Dupa astfel de momente, efectele sunt contrarii. Sa te intalnesti cu cineva din trecut presupune mereu o confruntare. Fiecare il forteaza pe celalalt la o “updatare”, o actualizare a sinelui de atunci. Se potrivesc “resturile” mele cu ale lui? Vedem la fel ce am trait atunci? S-a alterat in acelasi fel povestea? S-au oxidat aceleasi colturi sau altele? Florile de mucegai au aceleasi tipare? Mai niciodata.
Memoria umana, iar cea amoroasa nu face exceptie, e o creatura ciudata. Are multi ochi si chiar si atunci cand cad asupra aceluiasi decor, unul va retine usa, altul fereastra, unul “da”-ul care s-a impus, altul “nu”-ul care a picat.
Mai mult decat sinele de atunci, tabloul pe care fiecare il pastram, o confruntare ne obliga la reevaluarea prezentului. Unde sunt eu si unde e el? In ce directie am luat-o eu si incotro a poposit el? Iar ce ne framanta mai mult, in cazul acelor povesti care s-au dovedit devastatoare la un moment dat, e: cat din mine a ramas in el? Ce mi-a adaugat si ce mi-a luat? Ma regasesc? Se potrivesc piesele de puzzle sau m-a distribuit in alt film?
