– existenta unor pasiuni sau preferinte comune de ordin cultural, vestimentar, culinar, uneori marcate si de puternice influente etnice;
– nivelul intelectual si de civilizatie, statutul social si financiar, atat al celor doi cat si al mediului din care provin, al parintilor, rudelor, prietenilor;
– dorinta de evolutie si de emancipare a fiecaruia dintre cei doi; masura in care fiecare se gandeste la aceasta dezvoltare personala ca parte a dezvoltarii in cadrul cuplului – deci ca pe o „reusita in doi” sau ca pe o reusita strict individuala;
– capacitatea celor doi de a se desprinde de familia in care au crescut, de a se gandi ca familia pe care au intemeiat-o este cea mai importanta, fara a uita insa sa acorde respectul si consideratia cuvenita celor care au reprezentat familia lor pana la casnicie;
– disponibilitatea fiecaruia de a-l intelege pe celalalt, de a accepta ca greselile sunt omenesti, ca trebuie iertate, dar si ca trebuie sa stii sa recunosti cand iti dai seama ca ai gresit, ca trebuie sa inveti din greseli si sa incerci sa nu le repeti;
Cu siguranta afirmatia „Unde dragoste nu e, nimic nu e !” este si va fi mereu foarte adevarata. Dar dragostea si armonia intr-un cuplu trebuie intretinute in fiecare zi, trebuie ca in fiecare zi sa ne amintim de lucrurile bune care ne-au unit cu cel de alaturi, sa ne bucuram impreuna de lucrurile frumoase care ni se intampla, de reusitele personale si sa incercam tot impreuna sa rezolvam problemele care apar. Nimeni nu este perfect, iar pentru armonie si liniste nici un efort nu este prea mare.
