Piese cheie in vestimentatie pentru noul sezon

Cititul…

02.11.2008

In adolescenta imi amintesc sa fi citit o carte, Cititul si Scrisul, de Nicolae Manolescu. Dinolo de aspectele usor memorialistice pe care mi le amintesc, tin mine ca totul pornea de la o intrebare si un raspuns retorice : „La ce sunt bune cartile? Poti trai foarte bine fara sa citesti. Milioane de oameni n-au deschis niciodata o carte.” Pana mai ieri, si uitasem de acest voulm ratacit acum undeva prin biblioteca. Mi-am amintit de el insa, paradoxal, intr-un moment al existentei in care credeam ca ma numar printre cei putini care au mai ramas sa aprecieze frumusetea cuvantului scris, dar si placerea lecturii. De fapt, m-am inselat. Treceam in drum spre casa, sperand sa scap mai repede de ambuteiajul zilnic, pe langa o statie de taxiuri. Nu mica mi-a fost mirarea sa vad ca un taximetrist, asteptandu-si clientii probabil, nu asculta radioul, nu manca semnite, nu bea cafea dar… citea. Citea o carte destul de ingalbenita, pe care tind sa cred ca o luase fie din biblioteca personala, fie de la vreo biblioteca publica. In orice caz, nu face parte din vreo editie de lux recent aparuta pe la cine stie ce editura de fite.
O imagine atat de simpla si totusi atat de contrastanta in peisajul lumii in care traim m-a facut sa ma indoiesc terbil de vorbele lui Manolescu. Se pare ca totusi cititul nu e o indeltnicire pierduta printre miile de websiteuri si mai ales prin aglomeratie vietii cotidiene. Sunt oameni care mai si citesc, rupandu-se de zgomotul din jur si evadand in lumea imaginara a vreunui roman sau carti de povesti. De ce sunt oare ei de apreciat? Inutil sa argumentez, pentru cei care au mai facut asta, insa absolut necesar pentru cei care nici nu prea stiu ce inseamna un ISBN. Cititul asadar, e o indeletinicire de-a dreptul minunata. Stiu, si joaca este, si o practica doar copii. La fel si pictura, si e practicata doar de cei talentati. Pentru citit insa nu exista o varsta anume sau vreun dat al naturii pe care trebuie sa il posede cineva. Nu, cititul presupune doar un dram de vointa si mai ales o profunda dorinta de cunoastere. O carte bine aleasa poate fi adesea un bun prieten, cum poate era pentru taximetristul vazut de mine. Sau, de ce nu, poate fi doar un mijloc de a petrece timpul, altfel irosit cu activitati neinsemnate. A trecut vremea lecturilor obligatorii, si se pare ca cititul a ramas doar o ocupatie pentru cei care chiar nu au ce face, ar spune adolescentii teribili ai secolului 21. Ce ne facem insa cu toata stiinta si literatura care inca nu a intrat in era informationala, si care nu e accesibila decat celor care au bunavointa de a o cauta in biblioteci? Desigur, e iarasi inutil sa argumentez de ce o carte e de zece ori mai placuta ca un joc pe calculator ca mod de petrecere a timpului liber. Insa prea putini mai sunt cei care aleg sa incerce. Si totusi, tind sa sper ca acele „milioane de oameni”; se transforma din zi in zi, in sute si poate chiar zeci.

DISTRIBUIE: