Dintre toate situatiile neplacute in fata carora femeile adora sa ne puna pe noi barbatii, niciuna nu este la fel de jenanta, ciudata si de natura de a ne face sa ne simtim inferiori precum aceea achitarii consumatiei in timpul primelor intalniri.
Pana acum cativa ani situatia era clara: mergeai frumos la restaurant, comandai pentru amandoi cele mai extravagante lucruri pentru a o impresiona pe femeia pe care vroiai sa o cuceresti, te chinuiai sa pari total detasat de costurile exorbitante ale consumatiei, lasind impresia ca mananci zi de zi fructe de mare, caviar si bei doar vin frantuzesc din 1956 (un an foarte bun din cate am inteles). Vadit impresionata, ea nici nu catadicsea sa intinda mana dupa portmoneu la venirea chelnerului cu nota, de fapt de regula nici macar nu avea portofel sau poseta, fiind evident ca doar n-ai scos-o in oras ca sa o pui sa plateasca.
Astazi situatia este mult mai complicata. Evident, nimic nu este mai atragator pentru o femeie decat un barbat cu bani, gata sa-i satisfaca toate poftele si sa o plimbe prin cele mai selecte locuri. De cind cu emanciparea asta insa, nu mai e deloc usor sa scoti tu pur si simplu portofelul si sa platesti in timp ce ea deja s-a ridicat si te asteapta. Eu nu prea o vad asa, dar se pare ca ar fi o dovada de misoginism. Desi pana la urma – evident! – tot el plateste, astazi este nevoie de un pic de teatru si veritabile calitati actoricesti pentru a nu o face sa se simta pe saraca fata o femeie intretinuta (desi, din moment ce tu platesti este clar ca este, da?!).
Toata distractia incepe atunci cand apare chelnerul cu nota. El incepe sa se caute meticulos de portofel, desi stie de la inceput in ce buzunar este, si observa reactia ei. Ea incepe de asemenea sa se caute prin geanta desi nu are prea multe lucruri iar portofelul este chiar la suprafata si amandoi cauta un moment de sincronizare in care isi gasesc banii si ii scot pe masa. El se preface oarecum revoltat si zice „Vai nu, a fost placerea mea!” la care ea raspunde destul de rastit:”Ei nu, nici nu se pune problema!” dupa care continua mai molcom, ca sa-i dea totusi loc lui sa insiste:”Stai sa vad daca am marunt” , desi nota este mult prea mare ca sa fie nevoie de „marunt” pentru a o plati.
El cotrobaie prin tot portofelul si raspunde ca, printr-o coincidenta fenomenala, are bani schimbati exact cat este necesar pentru a achita nota. Ea foarte ofticata, dupa ce se mai preface cateva minute ca mai cauta, cedeaza intr-un final zicind ingaduitoare:”Ei bine, daca ai tu acum bani ficsi, lasa ca platesc eu data viitoare”. Bineinteles, data viitoare scena se va repeta identic dar toata lumea e fericita, el pentru ca i s-a facut favorul de a fi lasat sa plateasca, ea – fericita ca l-a facut sa plateasca si sa se mai simta si dator pe deasupra.
In asta consta oare emanciparea feminina? In a ne face sa ne simtim si tantalai si cu banii luati? Stiti, nu ca mi-ar placea prea mult nemtii, dar in mod sigur am putea importa si noi cate ceva din bogata lor cultura. Si, de ce nu? – sa incepem cu obiceiurile la restaurant!
