Cea mai fericita fata din lume merge la Cannes

Debutul în lung metraj al regizorului Radu Jude, Cea mai fericită fată din lume, va fi prezentat la Festivalul de la Cannes în cadrul ACID Programme.

ACID (Association for Independent Cinema and its Broadcasting) este o asociaţie fondată de regizori de film, cu scopul de a promova difuzarea în cinematografe a producţiilor de film independente şi de a înlesni întâlnirea unui film şi a autorilor lui cu publicul. Cel mai puternic element al Asociaţiei este însuşi principiul care a stat la baza înfiinţării ei: regizorii de film sunt sprijiniţi de alți regizori de film.

În cadrul Festivalului de la Cannes, ACID va prezenta o selecţie de 9 filme de lung metraj, printre care se află şi filmul lui Radu Jude. Filmele selecționate în cadrul acestui program (iniţiat în anul 1994) sunt alese de 20 de regizori de film. După fiecare proiecţie va fi organizată o discuţie la care vor pariticipa regizorii filmelor selecţionate. Programul ACID din cadrul Festivalului de la Cannes este prezent în atenţia directorilor de cinematografe, selecţionerilor de festivaluri, distribuitorilor şi, nu în ultimul rând, al presei, proiecțiile fiind destinate, de asemenea, şi publicului obişnuit.

ACID a motivat alegerea filmului Cea mai fericită fată din lume astfel: “Totul pare perfect în film: scenariul, care combină cu abilitate interesul pentru ceea ce urmează să se întâmple imediat şi profunzimea parabolei, foarte pe placul nevoilor noastre de originalitate, de inteligenţă şi de umor, actorii atât de minunat aleşi şi dirijaţi, de o credibilitate ce-ţi taie răsuflarea şi, în fine, regia care, neavând nicio fisură, dobândeşte un soi de graţie. Va fi o mare bucurie să prezentăm acest film plin de talent.”

Sprijinul ACID acordat promovării filmului produs de Hi Film Productions nu se limitează doar la proiecţia şi întâlnirile pe care le presupune aceasta la Cannes. Asociaţia are un puternic parteneriat cu alte 20 de festivaluri din întreaga lume, unde filmul urmează să fie proiectat.

Până în acest moment Cea mai fericită fată din lume a câştigat Premiul CICAE la Festivalul de la Berlin şi Premiul FIPRESCI la Festivalul de la Sofia.

Cea mai fericită fată din lume va avea premiera în România în data de 8 mai, în cadrul Festivalului Filmului European, urmând să intre pe ecranele din toată ţara în data de 15 mai.

Până atunci Cea mai fericită fată din lume vă dă întâlnire pe www.ceamaifericitafatadinlume.ro.

DISTRIBUIE:

Articole recomandate
Sighișoara devine capitala Halloweenului!
De Sfânta Maria, trăiește cea mai elegantă seară de pe Litoral: cină pe plajă și muzică sub semnătura Irinei Baianț
Agenția de presă RADOR Radio România: 36 de ani de transcriere a istoriei
Cine este Lucien Laviscount, actorul care îl interpretează pe Alfie în serialul Emily in Paris?
Cine este Lucien Laviscount, actorul care îl interpretează pe Alfie în serialul Emily in Paris?
Articole Gastropedia
No data was found
Noiembrie în pas cu tendințele: cizme înalte, modele cozy și încălțăminte de trekking 
Ben Affleck si pariul de 587 de milioane de dolari: AI-ul care vrea sa schimbe Hollywoodul fara sa inlocuiasca oamenii
Oltre: eleganța naturală întâlnește confortul sezonului rece
De la uniformă militară la simbol al eleganței: povestea trench-ului Burberry, celebrată la V&A
Miuccia Prada, creatoarea care a demonstrat că inteligența poate fi cel mai puternic accesoriu din modă
Să înveți ceva nou după 40 de ani: ce se întâmplă cu creierul când ieșim din rutină
Curajul se antrenează? Ce ne învață sporturile extreme despre frică și încrederea în propriile limite
Ce sunt triunghiurile negre dintre dinți? Ar trebui să ne sperie spațiile apărute sub gingii?