Bijuteriile din metale pot provoca alergii care afecteaza pielea

Alergiile la metal sunt unele dintre cele mai întâlnite alergii care se manifesta la nivelul epidermei. Metalele la care se manifesta de obicei alergie sunt nichelul, cobaltul si cromul.Simptomele unei astfel de alergii includ iritatii ale pielii, care se pot transforma în basici si chiar rani ale pielii. O persoana poate manifesta aceste alergii dupa ce poarta bijuterii care, în multe cazuri, contin nichel. Incidenta acestor alergii s-a amplificat în ultimul timp si din cauza pierceinguri, sustin specialistii. Alergiile la metal pot aparea si dupa ce o persoana intra în contact cu solul, apa de mare sau pielea de pantofi. Cea mai întâlnita modalitate de a face o alergie la metal este contactul cu bijuteriile. Reactia apare indiferent daca contactul dintre obiect si piele este la nivelul nasului, al urechilor, al degetelor sau al gâtului.Alt metal care poate declansa o alergie este cromul. Acesta se gaseste în pielea pantofilor. Astfel, apar dermatitele de la nivelul piciorului.Un caz special este reprezentat de alergia la mercurul din plombe. Pacientii care sufera de alergii la amalgam (cum se numeste materialul) mostenesc aceste probleme din familie. În aceste cazuri trebuie schimbat materialul plombei. Primele simptome ale unei alergii la metal apar dupa sase ore. Însa, în anumite cazuri, acestea apar si la o zi de la intrarea în contact cu metalul.De obicei, simptomele se calmeaza dupa ce organismul nu mai intra în contact cu metalul în cauza. Desi prin analizele moderne se poate identifica usor o alergie la metal, este destul de greu sa se afle la cel metal este alergia. Acest lucru este valabil, mai ales, în cazul cobaltului si al nichelului, care nu se gasesc în stare pura.Cele mai indicate bijuterii sunt cele din plastic, otel, platina, titan sau aur de 18 carate. Cei care au alergie la cobalt trebuie sa-si schimbe pantofii de doua sau de trei ori pe zi, mai ales daca le transpira foarte mult piciorul, mai spun specialistii. În cazul cheilor, este bine ca acestea sa fie acoperite cu lac de unghii sau cu banda adeziva.Citeste mai mult în Gândul.

DISTRIBUIE:

Articole recomandate
durere dinți
Presiunea resimțită într-un dinte poate anunța o problemă înaintea durerii
Glutamina: supliment esential sau doar un nou trend in wellness?
Kiteboarding după 45 de ani? De ce vârsta nu este motivul să rămâi pe mal
Mersul pe jos nu este suficient dupa 40 de ani. De ce medicii vorbesc tot mai des despre forta musculara
Articole Gastropedia
No data was found
Noiembrie în pas cu tendințele: cizme înalte, modele cozy și încălțăminte de trekking 
Ben Affleck si pariul de 587 de milioane de dolari: AI-ul care vrea sa schimbe Hollywoodul fara sa inlocuiasca oamenii
Oltre: eleganța naturală întâlnește confortul sezonului rece
Sighișoara devine capitala Halloweenului!
De la uniformă militară la simbol al eleganței: povestea trench-ului Burberry, celebrată la V&A
Miuccia Prada, creatoarea care a demonstrat că inteligența poate fi cel mai puternic accesoriu din modă
Să înveți ceva nou după 40 de ani: ce se întâmplă cu creierul când ieșim din rutină
Curajul se antrenează? Ce ne învață sporturile extreme despre frică și încrederea în propriile limite