Daca ar fi sa ascultam de tot soiul de oameni neinsemnati ca Freud sau Dostoievski am afla ca fiecare dintre noi isi petrece prima parte a vietii acumulind cunostinte, informatii si elaborind un sistem de valori adesea neconstientizat pe baza caruia catalogam oamenii din jur in persoane care ne plac, persoane care nu ne plac si, desigur, persoane pe care nu putem sa le suportam.
Suntem, de asemenea, pana la o anumita varsta, in cutarea acelei persoane al carei tipar se muleaza pe cerintele noastre, pe macheta creata de subconstientul nostru si la intalnirea careia se declanseaza complicatul si mult cantatul proces de transformari fizico-psihice pe care il numim dragoste. Cum era si de asteptat, efectele iubirii nu prea sunt aceleasi asupra barbatilor si femeilor.
Daca barbatul indragostit poate fi caracterizat printr-o uitare completa de sine, o generozitate exagerata si o stare de zapaceala care il face sa para aiurit fata de cei din jur, femeile sunt mai putin afectate in latura lor pragmatica de acest nobil sentiment, pastrindu-si in general sangele rece si avand capacitatea specifica si altor mamifere de a-si pune bunastarea si interesul material pe primul plan.
Bineinteles, poate parea destul de logic ca o femeie sa isi aleaga ca partener un sot care sa ii poata oferi acel sentiment de securitate, din toate punctele de vedere, de care fiinta umana are nevoie pentru a-si putea desfasura activitatea. Tot Freud spunea despre aceasta ca, in general, fiecare femeie se indragosteste de o persoana avind structura psihica a propriului tata. Daca urmarim unele dintre cele mai mediatizate cupluri mondene sesizam ca maestrul psihanalizei avea intr-o mare masura dreptate, femeile avind tendinta sa aleaga barbati cam de varsta propriilor tati, mai ales daca sunt cardiaci si au un cont destul de mare.
Unica in regnul animal este si capacitatea specific feminina de disociere a dragostei si impartirea acesteia la doua sau mai multe persoane. Se pare ca o femeie isi poate iubi in mod sincer atat sotul, ca furnizor al statutului si securitatii financiare, cat si unul sau mai multi amanti, care o fac sa se simta o femeie implinita fara a fi atinsa de vreun sentiment de vinovatie (doar dragoste e destula pentru toata lumea).
Interesant este de observat cum face alegerea dintre mai multi pretendenti o femeie care are capul pe umeri. Desi ii iubeste de regula din toata inima pe toti, asa cum doar o femeie poate, absolut invariabil este ales acela care ii poate oferi certitudini materiale (e drept, dragostea nu tine de foame). De observat este, insa, ce se intampla cu ceilalti candidati. Acestia nu sunt nicidecum indepartati ci raman in vederile respectivei ca potentiale rezerve, gata oricand sa-l inlocuiasca pe ales daca acesta se dovedeste nevrednic sau da faliment. Acest obicei destul de egoist, de a ocupa mai multi barbati, pe care-l are fiecare femeie care se respecta, nu poate, in opinia mea, decat sa agraveze criza si asa destul de mare de barbati valabili de pe piata, fiind inca o dovada a lipsei de solidaritate feminina.
La sfarsitul acestui articol simt nevoia de a va sfatui, pentru fericirea dumneavoastra si binele femeilor in general, sa va lasati purtate de val si sa nu va grabiti sa ii tineti contabilitatea partenerului. In fond, ultimele studii arata ca o persoana este cu atat mai fericita cu cat gandeste mai putin. Fiti fericite!!!
