Atentie! Prietenele ei nu sunt si ale tale!

Instinctul de haita, care din cand in cand devine turma, dupa necesitati si dupa toane, se poate observa cel mai usor in mediul feminin. Mai multe exemplare se reunesc la un loc in functie de anumite afinitati, puncte pe care le au in comun. De curand, am analizat o astfel de grupare. Sunt vreo trei cupluri, trecute pe la biserica si pe la starea civila. Toate trei au procreat in aproximativ acelasi timp. Evident, elementul de coeziune al grupului il reprezinta “jumatatile feminine”, adica nevestele. Ele se cunosc de mici si presupun ca la un moment dat, in adolescenta, au facut un pact din acela tipic comediilor proaste americane sa se marite in acelasi timp si sa procreeze eventual tinandu-se de mana in sala de nasteri.

Sigur ca acest aspect nu ne-ar preocupa prea mult pe noi atata timp cat suratele nu ar interveni in viata celorlalti. Dar, se pare, spiritul de soacra se manifesta de la varste fragede, inca dinainte sa capete propriu-zis aceasta pozitie. Daca la un moment dat comportamentul unuia dintre baieti incepe sa se “pateze”, suratele sar in ajutor si deschid cu un speraclu ochii victimei. Dupa aceea, urmeaza cearta casnica de rigoare. Insa lucrurile nu se opresc aici. Vinovatul trebuie trecut si prin celelalte doua instante, de parca s-ar fi insurat de trei ori, nu o data. Iar instantele ulterioare sunt chiar mai dure decat prima. Se comporta de parca ar fi fost ele insele prejudiciate. Stiti ceva mai sinistru decat trei muieri, ramase cu kilograme in urma sarcinii, urland simultan la un barbat si intrecandu-se in reprosuri mestesugite? Eu unul, nu.

Haita are un program riguros mereu. Ies la celebrele cafele. Se duc impreuna la filme cretine si se hlizesc ca oile. Ba chiar se tund in aceleasi locuri. Si tin mereu impreuna, evident, aceleasi cure de slabire. Acasa fac aceleasi mancaruri, imprumutand cu sarg retete una de la alta. Si daca va ganditi cumva ca macar fac sex altfel, va inselati amarnic. Si sexul devine un teren de lupta comunitar, administrat gospodareste. Fiecare intentie, timid exprimata, desigur, de consort va fi temeinic analizata la urmatoarea intrunire de cafea. Daca celelalte doua isi dau ochii peste cap, incep sa-si faca vant spasmodic cu pliantul de la Real si hotarasc ca mai au nevoie de inca o doza de cofeina ca sa le revina tensiunea la normal, atunci e clar: cererea va fi refuzata.

Din cand in cand, una dintre oi devine mai slaba decat celelalte si mai cedeaza in fata dorintelor tiranice, cum altfel, ale consortului. Ea va fi degraba supusa unei operatiuni de carantina de indata ce suratele vor constata caderea in ispita. I se vor propune excursii “intre fete”, terapii prin shopping, iar “bolnava” va decreta ca e atat de umilita incat nici camasile nu ti le mai calca.

Asa stand lucrurile, sfatuiesc pe cei dornici in a se inhama la jugul etern – si daca divortezi, tot etern e – al casniciei sa analizeze bine anturajul alesei si sa caute orice urme de haita prin jur. Uneori, aceasta nu salasluieste in imediata proximitate, se poate ascunde in vreun orasel de provincie si te poti pomeni cu ele pe cap cand ti-e lumea mai draga. Odata revenita haita, nimic nu va mai fi la fel. Daca reusisesi cumva sa transformi creatura de langa tine intr-o fiinta cu aparente domestice, ele o vor readuce la statutul de salbaticiune, ba inca si mai abitir decat era cand ai cules-o tu si cand, milostiv din fire, i-ai oferit un statut si un sens in viata. Astfel, niciun buzunar din garderoba ta nu va mai ramane neintors, niciun mesaj din telefon nu va mai ramane necitit, neanalizat, nedisecat.
In weekenduri va trebui sa iti incarci masina cu copii, carbuni si carne de mici si sa purcezi spre un loc de gratar caci haitele sunt mari amatoare de petrecut timp in mod romantic si inedit, adica langa un gratar sfaraind, si de jocuri de macao in sase. Ce spectacol trist, ce spectacol dezolant!

Daca vei avea chef de un meci, suratele ii vor inocula ideea ca fotbalul este un apanaj pentru activitati fizice de alt gen, performate in hoteluri ieftine cu cinstitele vanzatoare de placeri. Odata aparuta aceasta banuiala, ai grija, s-ar putea sa-ti arunce spirt in zonele intime, sa iti imbibe lenjeria cu acid clorhidric si sa-ti toarne si ceva sulfuric in mancare pentru o mai eficienta si totala purificare. Cat timp te vei chinui in dureri groaznice, cele trei vor bate tara in lung si in lat in cautarea celei mai bune vrajitoare care sa te scape, evident, de vrajile aruncate asupra ta. Cele mai evoluate haite nu vor apela totusi la mama Omida, ci, pentru ca se considera intelectuale si rafinate, la previziuni astrologice.

Din cand in cand, pentru a se asigura ca nu mai exista pericolul recidivei, una dintre ele cel putin se va muta la voi acasa. La voi, va face multe cafele si, uneori, ciorba de perisoare despre care ele cred ca vindeca o inima ranita. Tu vei fi izgonit din dormitorul conjugal – “n-o meriti, magarule!” – si ti se va oferi o canapea, eventual la subsol. Daca nu stati la casa, atunci in scara blocului.

Acum, ca stii la ce sa te astepti, fugi de membrele de haita si alege pentru tine, in cunostinta de cauza, un animal solitar! Sau macar incearca, daca poti, sa-i limitezi accesul la telefon mobil si internet pentru ca, mai nou, am observat fenomenul de coagulare a haitei/ turmei chiar si pe forumuri.

DISTRIBUIE:

Articole recomandate
25 de ani care au redefinit ”good hair day”
OMODA & JAECOO dezvăluie viitorul la Paris
Back to City Chic: intoarcerea in oras, in stil Italian
Kiko
KIKO MILANO MATTE DIARIES LIMITED EDITION
Cum sa decorezi peretii fara sa ii revopsesti
Puterea gandirii pozitive, adevar sau mit?
Spune-mi ce zodie esti ca sa-ti spun ce barbat ti se potriveste!
Relatii in moarte clinica
Cum poti sa iesi dintr-o relatie aflata in „moarte clinica”
Sfaturi de dating de la Blair Waldorf
Cui ii e teama de caciulita?