Pentru un barbat care-si cunoaste interesul, sertarul cu „foste” e o adevarata mina de aur. Nu mai stiu pe cine am auzit prima data folosind expresia asta cu sertarul, habar n-am daca o fi luata din vreun film sau din vreo carte. Nu cred c-am inventat-o eu, desi, la cat timp a trecut de atunci, n-ar fi exclusa nici varianta asta. Oricum, contextul de folosire, speta de dialog, ca sa ma intelegeti, era cam asa: „-As f**e ceva nou.” „-Slabe sanse.” „-Atunci, macar ceva de la sertar.”
Ce n-am stiut niciodata e ce se intampla de partea cealalta a sertarului. Ce se intampla in sertar, in situatii din acestea.
Cred ca eu am avut noroc, asa, cel putin, imi place sa cred. Ca am avut norocul catorva nopti destul de interesante, de autentice. Memoria mea sexuala e destul de limitata, sufar de o anume amnezie in acest sens. E cam ca in cazul locuintelor – o data ce te-ai mutat dintr-o casa in alta, ai in curand senzatia ca ai uitat complet aranjarea camerelor, a mobilei, locul intrerupatoarelor, imaginea cartierului vazut de pe fereastra, e greu sa reconstitui cerebral aceste detalii; insa, o data ce revii in acea fosta casa, totul iti revine in cap instant. E o senzatie frumoasa, reintoarcerea, are ceva dulce-amarui in ea, ceva proustian. Da, imi spuneam, asa obisnuiau sa fie sfarcurile! Uitasem. Asa mirosea. Asa se auzea. Asa se simtea.
Nu m-am gandit niciodata ca in mintea ei – a lor – putea sa fie altceva.
Nu mi-am pus problema ca barbatii pot sa fie suficient de marlani incat sa forteze incuietoarea sertarului cu foste – sau, dupa caz, sa apeleze la un speraclu. Nu stiu daca am fost naiv, pur si simplu nu m-am gandit. Iar pe mine – dupa cum spuneam – m-am exclus din discutie, desi e posibil sa ma fi tratat cu excesiva indulgenta.
Cu timpul, am tot inceput sa aud povesti nu tocmai placute despre asemenea reintoarceri, de o noapte, de doua, de trei nopti. In orice grup de prieteni, dupa varsta constructiilor urmeaza epoca demolarilor, iar dupa ea vine ziua cautarii printre ruine. Deci s-au inmultit povestile cu foste si cu fosti.
Mi-a fost greu sa empatizez cu aceste istorii, pentru ca ele toate contineau o anume doza de ticalosie, o perversitate cu care refuzam sa ma identific. Sau poate ca nimeni nu considera necesar sa le povesteasca pe cele placute, ci doar pe cele esuate, si de-acolo deruta.
Eu unul am avut parte de fete cu care s-a putut negocia omeneste. Iar in situatii din acestea, cea mai buna targuiala consta tocmai in lipsa ei. O conventie cat mai ferita de cuvinte si de explicatii, ca sa evitam posibilitatea de a ne pomeni intr-una dintre cele doua extreme nedorite: 1. cea care presupunea ca sexul intre fosti e o activitate de reglare hormonala; 2. cea care presupunea ca sexul intre fosti e o rampa de relansare a relatiei.
Or, se pare ca nu sunt putini barbatii (si femeile) care, cu imprudenta, lasa ca reintoarcerile sa-si piarda farmecul si sa se prabuseasca in gropile de gunoi sus-zise. Iar de la aceasta dovada de slabiciune pana la amaraciune de dupa nu mai e mare drum de parcurs.
– Ce-a vrut de la mine? De ce m-a sunat, de ce-a venit? Daca voia doar sex, de ce n-a spus? (Sau invers: – Cum naiba isi inchipuia ca mai putem fi impreuna?) Acum de ce nu mai raspunde la telefon, nemernicul? (Viceversa: – Acum de ce ma mai suna, nebunul?) Etc etc.
Dar nu cel care bate la usa greseste, ci cel care deschide. Si, cu siguranta, nu orice fost e bun de fost.
Partea mai trista e alta. Tot ascultand, am inceput sa-mi revizuiesc si eu amintirile. Si mi-am dat seama ca, extaziat de gustul proustian al reintoarcerilor, nici nu mi-am dat seama cand mi-a disparut numarul din cateva agende de telefon.
