Sa presupunem ca ajungi seara acasa. Esti obosit, te tarasti spre pat. Consoarta trebaluieste prin casa, cu o mana pe telefon si alta pe sticla de oja. Profiti de neatentia ei ca sa te bagi in pat unde speri ca vei avea o portie de somn binemeritata. Adormi cu vocea ei in fundal, punandu-si la curent prietenele cu ultimele cumparaturi, barfe mondene, numele presupus al celui cu care Ioneasca il insala pe Ionescu, numele real. In fine, toate zgomotele familiare ale dragului tau camin. Nu-i nimic, esti obisnuit.
Tocmai cand esti pe punctul de a face pasul final spre ceea ce se numeste somn profund, se tranteste usa dormitorului. Consoarta a patruns in imparatia ta. Cum esti un suveran milos din fire, nu o trimiti intr-un grabnic exil la originile pamantesti si o lasi sa respire in voie, sa se bucure de bunastarea si confortul din regatul tau. Cu alte cuvinte, te prefaci adormit in continuare si speri ca va face si ea, supunandu-se legilor impamantenite, acelasi lucru.
Ceea ce tu ai neglijat si e oarecum scuzabil pentru ca te afli in starea aceea intermediara, intre veghe si somn, este caracterul anarhic al consoartei. Ea este o rebela si nu mentine nici nivelul de decibeli admisi. Odata patrunsa in teritoriul tau, incepe tatonarea. Aprinde toate becurile din camera, inclusiv pe cele de la masuta de toaleta. Da drumul la televizor. Il auzi pe Jose Armando urland in toata disperarea lui si cu toata inima lui ranita de o mama care l-a respins din cauza ca facuse varsat de vant cand avea cinci ani. Apoi ii asculti suspinele lui Marimar. Aceeasi problema: boala lui Jose de la varsta copilariei. Dupa aceea, trece la Nikita. Nikita behaie si oracaie intr-o menajerie amenajata de cei de la Antena 1, iar tu te rogi de toti sfintii protectori ai televiziunilor sa-i puna cineva o botnita fiintei aceleia de sex incert. In timpul asta, consoarta isi aplica pe fata diverse potiuni care ies din recipiente numeroase si de felurite forme. Taramul e invadat de mirosuri gretoase si dulci.
Deja e clar. Oricat ai incerca sa te pacalesti, sistemul nu mai functioneaza. Esti treaz. Ai fost expulzat din zona dulce a somnului si azvarlit in realitatea feminina. Refuzi sa accepti. Te obstinezi sa te prefaci inca plecat. Consoarta incepe sa zumzaie usor. Intelegi: fredoneaza. Apoi tranteste obiecte cu care nu intelegi ce putea sa faca la ora aceea din noapte. De pilda, un DEX. Asteapta reactii. Cum acestea nu apar, renunta la subtilitatea dictionarului limbii romane si ia un Webster, editia cu adaugiri, adnotari si imagini. Buf!
Tu te agati cu ultimele ramasite ale rabdarii tale de somnul tau, la care nu incetezi sa visezi. Iti spui ca cel perseverent castiga. Nu iti misti o pleoapa si incerci sa-ti astamperi tremurul nervos al membrelor si scrasnetul dintilor.
Jumatatea nu renunta. Jumatatea e acolo si vrea sa-si impuna prezenta tuturor supusilor, adormiti sau nu. Da drumul la foehn desi n-ai observat sa se fi spalat pe cap. Deschizi prudent o jumatate de ochi. Prea tarziu! Curiozitatea te-a dus la pierzanie. Te-a vazut. Te-a detectat! Esti pierdut. Acum stii deja ce urmeaza. Intrebarea rostita pe un ton suav:
– Iubi, dormi?
Tu taci. Ea evident, din nou:
– Iubi, dormi?
– Ihi.
Speri ca deliciile conversatiei sa se opreasca aici.
– Iubi, hai, nu mai dormi.
Ii simti greutatea aplecandu-se amenintator asupra ta. Te apuca de un umar si te zgaltaie. Iti doresti sa te transformi intr-o gramada de maracini, intr-o multime de tepi, intr-un morman de sulite. Metamorfoza sperata nu are loc.
Deschizi un ochi, iti duci mana la frunte, incerci sa te protejezi, casti indelung ca si cum ai fi fost trezit chiar atunci:
– Ce e?
– Uite, ia pune mana aici.
Si se intoarce cu spatele.
– Pipaie!
– De ce?
– Nu ti se pare ceva ciudat? Ca un gogoloi?
Intinzi o mana amortita si incepi “consultulâ€.
– Nu, n-ai nimic. Esti ok. Hai, culca-te.
– Esti sigur?
– Da, sunt sigur.
Te intorci pe partea cealalta. Curios, se lasa linistea. Apoi: “Ua! Ua! Ua! Hi! Hi! Hi!â€. Iadul s-a dezlantuit, patul se zguduie temeinic. Te intorci nedumerit si dai cu ochii de spatele ei scuturat de suspine cum iti imaginezi ca nu au mai existat de la cutremurul acela de noua grade din Asia. Iata, consoarta ta iti ofera un chip care rezuma toate durerile lumii, saracia si foametea, calamitatile naturale si inflatia galopanta.
– Ce e? Ce-ai patit?
Niciun raspuns. Ca tu sa intelegi ca indiferenta ta va fi aspru pedepsita. Acum ai doua cai: ori te dai batut si ea va continua sa urle, pentru ca este evident ca trebuie intrebata, ori insisti de pe acum. Nu mai amani penibilul asa ca mai intrebi de vreo 10 ori ce s-a intamplat pana cand ea dovedeste ce fiinta marinimoasa e si te blagosloveste cu un raspuns:
– Cum poti sa dormi cand eu sufar?
Acum te priveste cum scoti camasa. E una dintre cele mai dificile intrebari si esti sigur ca pana si cele de la “Vrei sa fii miliardar†sunt curata bagatela pe langa asta. Ai prefera sa faci orice, sa tarasti pietre de moara in jurul unui stadion plin de blonde goale care se hlizesc la neputinta ta. Sa mananci numai sufleuri si salate toata viata. Sa porti esarfe si pantaloni mulati. ORICE numai sa nu fii nevoit sa explici cum de dormi cand ea sufera. Nu la orele alea. Nu cand esti obosit.
Pe viitor, va dau un sfat: ori le puneti somnifere in mancare atunci cand ajungeti acasa, ori faceti sex inainte sa le apuce suferinta. Ambele metode functioneaza la fel de bine.
