Proiectul de lege care introduce coplata in sistemul medical, aprobat

Senatorii au adoptat, pe 7 martie 2011, proiectul de lege prin care este introdus asa-numitul tichet moderator de sanatate pentru coplata unor servicii medicale in sistemul asigurarilor sociale de sanatate, cu scopul de a creste nivelul resurselor financiare din domeniu.

Proiectul de lege prevede obligativitatea coplatii pentru toti asiguratii, cu exceptia copiilor, pana la 18 ani, dar si a tinerilor pana la varsta de 26 de ani, daca sunt elevi sau absolventi, pana la inceperea anului universitar, dar nu mai mult de trei luni, a ucenicilor sau a studentilor daca nu realizeaza venituri din munca.

De asemenea, vor fi scutiti de coplata bolnavii cu afectiuni incluse in programele nationale de sanatate si pensionarii care au venituri de pana la 700 de lei lunar.

Legea mai stabileste ca suma maxima a coplatii intr-un an calendaristic va fi de 600 de lei, dupa aceasta valoare asiguratii beneficiind de servicii medicale gratuite.

Valoarea coplatii, lista serviciilor medicale pentru care se va incasa aceasta, precum si data de la care se va aplica vor fi stabilite prin contractul-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate.

Conform proiectului legislativ, contractul-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale si normele de aplicare a acestuia vor fi elaborate in termen de 60 de zile de la intrarea in vigoare a legii.

DISTRIBUIE:

Articole recomandate
durere dinți
Presiunea resimțită într-un dinte poate anunța o problemă înaintea durerii
Glutamina: supliment esential sau doar un nou trend in wellness?
Kiteboarding după 45 de ani? De ce vârsta nu este motivul să rămâi pe mal
Mersul pe jos nu este suficient dupa 40 de ani. De ce medicii vorbesc tot mai des despre forta musculara
Masti cosmetice cu fructe de sezon
Havana, o experienta unica
Inscrieri finale pentru editia a II-a a expoMedika!
Canapeaua din garsoniera ta
Cinema de buzunar
A treia luna de sarcina