Toti arhivam. Mai mult, mai putin, mai organizat sau mai haotic, ne facem fise de lectura ale propriului trecut. Pastram in sertare si sertarase, dosare si plicuri amintiri, schitele unui dans, urmele unui sarut, crampeie de conversatie innadite cu altele, din alte parti, din alte povesti, dar pe care le leaga un ceva comun, un fir usor de trasat uneori, alteori adanc ingropat…
Mai exista insa unii care-si scot periodic trecutul la plimbare pe pasarela prezentului. Si n-o fac singuri, o fac in doi. Episoadele astea, intalnirile cu fostul sau fosta, provocate sau nu, n-au neaparat continuitate, plutesc intr-un spatiu al suspendarii, al anularii, dar spatiu care confera legitimitate celor de acum. Nu ma refer la povestile pe care incercam sa le reluam, ci mai degraba la un fel de vizita in doi la cimitir. Era “mortul” asa cum mi-l aminteam eu? Confruntam versiunile.
