Oamenii in varsta reusesc sa treaca mai usor peste momentele grele

Persoanele ajunse la varsta pensionarii reusesc sa treaca mai usor peste momentele grele, sustin cercetatorii de la Universitatea Duke din Statele Unite ale Americii. Acestia precizeaza ca presoanele in varsta au un sistem nervos foarte bine dezvoltat care ii protejeaza de lucrurile negative. Mai mult, varstnicii au capacitatea de a-si controla emotiile si de a pastra sau nu diferite amintiri. Pentru a realiza acest studiu, specialistii de la Universitatea Duke au aratat o serie de 30 de fotografii unui grup de persoane care aveau ca medie de varsta 70 de ani, iar apoi aceleasi fotografii au fost aratate unui alt grup de indivizi a caror medie de varsta era de 24 de ani. Fotografiile prezentau imagini atat violente cat si peisaje din natura. Voluntarii au fost rugati sa priveasca cu atentie imaginile, timp in care creierul lor era scanat, pentru a se vedea ce se intampla cu subiectii din punct de vedere emotional. Dupa ce au terminat de parcurs toate pictogramele, voluntarii au fost lasati timp de jumatate de ora, pentru ca mai apoi sa fie iar supusi scanarii, in timp ce erau intrebati despre detaliile vazute in imagini. Rezultatele au aratat ca persoanele in varsta nu prea au reusit sa isi aminteasca imaginile negative, comparativ cu grupul tanar.

DISTRIBUIE:

Articole recomandate
durere dinți
Presiunea resimțită într-un dinte poate anunța o problemă înaintea durerii
Glutamina: supliment esential sau doar un nou trend in wellness?
Kiteboarding după 45 de ani? De ce vârsta nu este motivul să rămâi pe mal
Mersul pe jos nu este suficient dupa 40 de ani. De ce medicii vorbesc tot mai des despre forta musculara
Ce culori de ojă se poartă în această toamnă

Alegerea si cumpararea bijuteriilor
Noi tendinte in machiaj in luna iulie
Consumul a 135 de boabe de struguri pe zi face inima mai sanatoasa
Imbracaminte sexy
Exista o puternica legatura intre obezitate si cancerul la san, asa ca ai grija de greutatea ta!