M-am apucat sa scriu din doua motive.
Primul, pentru ca bebe doarme si pot sa o fac repede, repede, desi poate putin dezlanat (stiti, oboseala).
Al doilea, pentru ca am vazut in aceasta dimineata la tv doua stiri.
Prima, legata de saptamana alaptarii, care spunea ca doar 13% din gravidele chestionate si-au hranit copiii exclusiv prin alaptare pana la varsta de 6 luni si alta in care premierul si-a aratat grija fata de mame (a inceput campania pentru prezidentiale) si ne-a spus ca 12.000 de mame care beneficiasera de niste sume care nu li se cuveneau vor fi amnistiate fiscal.
De ce sunt revoltata?
Pentru ca grija fata de mame se rezuma doar la banii care li se dau lor direct! Ca intotdeauna, in campanie, se acorda tot felul de pomeni electorale, ca sa avem ce lua inapoi odata trecute alegerile.
Sunt revoltata si pentru ca, in timpul sarcinii, avand rh negativ, m-am trezit ca trebuie sa platesc testul la Institutul de hematologie! 60 lei, trimestrial sau mai des, ca sa imi spuna daca am nevoie de tratament sau nu! Noroc ca nu am avut, nu vreau sa stiu cat ar fi costat si acesta. Si sa nu credeti ca acestea au fost costurile, nu, nici pe departe. Eu va mentionez doar ce mi s-ar parea ELEMENTAR sa fie gratuit si OBLIGATORIU pentru gravide.
Pentru ca exista o serie de analize pentru „toxoplasmoza”, daca imi amintesc bine, si care m-au costat vreo 600 lei setul complet, urmand ca ulterior sa repet doar un indicator. Daca acest test pe care apoi il faceam contra cost (cca 50 ron) aproape lunar avea rezultate nedorite, se impunea un tratament caci altfel copilul risca sa dezvolte un handicap. Stiu povestea unei mame care a refacut testul si a aflat rezultatul cand ajunsese la ginecolog pentru intrerupere de sarcina. Fetita este mare si frumoasa acum.
Pai, de ce aceasta analiza nu este gratuita, domnule prim ministru? De ce nu se poate face gratuit testul de anticorpi de rh, domnule ministru al sanatatii? Dar vi se pare normal sa spuneti ca tineti cu mamele, viitorul tarii si restul formulelor sforaitoare, lipsite de acoperire, asa cum bine stim.
Nu ma leg de actualul prim-ministru sau de actualul ministru al sanatatii. Aceeasi revolta era la fel de valida si acum 4 ani si, din pacate, o sa fie valabila si peste 4, daca nu mai apare o mamica luptatoare, capabila sa infrunte un intreg sistem, precum cea care a obtinut indemnizatie dubla pentru gemeni. Se pare ca sistemul nu poate fi clintit decat prin efortul colosal al unor eroi.
Cat despre alaptare, cred ca e, impreuna cu amabilitatea, cea mai buna gluma din maternitate. Daca nu stii ce sa faci, daca nu ai pe cineva care sa stea langa tine si sa iti explice pas cu pas ce ai de facut, atunci nu vei alapta. Iar in maternitatile noastre nu prea sta nimeni cu tine.
Si sa nu credeti ca la privat, in privinta asta, viata este roz si frumoasa. De ce?
Pentru ca laptele praf si biberonul sunt sfinte in maternitate. Pentru ca sunt asistente putine, foarte putine, oricat de mare e spitalul privat la care alegi sa nasti si sa platesti o suma cu multe zerouri.
Pentru ca asistentele sunt aceleasi si nu cred ca le-a facut nici naiba un curs de alaptare.
Pentru ca citeam pe un forum legat de probleme de alaptare cum o mamica se lauda in fata unei asistente ca puiul ei nu a primit niciun gram de lapte praf in maternitate, iar asistenta i-a raspuns ca e imposibil, exista un contract care prevede ca tuturor copiilor sa li se administreze lapte praf. Nu vreau sa cad prada teoriilor conspiratiilor, dar am ajuns in punctul in care astfel de povesti imi suna ingrozitor de veridic.
Pentru ca, atunci cand scrii pe chestionarul de feedback ca-i nevoie de consilier de alaptare si de mai multe asistente, ti se spune de catre cea care parea a fi asistenta-sefa ca nu vor angaja garantat!
Pentru ca, in ziua a treia de viata, cand stomacul unui bebelusi e cat un bob de strugure sau undeva pe acolo, i se dau 60 si chiar 90 de ml lapte praf, ca sa nu mai planga, pentru ca asistentele trebuie sa se ocupe de 10 copilasi si sunt doar doua. Nu vreau sa imi imaginez cum este la stat. Unde te cheama sa alaptezi stand pe un scaun si la ore fixe. Chiar nu vreau.
Asa ca nu ma mira deloc ca, in tara asta, doar 13% dintre copii pleaca sanatosi in viata, cu anticorpii dati de laptele mamei. Restul se hranesc ca niste consumeristi americani cu Mc. Cam asta e laptele praf, in mintea mea.
Nu ma mira ca mamele nu se duc la doctor cat sunt gravide. De unde sa iei 60 de ron ca sa iti faci testele de rh si inca 50 ron sa refaci testele pentru toxoplasma? Cum sa alaptezi cand mentalitatea in jurul tau este „da-i, draga, supliment, nu-l auzi cum plange»?
E tare ciudat ca citim toate sfaturile date de toti nutritionistii (apropo, de vreo 3-4 ani, s-a umplut lumea de nutritionisti mai ceva ca de producatorii de branza din Sibiu), spunem tuturor sa nu tina dieta dupa ureche si sa mearga la nutritionist, dar cand vine vorba sa manance un copil lapte matern, cel mai des aud mamici, tatici si bunici care spun „da-i praf, nu vezi ca nu se satura”? Pe mame nu le trimite nimeni la consilierii de alaptare.
Aud fete tinere, mame tinere, cu studii superioare, crescute in mediul urban, spunand lucruri de genul „i s-a borsit laptele-n tate si n-a mai putut sa alapteze”. Inca ma inchin. Si mi-e clar ca buna ziua care este cel mai mare dusman al alaptarii: educatia.
Faptul ca informatiile ajung trunchiate, cu intarziere, faptul ca ne bazam mai mult pe sfaturile celor in varsta… Am uitat de cate ori mi s-a spus sa ascult ce zic bunicile ca «uite noi ce mari si frumosi suntem!», sa ii crestem cu ceai si cu caciula-n cap, sa nu-l traga curentul!
Ce spuneti? Sa apelez la medicul de familie? Cat despre dusul la pediatru, aveti cumva impresia ca din tara au plecat doar orl-istii buni? La fel de plecati sunt si pediatrii informati.
Ii rog pe cei care se simt ofensati ca mamicile alapteaza in public sa isi ia catrafusele si sa se duca in lumea lor morala, unde habar nu au cine e asistenta la Capatos si cine e Simona Senzual… Hai sa lasam pudibonderia deoparte. Data viitoare cand mai aud pe cineva spunand ca o mamica ar trebui sa alapteze departe de ochii celorlalti, imi rezerv dreptul de a-l balacari ca la usa cortului!
Dragi mamici, dragi viitoare mamici, alaptati, alaptati si, mai presus de toate, invatati sa alaptati!
Dragi bunici, invatati sa spuneti: «ia vezi, maica, informeaza-te, ca eu am uitat de cand erai tu mica, la noi era altfel, lumea nu stia atat de multe”.
Dragi doctori, invatati si invatati-ne!
Dragi asistente, invatati si invatati-ne!
Dragi politicieni, hai sictir!
Bebelusului meu, iarta-ma, mama, ca iti dau biberon.







