As vrea sa cunosc si eu un om caruia sa-i fi reusit toate astea si sa fie si mandru de el. Caci asa suntem de obicei cand castigam ceva, nu? Ceva bun, benefic, o victorie curata, nobila, numai buna de cutremurat file de povesti.
Sa-mi iasa in cale unul care sa spuna „Am luptat pentru dragoste si am invins! Yuhuu!”, eu sa-l intreb „cum vine asta?” si sa-mi sticleasca ochii a nerabadare. Si respectivul sau respectiva sa-mi spuna „Pai, sa vezi chestie. Dragostea noastra lancezea, se stingea pe zi ce trece, nici sex nu mai faceam, ce sa mai, nu o mai ducea mult! Atunci, am insfacat-o, i-am facut respiratie gura la gura, multe ceaiuri, am invatat sa calc camasi, m-am dus la circ cu mama soacra si ne-am distrat de minune si dragostea s-a pus pe picioare, azi, un pas, maine, doi, si tot asa!”.
Sau „Draga Iarina, ea nu ma mai voia. Imi tot spunea sa ma pregatesc sa dispar din viata ei. Cand era nervoasa. Cand nu era, zicea doar ca nu mai sunt acelasi om, ca sentimentele ei s-au schimbat, ca relatia noastra nu o mai implineste si ar fi cazul sa ne cautam fericirea in alte parti. Dar eu nu m-am lasat! Am convins-o ca i se pare, ca, de fapt, sunt maximul la care poate tinde, ca mai bine de atat nu va pupa si ca mai bine ar fi sa-si bage mintile in cap. Azi suntem tot impreuna caci binele invinge, nu-i asa?”.
Eu nu-s combativa. Dar deloc. Si daca dragostea a murit, cine-s eu sa o intorc de la groapa?
Sau, cine stie, respectivul razboinic ar reusi sa ma surprinda. Are cineva vreun scenariu de relatat? O corespondenta de razboi? Fapte de arme glorioase?
