Perechea de indragostiti esuata intr-un oras strain. Sau intr-un oras care trebuie sa le fie strain. Isi duc povestea prin cafenele inecate in fum, pe malul Bosforului sau al oricarui fluviu, pe strazi pietruite. Fug de hoardele de turisti caci indragostitii sunt egoisti si nu vor sa imparta trupul dragostei lor cu nimeni. Trecutul e abandonat in urma pasilor grabiti. Cu cat merg mai mult, mai departe, mai nestiuti, anonimi, cu atat trecutul e mai ingropat. Indragostitii mai sunt si aroganti.
Un hotel este o promisiune. Un hotel este o tabla de scris goala, curata, pe care putem exersa toate cretele si toate cariocile povestii noastre de dragoste. In acest camin, de al carui caracter temporar, atat de fragil, de trecator, suntem constienti, suntem liberi sa ne reinventam. Nimeni nu se asteapta la nimic de la noi. Ne smulgem mastile care ne aparau de frig si de prejudecati si iesim sa infruntam noi peisaje. Ne trezim facand lucruri pe care nu le faceam inainte. Luam micul dejun, gustam voluptatea brioselor inmuiate in ceai. Ne pomenim, dintr-odata, ca ne plac prajiturile inecate in valuri aurii de miere. Facem bai lungi, umblam dezbracati in camera, agatam semnul cu „nu deranjati” chiar si cand plecam in oras, devenim jucausi, neastamparati, poznasi. Hotelul ne ridica, ne muta din realitatea noastra, de acasa. Face posibil ceea ce era, de altfel, posibil si acolo, in cealalta viata, dar parea cumva… nepotrivit. Aici, totul este potrivit. Inclusiv ouale fierte servite in suporturile lor de argint si miile de prosoape insirate frumos in baie. Nimic nu e pretios, nimic nu e exagerat.
Si, credeti-ma, nu e doar multumirea aceea burgheza, sentimentul de rasfat. Hotelul este o aventura si un risc. Stim ca va trebui sa plecam candva, asupra capetelor noastre atarna constiinta faptului ca vom fi „altfel” pe o perioada limitata de timp. Si cu toate astea…
Sa faci dragoste intr-o camera de hotel… Multora le pare un episod promiscuu, ceva asemanator unei escapade, unei aventuri de-o noapte, unei fugi cu miros de lasitate si teama de implicare. Pentru mine insa, un hotel este un teritoriu al nimanui. Unde nu ti se cere nimic. Unde nu esti rege, pentru ca asta ar implica si responsabilitati, dar nici slujbas, nici macar nebunul de la curte. Unde ti se ofera una dintre putinele ocazii in care ce e tranzitoriu si efemer nu te sperie. Esti oaspete. Esti un oaspete care nu are nicio legatura cu gazda, care nu trebuie sa socializeze, sa duca flori, care nu trebuie sa-si lase pantofii frumosi aliniati.
Cand ajungi intr-un hotel, parca ti s-a ridicat de pe umeri o greutate de a carei existenta nu erai constienta. Te simti eliberata. Poti sa stai toata ziua in camera sa faci dragoste, sa mananci ciocolata si sa bei vin. Si placerea nu ti-e patata de nimic, de nicio vinovatie. Iubitii nostri sunt si ei la fel de rupti de ceea ce eram inainte. Amandoi ne lasam eurile obosite, obiceiurile care au inceput sa ne istoveasca undeva acasa si pasim spre carnaval. Ce este minunat este faptul ca nu trebuie sa ne cream niciun fel de deghizare. Ajunge sa intram pe usa, sa zambim portarului in livrea rosie si… gata. Oglinzile nu ne aduc aminte de nimic, vidul este incantator si nici macar nu vrem sa-l umplem, asa cum facem in vietile noastre obisnuite. Lipsa de personalitate a camerelor, aparenta banalitate, caci aici chiar si luxul are un aer repetitiv ne primeste ca o manusa.
Uneori ma indoiesc ca hotelurile exista cu adevarat. De multe ori, imi par niste produse ale fanteziei mele, niste scorniri, constructii mentale. Hotelurile ne pun uneori in legatura cu cine suntem noi cu adevarat, dincolo de achizitii, dincolo de obiectele si amintirile pe care le adunam si pe care le caram cu noi ani intregi. Dar alteori, un hotel ne face sa fim cine nu suntem. Si e reconfortant. Este un film in care noi ne alegem rolul si e bine ca putem sa interpretam orice partitura dorim.
Hotelul e tara lui Alice, numai ca e o calatorie cu alte sensuri si alte intelesuri. Nu vrem sa descoperim cine suntem, ci cine am putea fi. Eurile posibile sunt stralucitoare, zornaiesc ametitor din franjurii imaginatiei. Nu avem nimic de reciclat aici, nimic de recuperat, nicio vina de ispasit. Dragostea si sexul sunt noi, ca la inceput de lume. Nimic de clarificat, nimic de explicat, vioara e noua, si nici nu e timp de plans si nici nu e timp de ras, pragul e nou, ca la inceput de lume, ne impiedicam, ne julim, dar nu ne consideram raniti. Carnea a invatat mirosuri noi, invelisul asta e altul, e in sarbatoare continua, niciun exces nu e prea mult, niciun exces nu ne doboara.
Mult dupa pranz, ne parasim camera inlantuiti. Coboram pentru masa, suntem deliciosi de superficiali, suntem deliciosi de iresponsabili. Intr-un hotel, nu se rezolva nimic, nu se pune punct, nu se trag concluzii, nu se dau rezultate, nu se trage aer in piept, nu se petrec mari inarmari pentru lupta cu lumea din afara lui. Un hotel este o mare suspensie, o pereche de paranteze, un mare gol pe care-l umplem cu costumele pe care am fi putut sa le imbracam si n-am facut-o. Este un carnaval, este o fiesta, o alunecare, pur si simplu, iar noi suntem cei mai frumosi oameni din lume pentru ca AICI papusarii nu ne vad.
Pentru voi, ce gust are dragostea in camere de hotel?
