Se intampla destul de frecvent sa dam importanta doar sanatatii fizice a copiilor nostri. Ne ingrijim sa manance bine, sa-i ferim sau sa-i tratam de boli, dar se intampla tot frecvent ca ei sa aiba nevoie si de protejarea sau tratarea sufletului.
Trebuie, deci, sa fim atenti la tristetea care cuprinde uneori sufletul copilului. Si mai ales la cauzele ei. In functie de varsta si de temperament, copilul e mai mult sau mai putin sensibil la ceea ce i se intampla, la atitudinea celorlalti fata de el, la starea atmosferica a mediului familial.
Atunci cand e foarte mic copilul percepe aproape instinctiv starea de bine-liniste sau cea de disconfort-suparare a celor apropiati cu care intra in contact, dar mai ales pe cea a mamei care-l alapteaza si il ingrijeste in mare parte a zilei. In masura in care nu intelege prea mult din sensul cuvintelor nu-si va da seama ca doi maturi poarta o discutie contradictorie in prezenta lui, daca ei reusesc sa pastreze un ton linistit. Va fi insa cu siguranta afectat daca se intamapla des sa auda un ton ridicat sau mama lui e stresata psihic atunci cand il alapteaza.
Pe masura ce creste, copilul incepe sa inteleaga si sensul discutiilor care se poarta in prezenta lui. Si chiar daca, preocupati de propriile conflicte, nu ne dam seama de faptul ca el ne aude, sau ni se pare ca nu intelege – el percepe mai usor starea de tensiune. De aceea trebuie sa fim mai atenti la ceea ce discutam sau macar sa incercam dupa ce ne-am linistit noi insine sa facem astfel incat sa-l linistim si pe el. Sunt copii care reactioneaza vizibil la starea de tensiune existenta in casa, dar sunt si unii care se inchid in ei si acumuleaza starile de tristete. Alteori ei nu inteleg prea bine subiectul discutiilor, dar il interpreteaza defavorabil – aceasta ii determina cu atat mai mult sa se fereasca sa ne impartaseasca gandurile si grijile lor.
Sunt si situatii in care starea psihica a copilului este afectata de modul in care el se incadreaza in colectivul de copii la gradinita, la scoala sau atunci cand ies afara sa se joace, iar uneori chiar cu proprii frati sau veri. In aceasta privinta are o mare importanta propriul temperament, dar si educatia pe care o primeste si mediul familial in care este crescut. Sunt, de exemplu, copii care, datorita situatiei materiale a parintilor, au o atitudine superioara fata de ceilalti sau exista copii marcati de conditiile precare de trai in care cresc; altii au tendinta de a glumi exagerat pe seama aspectului fizic al altor copii. Copilul care este tinta glumelor devine o victima tot mai sensilbila in masura in care pune la suflet astfel de glume. Trebuie sa discutam uneori cu cel mic astfel de situatii din ambele unghiuri, adica sa-l invatam sa nu fie nici victima dar nici agresor al altora.
Copii suprind uneori si discutii despre relatiile dintre maturi, despre anumite complicatii aparute in familie sau intre familii apropiate si uneori pot afla astfel adevaruri dureroase pe care adultii au incercat sa le ascunda sau pot interpreta gresit anumite informatii prinse din zbor – aceasta le afecteaza impresia despre propria persoana sau despre ceea ce simt altii pentru ei.
Cel mai important dintre toate este sa fim atente la semnele starii de tristete a copilului sau copiilor nostri si sa nu lasam aceasta tristete sa se acumuleze. Sa-i invatam sa gandeasca pozitiv si mai ales sa invatam pentru ei sa gandim si noi pozitiv, sa evitam certurile si reprosurile la adresa celor dragi sau glumele jignitoare.
