restul, vorba poetului, o sa vina de la sine-apoi.
