Dupa ce ne casatorim incepem sa ne gandim la un copil,la inceput mai putin,apoi gandul devine dorinta si…ne trezim ca suntem insarcinate. Veselie mare,atat noi cat si barbatii nostri suntem in culmea fericirii. Lunile trec,noi incepem sa ne documentam despre copii, cumparam reviste,i ntram in magazinele pentru copii, ne trezim dimineata cu un singur gand, oare bebelusul e bine? Apoi,cand suntem in luna a saptea incepem cumparaturile, pregatim camera copilului, cumparam patut, ne facem bagajul care trebuie sa fie pregatit pentru ca nu se stie cand trebuie sa fugim la spital…Deasupra punem intr-o pungulita un bady,un costumas cu caciulita si un scutec pentru ca,dupa nastere vine moasa si ne cere aceste lucruri si sa nu trebuiasca sa scotocim prin lucruri [nici n-am fi in stare]. In sfarsit,una peste alta vine momentul cand niste dureri ciudate incep,la inceput ne gandim ca nu e nimic,apoi devin mai intense. Ne hotaram la insistentele sotului sa mergem la spital.Emotii mari,sotul ravasit si panicat duce bagajul cu maini tremurande. Ne trezim in sfarsit cu un copilas in brate care nu seamana deloc cu cei pe care i-am vazut in reviste…intrebam asistenta daca totul e in regula,de ce e rosu,zbarcit si plange atat…Aflam ca asa sunt nou-nascutii incepem sa ne obisnuim treptat,vine ziua cand mergem acasa.Sotul ne asteapta foarte fericit,acasa mamele noastre cu soacrele au facut o curatenie lucie,ne instalam in camera copilului si…incepe calvarul…nopti nedormite,vizite peste vizite,telefoane,toata lumea vrea sa ne felicite sa ,sa ne vada,iar noi suntem toti epuizati…acum e momentul sa spunetiSTOP. Anuntati prietenii si rudele ca nu primiti vizite decat dupa sase saptamani.Incepeti sa stati cat mai mult in pat ,cu sotul alaturi si cu copilul intre voi.Relaxati-va si odihniti-va,cereti mamelor sa vina sa va aduca mancarea gata facuta si bucurati-va de inceputul unei noi etape in viata voastra de cuplu implicandu-va impreuna la baita ,imbracat,mangaieri si in final sotul va asista fascint la alaptat…
