Vara se intampla ceva ciudat. Anotimpul asta aduce, odata cu vacantele, conditii propice pentru noi iubiri, pentru flirt si intalniri. Elementele se intrunesc pentru a crea circumstantele perfecte. Avem mai mult timp, economia oricum abia se taraste, ziua este mai lunga, soarele ne permite sa iesim mai des din vizuina apartamentelor si asa se face ca suntem invitate mai des, curtate mai insistent, complimentate mai convingator. Vara este anotimpul intalnirilor, al noilor relatii. Insa nu toate sunt ce ne-am dori. Este firesc sa mai facem si o selectie, nu? Simplu de zis, greu de facut. Sa presupunem ca am avut o prima intalnire. Iar finalul ei a adus o dezamagire. Motivele pot fi diverse, esential este ca scanteia a murit inainte sa apuce sa traiasca. Cum ii aducem la cunostinta decesul domnului in cauza? Cum il anuntam ca nu va urma o noua intalnire?
Momentul este ciudat, trebuie s-o recunoastem si mai ca ne-ar veni sa delegam pe altcineva cu urata misiune. Din pacate insa, nu avem incotro si trebuie sa ne suflecam manecile, sa ne repetam propozitiile in fata oglinzii si sa trecem la treaba. Nu are rost sa prelungim in mod artificial o relatie care nu ne spune nimic de la bun inceput. Un cadavru imbalsamat tot un corp inert ramane. Trebuie sa recunosc ca este mult mai simplu sa respingi pe cineva inainte sa ajungi la o prima intalnire. Atunci nu te-ai implicat in nimic, deci nu esti responsabila. Un „nu, multumesc” vine mult mai firesc, mult mai natural. Nu aveti un trecut impreuna, sentimentele nu s-au copt, nici n-au apucat sa incolteasca, rana este insignifianta. Insa atunci cand ai iesit deja cu el la o cafea si nu mai vrei sa urmeze o a doua, sa-i spui „nu” nu mai e atat de simplu. Pentru ca, de obicei, acel „nu” inseamna mai mult. Inseamna „nu mi-a placut timpul petrecut cu tine/ m-am plictisit/ esti un esec/ nu esti ceea ce imi doresc.”
Nu as vrea sa rasucesc un cutit in rana, insa trebuie sa spunem lucrurilor pe nume. Desigur, sunt mai multe scenarii posibile. Cel mai dificil dintre ele presupune un tip de treaba, cu calitati certe, dar care pur si simplu nu a trezit acei fluturi din letargia in care stateau nemiscati de ceva vreme. Tocmai pentru ca este vorba de o persoana pe care o apreciezi, ca amic, ca om, este o corvoada sa-i spui „nu”.
De cele mai multe ori, pledez pentru sinceritate. Am insa cateva „amendamente”: sinceritatea se serveste numai in anumite conditii. Altfel, face mai mult rau decat bine. Raneste in mod nenecesar, in mod inutil. Exemplele pot parea brutale, dar sunt sigura ca v-ati confruntat cu acest gen de situatii. Fiecare dintre noi poate respinge un barbat din cauza unor ratiuni care, in aparenta, sunt absurde: ii miroase gura, ii transpira mainile. Fiti sincere si nu aruncati cu piatra. Astfel de detalii pot parea insignifiante, dar te scot din minti. Pur si simplu, nu poti trece peste. El iti poate recita cele mai frumoase poezii din lume, dar esti incapabila sa-i asculti cuvintele din pricina unor astfel de „amanunte”. Nu cred ca serveste la nimic sa-i spui verde in fata motivul pentru care nu te-ai simtit bine.
Si aici intervine minciuna. O minciuna este ceva reprobabil in sine, dar nu stiu daca chiar suntem datoare tuturor cu adevarul. Or, o situatie de respingere presupune un talent de diplomat. Trebuie sa ai mare grija cum pui problema in asa fel incat sa-i menajezi orgoliul. Care chiar trebuie menajat. Pentru ca am stabilit, de la momentul 0, ca el este un tip de treaba. Si nu merita sa fie umilit. Trebuie sa gasesti ceva credibil. Lucruri de genul „Nu ma pot implica acum intr-o relatie, sunt foarte ocupata cu cariera/ am mult de invatat” nu suna foarte veridic si, in plus, vadesc lipsa de respect. La fel, replica „mai bine hai sa fim prieteni” a fost mult prea folosita si nu o mai crede niciun adolescent de 15 ani. E clar ca „prietena” nu ii va raspunde la telefon sau il va refuza cand ii va solicita un „favor ca intre amici”.
Daca respectivul chiar este un ticalos, atunci zi „merci”. Operatiunea va fi mult usurata. Un individ care vorbeste tot timpul despre fosta lui iubita, unul care nu-si poate tine mainile acasa nici macar atunci cand comanzi desertul, unul grosolan, impertinent, arogant, unul care saliveaza excesiv atunci cand priveste alte femei, chiar atunci cand esti si tu prezenta, nu merita menajat. Aici, da, putina sinceritate nu i-ar strica. Poate prinde lectia si se va auto-educa. Ii poti spune cat se poate de explicit de ce nu vei mai accepta o alta invitatie. Sau, ceea ce nu incurajez in alte situatii, poti sa nu-i mai raspunzi la telefon. Daca insista, va fi doar un alt semn care-ti spune ca ai luat decizia corecta.
Desi este dificil, punctul pus mai devreme este mult mai sanatos decat unul care apare dupa a doua, a treia, a patra intalnire. Atunci, situatia este mai dureroasa, sperantele au apucat sa se cimenteze macar partial, cel putin din partea lui. Sunt de opinie ca stim de la inceput ce sorti de izbanda are o relatie, ceva ne spune daca avem vreo sansa sau nu.
