Primul pas pentru a arata unui angajator ca nu esti disperata dupa salariu, de a-i arata ca nu asta este prioritatea ta este tocmai acela de a nu fi disperata dupa bani si a nu face din salariul negociat prioritatea ta. Oricat de mult te-ar convinge „foamea” si buzunarul prin care bate vantul ca banii sunt raspunsul, gandeste-te la elemente la fel de importante sau poate chiar mai importante:
– Compania – daca firma in care lucrezi nu se respecta si nu isi respecta angajatii (exista exemple fara numar in piata noastra), nici pentru un salariu mare nu ai putea sa accepti sa muncesti 12-14 ore pe zi fara nici macar un „multumesc” sau o alta forma de recompensare a muncii bine facute;
– Colegii – poti sa castigi zeci de mii de lei noi; daca te duci la serviciu si vezi doar fete incruntate, dusmanoase, invidioase, acrite de munca si de o viata neimplinita, banii nu vor reusi sa iti mentina interesul fata de acel job decat cateva luni, in cel mai bun caz. In cel mai rau, vei ajunge si tu sa te contopesti cu peisajul, sa devii una dintre fetele incruntate, dusmanoase, invidioase, acrite de munca si de o viata neimplinita;
– Sefii – nimic, niciun salariu din lume, niciun beneficiu sau recompensa din lume nu ii justifica pe angajatii care accepta tacit ca seful lor sa urle de dimineata pana seara la ei, sa fie vesnic nemultumit si pus pe sanctiuni din te miri ce motiv. Nimeni nu ar trebui sa consimta la a incuraja isteria la locul de munca, iar unul din felurile prin care cei mai multi accepta, este sa primeasca un salariu (chiar si mare) in schimb.
Incerc sa le explic tuturor candidatilor mei tineri, la inceput de drum: exista niste etape in cariera prin care (difera doar nivelul) toti trecem. Cei tineri si fara prea multa experienta trebuie sa caute un mediu de lucru placut, cu colegi potriviti, capabili, talentati, prietenosi, un mediu de lucru catre care sa vina din placere. Aspectul salarial in aceasta etapa ar trebui, daca nu ignorat, macar putin valorizat.
Profesionistii cu un minim de 5-6 ani de experienta ar trebui sa caute si sa se orienteze spre companii care sa le puna in valoare experienta acumulata si sa le ofere posibilitatea sa creasca profesional, sa se specializeze, sa se dezvolte. In aceasta etapa, pretentiile financiare, desi au crescut, nu sunt in niciun caz prioritare.
„Veteranii”, oamenii cu o cariera solida, cu o experienta in munca de peste 15-20 de ani ar trebui sa devina leaderi, sa inceapa sa ii formeze pe cei mai tineri, sa se orienteze spre atingerea obiectivelor lor si a echipelor lor si sa caute locuri de munca ce le pot pune in valoare vasta experienta acumulata. Ei trebuie sa se asigure ca aceasta experienta este valorificata si apreciata la adevaratul potential, asa incat aspectele finainciare, desi in continuare neprioritare, sa asigure posibilitatea si luxul de a transmite know-how.
Nu as vrea sa fac aici teoria „banului care nu aduce fericirea” pentru ca sunt unul dintre cei care cred ca „o intretine”. Teza mea si teoria mea se refera la faptul ca banii sunt doar punctul de plecare, nu punctul de ajungere, nu destinatia. Banii, salariile sunt suportul, resursa cu care ne ajutam in a creste profesional, a ne dezvolta si ulterior a transmite mai departe know-how si informatie.
