Cantecele de dragoste sunt, de obicei, in tonalitati pastelate. Fie ca e vorba de rozuri, mai mult sau mai putin prafuite, fie ca e vorba de gri-uri. Oricum, nuantele sunt potolite, in limita decentei, a suportabilului. Este vorba de golul de dupa, de resemnare, de tristete, nostalgie, uneori se mai strecoara si vocea disperarii. Dar niciun cantec de dragoste nu e ca Cine iubeste si lasa al Mariei Tanase. Unii spun ca e blestem. Eu zic ca, dincolo de dimensiunea de imprecatie, exista si dragostea. Pentru ca cine arunca un blestem asupra celuilalt se supune riscului de „ricoseu”. Toate se pot intoarce impotriva lui.
Cine iubeste si lasa/ Dumnezeu sa-i dea pedeapsa/ Taraisul sarpelui/ Si pasul gandacului,/ Vajaitul vantului,/ Pulberea pamantului,/ Pulberea pamantului. – asa se tanguie Maria Tanase. Si simti cum te trec fiori pe sirea spinarii, cum sangele se zgribuleste in vene si te intrebi ce grozavii au dus la asemenea “urariâ€. Cei mai multi dintre ascultatori se concentreaza asupra ororii: taraisul sarpelui, pasul gandacului, pustiul adus de vant. Pe dezolare si pe dezintegrare. Si uita ca toate astea sunt “promise†numai celui care iubeste si lasa. Atentie, nu doar “lasaâ€, ci “iubeste si lasaâ€. Daca n-am iubi, nu am frange niciun lant sacru si nici n-am fi pasibili de blesteme ancestrale.
Bine, bine, veti zice, dar de ce ar parasi cineva atunci cand iubeste?
Pentru ca sunt relatii in care bratele nu se odihnesc niciodata. In care te simti mereu ca intr-o tabara, pe un front, pe cel mai sangeros front al lumii. Si mereu tii o arma in mana. Nici somnul nu ti-e dulce si adanc pentru ca mereu poate suna sirena si trebuie sa fii gata sa-ti ocupi postul. Tot corpul ti-e treaz, celulele sunt strans legate intre ele in chingi si nu ti-e permisa nicio bresa, nicio spartura pentru ca pe acolo se pot arunca grenade si tu si camaradul tau de lupta va puteti spulbera in mii de bucati, de fragmentele, riscand sa deveniti schije pentru lumea din jur, sa raniti trecatorii si pasnicii batrani cu ochi azurii de prin parcuri, copiii cu triciclete pe alei.
Universul sta intr-un echilibru atat de fragil ca un ciclop sprijinit de un carabus. Daca asta ar fi posibil si mintile luminate ar fi gasit un punct de maxima rezistenta pe carapacea chitinoasa a unui carabus. Si mereu jonglati cu portocalele geloziei, cu popicele neincrederii si cu fasiile de panglici ale reprosurilor. Nivelul de alerta este mereu unul maxim, toate luminile sunt rosii, totul palpaie in jur si urgentele suna din toate partile.
In timpul asta, porti rochii de matase si iesi in zapada cu picioarele goale. Bratarile iti zangane la glezne si mitralierele rapaie undeva, in zari. Alergi, alergi, nu te poti opri caci universul ar strivi carabusul care ascunde sub carapace o mina gigantica. El este si el cumplit de frumos, ii ies fulgere din ochi si deseneaza cataclisme pentru tine. Ai o talpa insangerata, dar trebuie sa dansezi prin ciulinii si prin aricii astia mereu ascunsi prin zapada pufoasa.
Cearsafurile in care va zgribuliti noaptea dupa ce ati aprins focuri de veghe pe toate dealurile din jur sunt aspre si va zgarie pielea. Apa pe care o beti si vinul va ascut simturile si sunteti pregatiti de orice. Va puneti cutite in talpi si va tintuiti pleoapele cu priviri taioase. Si asta zi de zi, toamna dupa toamna, peste voi au curs multe anotimpuri.
Si uneori e atat de greu, de cumplit, incat nu mai poti si lasi bratele jos si armele tale pica in mocirla. Ca atunci cand te ratacesti pe munte si stii ca exista un refugiu undeva, si e zapada, si e frig si mergi si mergi si, la un moment dat, cazi in zapada si acolo e bine. Si stii ca vei muri, dar e atat de bine si de cald… Si senzatia e acolo, nu e un refugiu pierdut undeva, dupa infinitele zapezi, dupa viscolul ca un bici cu zimti, dupa haurile in care pandesc ochi rai de lup si boturi insangerate.
Asa se intampla ca cine iubeste, sa mai si lase. Si evident sa isi asume blestemul aferent. Caci cineva zicea undeva ca cei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra altuia. Nu ma intrebati cine. Nu mai tin minte. Am luptat in prea multe razboaie si a trebuit sa-mi cos multe plagi de atunci.
