Daca ar fi sa fiu corect cu mine insumi, ar trebui sa-mi fie rusine sa merg la concert la Leonard Cohen. Ar fi trebuit doar sa platesc biletul – si sa iau unul scump, nu de-ala fraier, cum mi-am luat – in semn de tarzie recunoastere pentru toate lectiile despre viata downloadate gratuit sau furate fizic (am mai povestit asta, puteti citi aici) de-a lungul timpului. Sa platesc biletul, dar, de rusine, sa dau ochii cu omul ala, sa nu ma duc. Asta ar fi trebuit sa fac daca as fi invatat ceva de la Leonard Cohen. Dar, daca as fi invatat ceva de la Leonard Cohen, n-ar mai fi trebuit sa-mi fie acum rusine, deci e anapoda.
Pe de alta parte, ma consolez cu gandul ca nici macar fanii sai oficiali si celebri n-au invatat niciodata nimic de la el. Mircea Mihaies, de exemplu, un om care a depus admirabile eforturi pentru a-l publica pe Cohen in Romania, mi-a lasat de multe ori senzatia ca n-a inteles, totusi, nimic din mesajul maestrului. Accept ca Leonard Cohen insusi a pastrat distanta fata de „maestrii” sai – de fapt, daca e sa ne luam dupa „The Master Song”, insusi cuvantul maestru are o conotatie negativa, superficiala si manipulatoare. Dar tot mi-e greu sa cred ca un om care a ascultat o data Democracy – sa nu mai vorbim de unul imbibat in Cohen – mai poate, la varsta la care poetul se inteleptea si se calugarea, sa aiba, scufundat in ibricul de aur al puterii, fierberi politice aproximativ juvenile. Daca Leonard Cohen ar fi reductibil la doua cuvinte, acestea ar fi dragoste si (in imposibilitatea ei, ca un plan B) sarcasm. Or, in coltul lui Mircea Mihaies din EvZ, am gasit doar manie si pedanterie.
Nu ma impac, de asemenea, cu unele traduceri din Cohen. Am toata aprecierea pentru opera proprie a lui Serban Foarta, dar felul in care a tradus (alaturi de Cristina Cheveresan) poemele din The Book of Longing mi se pare total neinspirat. Si nu pentru ca ar fi facut treaba de mantuiala, ci dimpotriva!, pentru ca a complicat inutil lucrurile. Cohen are un mesaj simplu, o frazare precisa, poemele sale lovesc mintea prin idee, nu prin abuzul de arhaisme/neologisme/regionalisme, nu prin sintaxa incalcita pana la innodare. Serios, am pretentia ca vorbesc mai bine limba romana decat engleza, dar Cartea Aleanului n-o pot intelege decat in tehnica inversa, adica avand originalul in fata…
Bun, deci o sa fie cateva zeci de mii oameni la concert. Sa facem un exercitiu de imaginatie. Daca, la un moment dat, Cohen i-ar ruga pe cei profund nereligiosi, pe iacobinii zilei de azi, sa plece acasa. Cohen, dupa cum stiti, e un om religios, chiar daca religia sa este incerta. Dar el are lupta lui cu Dumnezeu, iar lupta e cea mai frumoasa dintre toate: chiar daca, adesea, nu-i intelege etica, e nevoit sa ingenuncheze in fata esteticii (Love is not a victory much, it’s a cold and it’s a broken Hallelujah!). Am vazut (chiar pe acest site a scris Irina) ca sunt multi cei care se opun manualelor de educatie religioasa si, in esenta, studiului religiei in scoli. Sunt perfect de acord ca BOR, ca orice biserica de oriunde in lume, e organizatie greoaie si cam inerta, cu deficiente in comunicare. Sunt de acord ca e cam mult catehism si cam putina istorie a religiilor in manuale. Dar o rog pe Irina sa-mi spuna: din studiul carei alte materii, in cei 12 ani de scoala medie, poate afla un copil despre ce e vorba in Story of Isaac? Sau, ascultand If It Be Your Will, unul din cei mai frumosi psalmi ai secolului trecut, cum ar putea sti despre ce e vorba? Cum ar putea sa inteleaga metafora din Suzanne: Forsaken, almost human, He sank beneath your wisdom like a stone?.
Bun, deci or sa plece cativa. Daca, in continuarea exercitiului nostru de imaginatie, Cohen le-ar cere sa se duca acasa celor care sunt de acord cu avortul? Nici nu vreau sa ma gandesc ce credeti in momentul asta, dar sa stiti ca Leonard cel bun si bland nu se impaca deloc cu gandul. In tinerete, spunea, cu ironie, ca The only man of energy, yes, the revolution’s pride / He trained 1000 women just to kill an unborn child (in Diamonds in the Mine). Mai apoi, la batranete, inca exploata tema. Cateodata mai vag: The birth betrayed, the marriage spent… (Anthem). Alteori, fara perdea: Destroy another fetus now, we don’t like children anyhow… (The Future). Si, posibil, in the Story of Isaac, un cantec despre suprematia vietii in sine si despre cat de putin ar trebui sa ne varam noi nasul in ea: You who build these altars now, to sacrifice those children, you must not do it anymore…
Cred ca ar mai ramane putini. Si, daca li s-ar cere sa plece sa plece si celor scarbiti de politica in general (and I’m neither left or right / I’m just staying home tonight / getting lost in that lousy little screen – Democracy), probabil ca n-ar mai ramane nimeni.
Dar asta nu s-ar intampla niciodata. Pentru ca Leonard Cohen insusi probabil stie cat ar fi de inutil. Stie ca adevarurile sale au devenit cantece tocmai pentru a se lupta cu adevarurile noastre. Si pentru a nu castiga niciodata. A spus-o in Closing Time, si o sa ne-o spuna si acum: I raise my glass to the Awful Truth / which you can’t reveal to the Ears of Youth / Except to say it isn’t worth a dime…
