Aseara, niste oameni (2000, dupa vocile cele mai zgarcite) s-au asezat pe asfaltul din dreptul clubului Maxx, in Regie. In studentime. In felul lor, le spuneau studentilor ca vor educatie, nu politie. Cultura, nu cianura. Adica lucruri la care ar fi trebuit sa rezoneze si ei, studentii. De care sa fie primii interesati, ca beneficiari directi.
Studentii au iesit initial la geamuri cu telefoanele in maini. Faceau poze oamenilor stransi la portile lor, veniti intr-un asediu al solidaritatii. Apoi, pentru ca oamenii de jos nu se multumeau sa fie fotografiati, ci le cereau sa se implice, s-au retras de la ferestre. Iar uratele camine au ramas fara luminile vesele de la camerele foto si fara blitzuri. Cineva scria pe o panza alba, cu spray negru si rosu, „Indiferenta ucide”. Nu si pe studentii din Regie. Nu inca, cel putin.
De obicei, tanarul este asociat cu notiunea de rebel. Undeva, in rucsacul cu care tanarul incepe sa colinde lumea, apare acest pachet obligatoriu. Tanarul se afla in opozitie cu societatea. Integrarea si adaptarea la ea apar mai tarziu. Deocamdata, el vede ce e stramb si spera, idealist, sa indrepte. Tanarul are perna plina de vise. Asa scrie in carti. Asa scrie in romane, in poemele romanticilor, in galeriile de eroi, in documente, in filmele cu James Dean, in fotografiile de epoca, in tablouri, in istoria artei. Ca tinerii se pun de-a curmezisul nedreptatilor. Ca, da, pot face greseli, se pot lasa tarati de exces de zel, pot fi cruzi, o pot lua pe aratura. Dar nu dorm. Nu se conformeaza. Bat campii. Nu subestimati bataile de campi : asa se intampla sa dai peste flori. Florile nu cresc pe asfalt si pe drumurile batatorite. Asa apar si tragediile : din acest refuz al supunerii, din aceasta tensiune intre tanar si lume. Stiti, povestile alea la care lacrimam.
Nu au apucat sa fie otraviti de cinism. De lehamite. Nu s-a strecurat in ei viermele blazarii. Care da, ofera un soi de imunitate, dar pustieste tot. Unde nu e loc de amagire, nu e nici de satisfactii. Ci doar o apa calduta, in care sa te balacesti fara sa stii ca ai trait. Respiratul printr-un furtun atent dozat. Asa credeam.
Aseara insa nu am vazut teoria in practica. Am vazut oameni batrani inainte sa fi cunoscut tineretea. Ce-i mai motiveaza, misca pe cei de 20-23 de ani? Ce-i face sa arunce o geaca peste un tricou, sa se incheie la sireturi si sa iasa vijelios pe usa? Ce-i face sa-si riste confortul? De ce iubesc linistea calduta asa de mult? Isi doresc ceva mai mult de un smartphone, un laptop bun, jocuri pe saturate, un job caldut, intr-o multinationala, dupa absolvire, si like-uri pe fb? Ce-i face sa arda pe dinauntru? Ce-i face sa vada rosu in fata ochilor, sa se aprinda, sa reactioneze?
Da, stiu, de fapt, majoritatea celor din strada tot tineri sunt. Nu vreau sa nedreptatesc pe nimeni. E posibil sa fi coborat totusi cativa si din camine si sa imi fi scapat mie. Acelora le spun „bine v-ati unit si bine v-ati trezit!”. Probabil media de varsta, in randul protestatarilor, e undeva in jurul a treizeci de ani. Multi dintre noi sperau ca, odata cu inceperea anului universitar, randurile noastre sa se ingroase. Nu s-a intamplat asa. Iar aseara am avut o stare interioara deloc placuta. O imagine imi revine in minte, iar si iar: noi pe asfalt, ei, sus la geamuri, privindu-ne amuzati. Apoi, geamurile goale, luminile galbui inauntru. Aerul dens, vascos dintre noi. Imposibilitatea de a ajunge la ei. Mainile ramase intinse, fara ca nimic sa vina in intampinarea lor.
Am batut multe cartiere bucurestene in cele doua luni de proteste. Am strigat la multe scari de blocuri. In cenusiul capitalei. Niciunde insa n-am avut viziunea unui hau intre noi si restul lumii. Poate sa fi resimtit mai dur asta si pentru ca Regia era un spatiu unde speram sa gasim acea SOLIDARITATE mult visata. Incerc sa fiu optimista. Sa-mi spun ca e doar un sant, nu un hau veritabil, si ca un pod peste el nu va fi imposibil de ridicat.
Si voi, si voi,
Haideti cu noi!
Iesiti din camine,
Ca sa fie bine!
Vrem educatie,
Nu politie!
Asa v-am strigat. Probabil n-am facut-o pe numele potrivit, caci nu ne-ati auzit. Ne scuzati ca insistam, dar e posibil sa revenim. Pe noi stiti unde ne gasiti. Scrie si pe FB.
