S-a tot declamat ca dragostea dureaza trei ani. A zis-o Beigbedder. Unii l-au crezut, altii s-au incapatanat sa-l ignore si l-au taxat drept superficial. Unii au spus chiar, blasfemie, ca dureaza mai putin. Cam sase luni. Sau poate chiar trei. Sau una, fiecare dupa propria-i experienta si umoare.
Beigbedder a zis-o, se pare, atat de bine incat s-au facut si piese de teatru dupa romanul lui. Si lumea s-a bulucit pe terasa Motoare sau in Laptarie ca sa ingroape si sa lacrimeze dragostea decedata la frageda varsta de trei ani. Si, dupa ce s-a lacrimat, s-a aplaudat. Ba unii, mai entuziasti din fire, au izbucnit chiar in urale. Atat de puternic a fost valul, atat de mare doliul incat unii au facut dintr-un roman usurel, bun cand ai gripa si nu te deranjeaza ca mai stranuti din cand in cand peste pagini sau ca mai atipesti, o capodopera. Si au inceput sa se intrebe. Si sa-si intrebe prietenii, vecinii si rudele.
Cat o dura dragostea asta? Si daca e marfa perisabila de ce nu ne anunta si pe noi cineva? Ne putem plange la vreun for superior?
Dincolo insa de calitatea indoielnica a romanului francezului sau a piesei de teatru jucata la noi de cativa ani, intrebarea, se pare, continua sa ne bantuie. Ceea ce credeam nemuritor, tanar si cu chipul vesnic proaspat, rosind pudic, s-a transformat intr-o creatura zbarcita, isterica si decrepita.
Exista specialisti care s-au inarmat cu multe cunostinte (biologice, antropologice, psihologice etc) si s-au apropiat cu privirea lor vigilenta, deloc visatoare si deloc ametita de aburii romantismului de marele mit al procesului de indragostire. Au luat un bisturiu virtual, desigur, si au inceput sa disece carnea rozalie a cupidonilor ce ne zburataceau prin creier.
Ei sustin ca dragostea nu este cadoul zeilor picat din cer, ci este rodul unui mecanism vechi de cand lumea. Si ca, de fapt, nu este vorba decat de dorinta de a avea urmasi mascata intr-un frumos ambalaj de drama, pasiune si flirt. Si ca ceea ce-l captiveaza pe Romeo, sa zicem, la Julieta nu este neaparat faptul ca are, de exemplu, o inima curata si ca s-a dovedit milostiva cu cersetorii de la iesirea din biserica. Sau ca lesina daca vede o floare. Nuuu, cantareste de departe mult mai mult faptul ca pare sa intruneasca toate calitatile necesare procrearii, oricare ar fi acestea (un trup sanatos, solduri late, sani vigurosi). Iar ea apreciaza la el puterea, capacitatea de a o proteja pe ea si pe potentialul copil de tot felul de napaste. Deci, nicidecum capacitatea de a comunica, delicatetea, romantismul sau tactul.
Criteriile de frumusete dupa care ne ghidam atunci cand vorbim despre femeia ideala sunt, de fapt, cele ce descriu, in imaginarul colectiv, femeia fertila. Iar, pe acest taram, fertilitatea conteaza mai mult si decat rara pasare numita fidelitate.
Sigur, asta nu inseamna ca nu ne putem controla impulsurile, informatiile transmise genetic de pe vremea cand traiam in pesteri si companionul cel mai dezirabil era cel care poseda o bata mai mare si care se intorcea cu cea mai bogata prada de la vanatoare. Inseamna doar ca si ele au un cuvant greu de spus, deloc de ignorat, dar ca, dupa aprinderea beculetelor genetice, depinde de noi daca le lasam in continuare asa sau le stingem, modelandu-le conform propriilor dorinte si viziuni. A celor personale si, mai ales, constiente.
De ce dureaza dragostea trei ani? Pentru ca, la aceasta varsta, copilul rezultat in urma unei relatii incepe sa se descurce singur. Sigur, asta se intampla la nivel biologic. Acum este capabil sa mearga si sa culeaga singur un mar din pom, daca ii este foame. Din acest punct, un singur parinte este suficient. Se pare ca evolutiei si biologiei nu prea le pasa de fericirea noastra, de calmul si linistea caminului conjugal. De fapt, nu prea dau doi bani pe ele.
Asadar, pe langa dificultatile si problemele inerente vietii de cuplu, trebuie sa mai luptam si cu demonii biologiei, ai hormonilor, ai unei anatomii pe care romantismul n-o sensibilizeaza. Oxitocina, hormonul atasamentului, se dovedeste cam singurul nostru aliat in aceasta batalie. Dupa ce izvorul endorfinelor secatuieste, ea ramane langa noi. Atunci cand il mangaiem, atunci cand primim o floare, cand facem o plimbare tinandu-ne de mana, corpul o secreta. Este o prietena tacuta si pe care ne putem baza mult mai mult decat pe nabadaioasele si capricioasele endorfine. Misiunea noastra este sa-i oferim cat mai multe ocazii in care sa apara.
Dragostea se dovedeste, din nou, un camp de lupta. Da, de acord, biologia o poate rapune dupa numai trei ani, o poate secatui, dar asta se intampla numai cu participarea noastra, cu vidul care vine dupa extaz, cu ceaiul fad pe care il bem dupa vin. Daca esti indragostita si iti caracterizezi iubitul simplu, sub cuvinte ca „este cel mai minunat om”, „este genial” etc fara sa fii in stare sa dai si cateva detalii care-l fac atat de minunat si de mirobolant, cu alte cuvinte, daca nu-l cunosti, daca nu l-ai observat niciodata, daca, dupa furtuna pasionala de la inceput, nu ai inceput sa filtrezi si sa constientizezi, sa treci putin si prin real, atunci longevitatea cuplului tau este amenintata. Intr-adevar, acel „coup de foudre”, cum zice francezul, pare sa vina de nicaieri, fara avertismente. Insa, in ceea ce urmeaza, in episoadele ulterioare putem interveni in scrierea scenariului.
