Venirea pe lume a unui copil, si in special a primului, este cel mai adesea o bucurie netarmuita pentru parinti, dar in aceeasi masura si pentru bunici, o bucurie care de multe ori determina o evolutie pozitiva a relatiei dintre proaspetii parinti si bunici.
Cand devenim parinti descoperim ca ne sunt utile cunostintele si experienta celor care au fost candva in aceeasi situatie. In astfel de momente, sfaturile si ajutorul dat de proprii parinti sunt cel mai adesea pe primul loc.
Nu este obligatoriu sa urmezi intotdeauna indicatiile primite de la ei privind regulile de crestere a propriului copil – pentru ca se poate intampla ca unele dintre acestea sa fie nepotrivite sau depasite. Trebuie insa sa tineti cont si de parerile lor, iar atunci cand nu sunteti de acord sa discutati deschis si direct ideile respective. Cel mai potrivit ar fi ca, in paralel, sa va documentati si prin intermediul unor discutii cu alte persoane cu experienta (de exemplu un medic pediatru) sau citind carti si brosuri cu sfaturi pentru cresterea copiilor. Impartasiti apoi si bunicilor informatiile noi aflate in acest fel sau teoriile moderne, care au luat locul conceptiilor invechite. Faceti acest lucru intr-un mod cat mai clar si placut, dindu-le de inteles ca va doriti, cum isi doresc si ei, tot ce-i mai bun si sanatos pentru propriul copil. Daca reusiti sa va intelegeti in aceasta privinta, veti avea un sprijin valoros in cresterea si educarea copiilor.
Fie ca au iesit deja la pensie sau inca nu, fie ca au mai mult sau mai putin timp de petrecut cu nepotii, bunicii au cel mai adesea un alt fel de a privi si de a intelege copiii decat noi. Este vorba de o alta disponibilitatea sufleteasca, de mai multa rabdare, mai mult tact sau pur si simplu o altfel de atitudine si, implicit, o altfel de influenta asupra copiilor.
In cazul in care cel putin unul dintre bunici are timp, sanatate, putere si rabdare sa se ocupe zilnic de cresterea unui copil atunci cand parintii nu sunt acasa, el isi va pune amprenta in mod remarcabil pe dezvoltarea acestuia. Adesea o bunica sau chiar un bunic pot fi bona ideala pentru un copil mic. Dragostea fata de puiul de om pe care il au in grija joaca un rol important in definirea atitudinii pe care o vor avea in comportamentul cu acesta. Primii ani din viata unui copil necesita multa grija si rabdare, iar acestea vin mult mai usor din dragoste, decat din datorie.
Bineinteles ca sunt si situatii in care bunicii nu mai au puterea fizica sau rabdarea sau discernamantul necesare pentru a se ocupa singuri de cresterea nepotilor; alteori sunt prea ocupati sau prea departe. Chair si asa dragostea lor pentru nepoti este ca o comoara pretioasa pe care o descoperim deopotriva cei mici si cei mari. Ne bucuram sa retraim alaturi de ei amintirile propriei copilarii, legate de momentele din viata copilului nostru. Ne ajuta de multe ori calmul si blandetea lor in relatia cu cei mici si ne fac sa vrem sa fim mai buni atat ca parinti cat si in calitate de copii maturi.
