N-am fost niciodata in Delta Dunarii. Punctul cel mai apropiat de ea in care am ajuns a fost Gura Portitei. Asa ca imaginea pe care o am e mai mult compusa din lucruri citite si vazute in presa sau din relatarile altora. Ea amesteca elementele unei naturi spectaculoase cu cele ale unei saracii lucii. Stiu ca se braconeaza mult, stiu ca e frumos, mai stiu si ca, in mijlocul paradisului, oamenii mor de foame.
Printre imaginile cu iz de vedere postala pe care le pastram despre Delta, este si cea a faimosilor cai salbatici din zona Letea. Coamele in vant, ideea unicitatii in Europa, intrucat avem, pare-se ultimii cai salbatici ramasi pe continent. Pe care savanti de la universitati occidentale veneau sa-i studieze.
Numai ca si frumoasele cabaline creeaza probleme. Ele consuma, pare-se, niste ierburi pe cale de disparitie. Acesta este pretextul. Si asa s-a decis ca le-ar sta mai bine cailor salbatici facuti salam. De prelucrarea carnii se ocupa doua firme. Iar de vreo zece zile, s-a dat liber la hartuirea si prinderea cailor in tarcuri special neamenajate. Cu alte cuvinte, liber la masacru. Am vazut pe site-ul celor de la Vier Pfoten imagini infioratoare. Zece zile, caii nu au fost hraniti, au fost inghesuiti si, tinand cont de faptul ca ei sunt in plina perioada de rut, sederea nu le-a fost deloc comoda.
Povestea este mai incurcata decat pare la prima vedere. Primarul pretinde ca animalele sunt bolnave. Ca sufera de o anemie infectioasa. Li s-au prelevat probe si ne vom lamuri in scurt timp cum stau lucrurile. In afara de asta, ma intreb si eu ca tot omul complet ignorant intr-ale industriei alimentare: mai poate fi consumata carnea unui animal suferind de o afectiune infectioasa?
Acestei laturi medicale, i se mai adauga una, de ordin economic: brusc, satenii isi revendica cele 72 de animale capturate pana acum, afirmand ca nu sunt, de fapt, salbatice, ci le apartin. Aceiasi sateni care se plangeau de existenta cailor intrucat acestia consumau iarba destinata – in ochii lor – vacilor. Iarba dintr-o rezervatie in care rumegatoarele domestice nu au ce cauta, dar pe care o parcurg in buna pace, nefiind oprite de niciun gard si de nicio imprejmuire. Totusi, satenii nu sunt neaparat marii vinovati. Primarul insusi, pentru a castiga alegerile, le-a promis ca o sa-i scape de lighioane. Interesul satenilor se cuantifica in o suta de lei noi – suma pe care ar urma sa o primeasca pentru fiecare animal sacrificat. Localnicii trebuie insa, prin acte, sa demonstreze posesia animalelor respective. Adica: inscrierea in registrul agricol si dovada faptului ca au achitat taxa de pasunat.
Caii salbatici, spun biologii, cutreiera tinuturile Deltei de 400 de ani. Ma intreb cum a rezistat pana acum ecosistemul? De ce abia acum au inceput cabalinele sa reprezinte o amenintare? Cum de ele distrug scoarta copacilor, dar vacile, nu? De ce taranii nu sunt amendati pentru ca vacile lor, animale domestice, sunt in “libertateâ€, in salbaticie?
Nici macar in privinta numarului lor in arealul padurii Letea nu s-a ajuns la un consens. Initial, s-a vorbit despre 3000 de cai, acum cifra este sensibil mai mica: 1000. Tin sa precizez ca toate se intampla sub “obladuirea†autoritatilor locale, respectiv Directia Silvica Tulcea si Administratia Rezervatiei Biosferei Deltei Dunarii.
Nu este insa prima oara cand aud de “problema cailor salbatici†din Delta. Acum ceva timp citeam un material al unui medic veterinar care i-a observat si a ramas fascinat de “obiceiurile†lor, de modul in care armasarii se lupta pentru suprematie si de inversunarea cu care apara turma. Chiar atunci insa, pare-se, unii cai luau drumul abatoarelor din Italia. Cum erau transportati “la gramadaâ€, ajungand sa se bata pe drum si chiar sa moara, li se taiau tendoanele. Suficient cat sa nu se mai miste, insuficient pentru moarte.
Cam in aceeasi situatie se gasesc cele 72 de exemplare prinse deja. Ma tot gandesc care ar fi mobilul unui gest de o asemenea cruzime, cum se justifica o actiune intreprinsa cu atata amatorism, cu atata lipsa de profesionalism de, atentie, autoritati?
