Traducere dupa John Ward Anderson si Molly Moore, Washington Post, foto: Juan J. Yas
Cand s-a intors de la maternitate cu fetita ei nou-nascuta in brate, Rani a ramas singura in coliba, cu soacra ei. Impreuna, au zdrobit seminte otravitoare de leandru si le-au turnat pe gatul copilului. Cand s-a lasat intunericul, Rani s-a strecurat pe un camp din apropierea casei si si-a ingropat fetita, langa un rau.
„Nu mi-a parut rau deloc”, spune Rani. „Oricum uram acel copil, pentru ca zeii ar fi trebuit sa-mi dea un baiat”.
In fiecare an, sute sau chiar mii de fetite nou-nascute sunt omorate chiar de mamele lor, pentru simplul fapt ca sunt fete si nu baieti. Unele femei cred ca, sacrificand o fata, vor avea un baiat la urmatoarea sarcina. In alte cazuri, familia pur si simplu nu isi poate permite zestea pe care ar trebui sa o dea la casatoria unei fete.
Iar, pentru multe mame, a condamna o fetita la moarte este mai bine decat a o condamna sa traiasca o viata de femeie intr-o tara din Lumea a Treia, unde femeile sunt discriminate din leagan pana in mormant.
„Intr-o comunitate care isi idolatrizeaza fiii si care se teme de nasterea unei fiice, o fetita nici macar nu este considerata om”, a aratat pana si guvernul indian intr-un raport.
Daca in SUA si Europa, discriminarea impotriva femeii se traduce prin salarii mai mici si locuri mai putine in top management, in Lumea a Treia, ea se masoara prin rata mortalitatii si nivelul de trai.
„Femeile sunt cele mai exploatate in comunitatile sarace”, spune Karuna Chanana Ahmed, un antropolog din New Delphi, „Nici nu cred ca va fi posibil sa eradicam discriminarea, atat de adanc este intiparita in constiinta oamenilor”
Cea mai mare provocare din viata unei femei este aceea de a supravietui unui ciclu normal al vietii. Pericolul apare inca de la nastere, cand sunt amenintate de infanticid. Ca multe alte femei de la tara, Rani, acum in varsta de 31 de ani, a crezut ca omorandu-si fetita, acum trei ani si jumatate, va primi de la zei un baietel. Insa la urmatoarea sarcina, zeii i-au trimis tot o fetita.
„Si pe ea am vrut sa o omor”, a spus Rani, mangaind parul lui Asha (Speranta), fetita ei de doi ani, „Dar sotul meu s-a speriat, pentru ca au venit asistenti sociali care voiau sa ne ia copilul”. Pana la urma, familia i-a dat voie lui Rani sa pastreze fetita. „Am omorat un copil si totusi n-am avut pana acum niciun baietel.”.
Amravati, care traieste intr-un sat vecin cu cel al lui Rani, in provincia indiana Tamil Nadu, spune ca si ea si-a omorat doua fetite nou-nascute, turnandu-le pe gat supa de pui fierbinte, una dintre cele mai folosite metode de infanticid in sudul Indiei. Cadavrele le-a ingropat sub niste maldare de gunoi, in curtea mica a casei sale.
„Soacra si socrul meu sunt batrani si au cazut la pat”, spune Amravati, care are doua fetite inca in viata, „Nu am pamant, nu castig bani, iar sotul meu a avut un accident si nu poate munci. Bineinteles ca am luat decizia corecta. Trebuie sa fac un baiat. Chiar daca va trebui sa-i cumpar haine si sa-l hranesc, macar stiu ca o sa creasca si o sa poata avea grija de el insusi. Nu va trebui sa-i cumpar bijuterii sau sa-i dau o zestre de 10.000 de rupii!” (aproximativ 650 RON).
Sociologii si oficialii guvernamentali au aflat despre cazurile de infanticid acum 20 de ani. Aceasta practica este caracteristica zonelor rurale. Desi nu se stie exact cat de raspandinta este, se poate aproxima printr-un studiu realizat de Serviciile Sociale din Madras, un oras al provinciei Tamil Nadu. Din cele 1250 de femei care au participat la studiu, peste jumatate au recunoscut ca si-au omorat cel putin o fetita.
In zonele urbane, accesul mai usor la tehnologia medicala moderna le permite femeilor sa actioneze inainte de nastere. Prin amniocenteza, femeile pot sa afle care este sexul fatului si sa apeleze la avort. La o clinica din Bombay, dintre cele 8000 de femei chiuretate dupa amniocenteza, 7999 aveau fete.
Infanticidul si avortul selectiv nu sunt practicate numai in India. Asistentii sociali cred ca si in alte state ale Asiei de Sud se intampla acelasi lucru.
Sursa problemei este de natura economica si culturala, considera femeile indiene si sociologii care au studiat fenomenul. In India, o fata este considerata doar un membru temporar al familiei si un motiv de cheltuiala. Parintii unei fete sunt doar ingrijitori, al caror scop este acela de a oferi familiei viitorului sot o fata neprihanita si o zestre consistenta.
„Oamenii spun ca a creste o fata este ca si cum ai uda gradina vecinului”, spune R. Venkatachalam, seful serviciilor sociale din Madras. „Necesita cheltuieli, de la nastere si pana la moarte”. Zestrea pe care trebuie sa o ofere fetei epuizeaza economiile de o viata ale familiei, dar este necesara pentru a aranja o partida buna si a salva onoarea intregii familii.
Dupa ce nasc o fata, femeile incep imediat sa se gandeasca: „Avem destui bani ca sa o crestem?” si, daca nu au destui bani, pur si simplu o ucid. „Orice femeie va face asta dupa ce naste doua-trei fete. De ce ar vrea multe?”.
Activistii si oficialii guvernamentali din India nu vad infanticidul ca pe o problema legala, ci ca pe una sociala, care poate fi rezolvata doar prin educatie, planning familial si eradicarea somajului. Politia recunoaste ca foarte putine cazuri sunt reclamate, iar martorii refuza sa coopereze. Sunt alte probleme, mai grave”, spune un politist din Madras. „Foarte putine cazuri ajung la noi pentru ca oamenilor nu prea le pasa de problema aceasta.”.
A supravietui unei nasteri deja este o mare realizare si pentru mama, si pentru copil. O femeie din 18 moare din cauza unei complicatii a sarcinii sau a nasterii si un copil din 10 moare la nastere.
In cazul fetitelor, sansele de supravietuire sunt si mai mici. Un sfert din cele 12 milioane de fetite nascute anual in India, mor inainte sa implineasca 15 ani. Nu este o conincidenta. Fetele primesc mai putina hrana, sunt retrase de la scoala la varste fragede, sunt fortate sa faca munci grele si primesc mai putine ingrijiri medicale decat baietii.
Baietii sunt alaptati mai mult. Cand cresc, fetele si femeile mananca resturile lasate de baietii si barbatii familei. Daca se imbolnavesc, femeile sunt duse la spital numai cand ajung intr-o stare critica, acesta fiind si motivul pentru care atat de multe femei mor la nastere. Adesea, fetitele nici macar nu sunt duse la doctor. Familia prefera sa supravietuiasca baietii.
Totusi, cea mai mare problema a fetelor, cea care le atrage in cercul vicios al discriminarii, este lipsa educatiei. Fetele sunt retrase de la scoala cu multi ani inaintea baietilor. Raman acasa si ajuta la treaba: cara apa, muncesc la camp, au grija de fratii mai mici, fac mancare. Fetele de 10-12 ani ajung sa munceasca chiar si opt ore pe zi.
In tot sudul Asiei, casatoriile sunt aranjate de parinti. Se intalnesc doua situatii: licitatia si zestrea. In primul caz, familia fetei o va marita cu cel care plateste mai mult. In al doilea caz, familia fetei plateste o suma exorbitanta doar ca sa o ia cineva de sotie. In India, multi barbati isi ucid nevestele – adesea dandu-le foc – daca nu sunt multumiti de zestre. Conform rapoartelor guvernamentale, in fiecare an sunt omorate din aceasta cauza aproximativ 5000 de femei.
O femeie indiana are in medie opt-noua sarcini, din care se nasc sase copii vii, dar numai patru sau cinci vor supravietui. Femeia isi petrece 80% din perioada sa fertila insarcinata sau alaptand. In satul Bemru, din muntii Himalaya, nasterea are loc cel mai adesea in grajd, printre animale, astfel incat vacile, considerate animale sacre, sa apere mama si copilul de spiritele rele. Nasterea este un proces „murdar” si timp de doua saptamani dupa nastere, nimeni nu atinge nici mama, nici copilul.
Nu conteaza daca femeia este tanara, batrana, bolnava sau gravida. In Bemru, se munceste sapte zile pe saptamana, uneori si cate 14 ore pe zi, iar femeile sunt nevoite sa care desagi mai grele decat ele. Dupa atata munca, dupa cateva sarcini, si mancand doar resturile de la masa barbatilor, femeile isi pierd puterile, devin tot mai slabe si pana la 40 de ani sunt obosite si batrane. In cativa ani, mor.
In India, identitatea unei femei este atat de strans legata de cea a sotului, incat, daca se intampla sa traiasca mai mult decat el, in anii de vaduvie, ea nici nu exista. Generatiile trecute considerau ca femeia trebuie sa moara odata cu barbatul ei. Vaduva era legata pe rugul funerar al barbatului mort si era arsa de vie. Practica, numita sutte, exista si acum, desi se foloseste foarte rar.
Astazi, vaduvele isi rad parul si se retrag din societate. Unele o fac de bunavoie, altele sunt fortate de familie si de societatea care nu da doi bani pe femeile singure si batrane. Foarte rar se intampla sa se recasatoreasca vaduvele, chiar daca isi pierd barbatii cand sunt inca adolescente. In multe comunitati, femeile nu au dreptul la proprietate si nu-si pot mosteni sotii sau parintii. Proprietatea unui barbat care moare este mostenita aproape in totalitate de fiii lui, uneori primesc cate putin si fiicele. O vaduva batrana este nevoita sa traiasca din mila fiilor, care adesea isi arunca mama pe strazi.
Mii de vaduve indiene pornesc in pelerinaj catre orasul Vrindaban, unde spera sa fie salvate, rugandu-se zeului Krishna. 1500 de femei apar in fiecare zi la biserica ShriBhagwan unde canta timp de opt ore, „Hare Rama, Hare Krishna”, doar pentru a primi un pumn de orez si fasole si 1,5 rupii (aproape 10 bani romanesti).
Pe o strada din Vrindaban, o batrana face semne strainilor care trec, aratandu-le un pahar cu cativa banuti. „Nu am pe nimeni”, spune Paddo Chowdhury, o femeie de 65 de ani, care a ramas vaduva la 18 ani si traieste pe strazi de 30 de ani. „Stau pe aici, in fiecare zi, plang, si fac tot posibilul sa strang destula mancare”.
