Cui ii e teama de caciulita?

Prezervativul este, in momentul de fata, calea cea mai sigura de a te proteja de bolile venerice. Bine, dupa abstinenta. De cand s-au semnalat primele cazuri de infectii cu HIV, nicio alta boala nu a mai inspaimantat umanitatea in acelasi mod. Era o afectiune rara, nu se stia ce o declanseaza si nu se stie inca ce o vindeca. Nimeni nu este privilegiat. Flagelul loveste fara sa faca discriminari intre copii si adulti, hetero si gay. In aceste conditii, folosirea prezervativului a devenit obligatorie.

Asta stand lucrurile, cei care refuza folosirea lor trebuie sa stie ca joaca o ruleta ruseasca cu propria lor viata. Daca sunteti pregatiti sa va puneti pistolul cu virusul HIV la tampla, atunci sa stiti ca va puneti la bataie propria voastra viata. Insa, din pacate, pe masa de joc nu se afla doar siguranta voastra, ci si a partenerilor.
Nimic nu ma enerveaza mai mult si nu-mi creeaza mai multa repulsie decat un barbat care refuza prezervativul. Nu am decat dispret pentru aceste fapturi, lipsite de respect pentru viata lor si, mai grav, pentru viata partenerelor.

Cel mai des se foloseste argumentul conform caruia folosirea prezervativului diminueaza placerea, scade gradul de intimitate, ingreuneaza atingerea orgasmului. Acesta l-am auzit venind si din gura unei femei, nu numai din partea barbatilor. Fetelor, azi exista prezervative de calitate, mai exista si lubrifianti buni pe care-i puteti folosi odata cu „caciulita”. Numai voi decideti ce riscati din cauza unor prejudecati in ultima instanta.

Mai exista o specie care refuza folosirea acestui banal mijloc de protectie pentru ca au impresia ca acesta dauneaza imaginii de mascul absolut pe care vor sa o afiseze. Dragilor, sa stiti ca prezervativul nici nu adauga centimetri, nici nu-i fura. Esenta voastra ramane aceeasi. Si chiar exista pe piata toate marimile. Asa ca nu incercati sa trisati, venind cu scuza penibila ca nu s-a fabricat inca o caciulita pe masura „podoabei” voastre. Ea e in siguranta, in legatura cu capul de pe umeri mi-as face griji. Impresia pe care o poate lasa el este cu mult mai deplorabila.

Am dat mai demult peste un articol in care femeilor li se dadeau tot felul de sfaturi legate de cum sa-si convinga partenerii sa foloseasca un prezervativ. Erau adevarate strategii. Cum trebuie momiti cu prezervative care sa nu fie obisnuite, ci colorate, aromate, fosforescente ca si cum am avea de-a face cu niste copii pe care trebuie sa-i convingem sa manance. Cum trebuie intrebati daca sunt pregatiti sa devina parinti (se aducea in discutie rolul lor de contraceptive). Intregul material mi s-a parut ridicol. Ar trebui sa excludeti din start din viata si din patul vostru un specimen care trebuie „convins”. Lucrurile trebuie spuse clar si raspicat de la inceput. Nu incercati sa educati folosindu-va de tot felul de recompense.

O alta situatie des-intalnita este cea a cuplurilor care au o relatie de durata. Multi cred ca pot renunta la invelisul de latex pentru ca sunt fideli si au incredere si in fidelitatea partenerilor. Nu vreau sa par sceptica si sa suspectez pe toata lumea de ce e mai rau, dar nu poti fi niciodata sigura. Inima ranita de adulter se mai poate repara, viata ta, nu.

Tot in cazul cuplurilor se intampla frecvent ca protectia sa cada numai in sarcina femeii. Ea devine cea responsabila de siguranta vietii sexuale. De cele mai multe ori, barbatii cred ca este inteles de la sine ca partenerele lor iau pilule anticonceptionale. Nu se obosesc sa intrebe. Si cand primesc vestea unei sarcini nedorite, le apare pe fata o expresie ce reda fidel nedumerirea din capsoarele lor: „Ah, credeam ca te protejezi!”. Nu va repugna indivizii acestia? Probabil mintea si neuronii lor erau in stare de blocaj total cand s-au apropiat de pat. Aceste specimene sunt ca niste copii: mananca numai glazura de deasupra, se bucura de partile placute, lasand pe spatele partenerelor aspectele mai putin agreabile.

Am cunoscut cazuri de femei care, din diferite motive, nu puteau lua anticonceptionale. Si trebuiau sa lupte cu sotii sau partenerii lor pentru a-i face sa foloseasca prezervativul. Inutil sa mai spun ca inconstienta este dublata in cazul acestora si de egoism, nu?
Stiu ca s-a spus de nenumarate ori, dar, dragilor, faptul ca va retrageti penisul din vaginul partenerelor inainte sa ejaculati nu este o metoda contraceptiva sigura. Nici bunica nu mai crede in eficacitatea ei. Niste secretii tot raman acolo; exista cazuri de femei care au ramas insarcinate si dupa coitus interruptus. Spermatozoizii sunt prezenti si in lichidul preseminal. Nu este nici semn de respect, este doar o procedura frustranta si pentru voi, si pentru ele. Asta in cazul in care v-ar trece prin cap ideea ca faceti o fapta buna si draguta.

DISTRIBUIE:

Articole recomandate
Horoscop octombrie 2023. Zodiile protejate de Dumnezeu în această toamnă. Au norocul de partea lor
Horoscop octombrie 2023. Zodiile protejate de Dumnezeu în această toamnă. Au norocul de partea lor
Cum poți evita problemele în cuplu, atunci când lucrezi de acasă
Cum poți evita problemele în cuplu, atunci când lucrezi de acasă
Cum își arată bărbații dragostea în funcție de zodie
Cum își arată bărbații dragostea în funcție de zodie. Semnele la care trebuie neapărat să fii atentă
Sfântul Valentin 2022. Tradiții, superstiții și obiceiuri de Valentine's Day. Idei de cadouri pentru persoana iubită pentru 14 februarie. Sursă foto: Canva
Sfântul Valentin 2022. Tradiții, superstiții și obiceiuri de Valentine’s Day. Idei de cadouri pentru persoana iubită pentru 14 februarie
Copilul meu vorbeste urat: ce e de facut?
Cinci filme pentru seri melancolice
Beneficiile exercitiilor fizice
Machiaj glamorous (video)
TouchedBy Lena Criveanu la magazinul Sepala (VIDEO)
Expunerea la lumina artificiala scade calitatea somnului si creste riscul de boli