Este clar. Buletinele de stiri o arata, analizele o demonstreaza cu varf si indesat, statisticile suna alarmant: suntem un popor fara noroc. Guvernatorii ne insala, politicienii ne mint si ne fura, organismele internationale nu ne apara, autoritatile nu ne protejeaza, FMI-ul ne jecmaneste, dar cateodata simt ca ne mai si meritam ghinionul care ne-a pocnit. Ba chiar cred ca-l confectionam singuri, cu neinchipuita sarguinta si perseverenta, pe care cu greu le demonstram si in alte privinte. De vreo doua saptamani incoace, tot vad la televizor grupuri de medici care incearca sa goneasca oamenii de pe plaja. La stiri, in ziare, pe internet, practic in toate mediile, scrie cu litere de o schioapa, iar reporterii urla la portavoce: cod rosu de radiatii! Si ni se dau si cifre: 3, 8, ba chiar zile cu 10 dintr-un maxim de 11. Numarul imbolnavirilor de cancer de piele a crescut ametitor, iar cucoanele si cuconii Romaniei continua sa stea cu ochii incetosati, transpirati si rosii ca niste raci pe plajele si asa nu foarte tentante ale patriei.
M-a socat ignoranta celor intervievati. Recunosc, nu am atata compasiune incat sa-mi para rau pentru orice prostanaca si orice burtos care crede ca berea il protejeaza de ultraviolete. Insa pentru copiii lor imi pare rau. Imi pare rau daca limbajul meu va socheaza, imi pare rau daca va considerati ofensati, insa cei care ignora indemnul medicilor fie au inteligenta unei gaini, fie nu le pasa prea mult de sanatatea copiilor lor. Ca sa nu mai vorbesc de propria lor piele.
Intrebata de medic daca nu stie ca nivelul radiatiilor este foarte crescut, o mama a raspuns senina ca ea sta mai mult in apa si acolo „n-o radiaza prea mult”. Altii se simteau sub o biata umbrela de parca ar fi fost la 10 metri sub pamant, intr-un buncar anti-nuclear. O duduie credea ca statul la solar a „antrenat-o” suficient pentru soare. Un domn a spus ca nu ii este teama pentru copilul lui pentru ca stau doar trei zile la mare! Si probabil incerca sa faca plaja cat pentru 20 de zile! Oare acel individ nu a inteles ca o arsura de piele care are loc in timpul copilariei face sa creasca riscul de cancer de piele cu 70% la varsta adulta? Un altul, la intrebarea „Nu simtiti ca arde prea puternic soarele? Nu va e rau?”, a raspuns „Rezistam acum, ce sa facem?!” de parca era legat cu lanturi de un bolovan si obligat sa suporte canicula!
Poate suna extrem, insa mi s-ar parea normal ca acesti indivizi sa suporte cu propriul buzunar costurile ingrijirii lor in spitale. E un pericol la care s-au supus de buna voie dupa ce fusesera avertizati. Iar cei de la Protectia Copilului ar trebui sa intervina. Pentru ca un om care-si tine copilul de dimineata pana seara in bataia soarelui, la temperaturi de 40 de grade, cu un indice al radiatiilor apropiat de valorile maximale, poate fi numit in cel mai bun caz… inconstient. Iar cand refuza sa paraseasca plaja desi un medic il atentioneaza – a cata oara? – asupra pericolelor la care se expune, ce mai putem spune despre acel om?
Unii au tendinta sa minimizeze problema, sa spuna „nu mi s-o intampla tocmai mie!”. Si si aici mi se pare o atitudine tipic romaneasca. Aceea de a spera in noroc in loc sa-ti croiesti singur starea. De ce sa joci la ruleta propria ta sanatate cand poti avea singur grija de ea? De ce sa stai sa te prajesti (nici cremele cu factor de protectie solara nu fac toata treaba, mai ales nu suplinesc lipsa neuronilor functionali) si sa speri apoi ca nu vei ingrosa procentele imbolnavitilor cand ai la indemana optiunea simpla, aceea de a pleca din calea “agresoruluiâ€, respectiv a soarelui?
Nu ma intelegeti gresit. Si mie imi plac soarele, marea si statul la plaja. Dar nu inteleg de ce sa testezi pe propria piele cat de nocive pot fi radiatiile. Si cu atat mai putin nu pot intelege expunerea copiilor, cum am vazut ca este moda acum. Probabil ca ati auzit de exploziile solare de pe 1 august si cum azi, 3 august, sau in cursul zilei de maine, asteptam sa loveasca Pamantul un „tsunami solar”. Inteleg ca impotriva acestora nu avem ce face decat sa speram ca retelele electrice si electronice nu vor fi date prea rau peste cap, cum s-a intamplat in Statele Unite si Canada acum cativa ani cand milioane de oameni au ramas fara curent electric. Insa de mutat propriile „lesuri” de afara inauntru cred ca suntem toti capabili. Cu conditia sa nu suferim de un retard mental.
Desigur, cand vor avea insolatie, greturi, varsaturi si arsuri, multi dintre „pagubitii” cu vina, de data aceasta, se vor plange de stat, de politicieni, de autoritatile care nu-si fac datoria, de cat de rai au ajuns oamenii etc… Din nou, nimic nou sub „soare”.
