Eul se gaseste mereu prins intre dorinta inconstienta, intre tensiunea ceruta de pulsiune, cerintele cenzurante ale supraeului si realitatea exterioara. Prins intre obiecte interioara si exterioare, intre o relatie cu sine si una cu celalalt, Eul este pus mereu in situatia de a rezolva tot felul de asezari care vin si dinafara. Iar toate acestea se petrec continuu fara pauza.
In psihoterapie toate aceste procese constituie un obiect de lucru, pentru a schimba ceva este necesar sa stii ce sa schimbi, iar pentru asta ar trebui sa afli cum se intampla. Dar o schimbare ar aduce Eului o situatie in plus, ar fi obligat sa rezolve inca o serie de chestiuni pe langa cele pe care le are deja. Ca urmare vom vorbi despre rezistente. Rezistentele pot sa fie foarte diverse, iar principalul lor talent este sa se deghizeze astfel incat sa nu fie receptate ca rezistente, ci ca moduri de a fi sau chiar colaborari perfecte.
Sa luam de exemplu visul – visul este o modalitate de analiza a ceea ce se intampla in noi. Are un continut manifest, unul latent. Este exprimarea unei dorinte, a unei angoase, este un rebus prin care construim o serie de continuturi clare in forme neclare. A visa si a analiza visul este forma dorita de un psihanalist pentru a intelege ce se intampla cu pacientul.
Un vis are un continut manifest care ar fi un paragraf iar continutul latent ar umple restul cartii. Prin continut manifest ma refer la ceea ce se viseaza (ieri am visat ca… si urmeaza povestea a ceea ce a visat), continutul latent sunt dorintele exprimate prin vis, sunt asociatiile pe care le face visatorul, etc. Plecand de aici sa ne imaginam urmatoarea situatie.
Pacientul viseaza foarte mult si incearca sa retina integral visele. Le si noteaza pentru a-i fi mai usor sa le retina. Le povesteste, face asociatii in jurul lor. Senzatia de „mult” este mereu prezenta, iar aceasta senzatie face ca o cooperare aparenta sa devina in fapt o extrema colaborare care se transforma in contrariu – din foarte multe informatii, stari, emotii sedinta este practic blocata si nu se mai poate merge inainte.
Iar asta pune o alta necesitatea – mutarea de la analiza continutului visului la relatia vis – visator si ce reprezinta faptul de a visa pentru pacient. De aici am ajuns sa vorbim despre a fi constincios, de a nu spune alte lucruri, de a fi gata sa faci ceva pentru alte persoane. Continuturile sunt diverse dar nu pot sa fie exprimate ca atare, ci doar in generalul lor din motive de confidentialitate.
Aici rezistenta a luat forma cooperarii cu terapeutul. O cooperare dusa la extrem este o rezistenta dupa cum o buna-vointa dusa la extrem este o rea-vointa sau o bunatate dusa la extrem este o rea-vointa. Cred ca orice sentiment bun, dus la extrem, devine contrariul lui. Daca consideri ca ai ceva bun si il duci la extrem ceea ce rezulta este inversul scopului dat. Iar aceasta modalitate de actiune este o forma de rezistenta exact fata de valoarea care ii da consistenta.
Articol realizat de: psiholog-psihoterapeut Claudiu Ganciu.
Adresati autorului comentariile dumneavoastra, dand click aici.
