In menajeria specificului feminin, se remarca o categorie cu un portret si niste caracteristici aparte. O veti recunoaste oricand, indiferent de deghizare, comportamentul sau inscriindu-se in niste coordonate bine trasate. Este vorba de functionara. V-ati intrebat vreodata de ce in spatele ghiseelor nu se afla barbati? Ei bine, eu cred ca in fisa de post existe cateva criterii pe care numai ele, doamnele, le pot indeplini.
In primul rand, plecam de la aspectul fizic. Doamna de la ghiseu este mereu foarte „accesorizata”. Ea prezinta mult fard intins pana sub sprancene, facand ca o victima a violentei conjugale sa se inverzeasca de invidie. Are multe inele pe degetele dolofane care ocupa cam trei taste de calculator, facand lucrul cu acesta oricum numai folositor, nu. Atunci cand indraznesti s-o deranjezi umil, asa cum se cuvine, netrebnic platitor de taxe, este mereu ocupata cu lecturarea unor cataloage. Nu, nu este vorba de monitorul oficial, nici de vreun cod de proceduri. Este vorba de publicatii ce incearca vanzarea a tot felul de nimicuri, dar cu patroni inteligenti care stiu unde trebuie sa tinteasca. Functionara este victima ideala, fiinta labila prin excelenta.
Intr-un fel, pot spune ca le inteleg. Ele nu fac parte din lumea aceasta, cum facem noi ceilalti. De partea cealalta a geamului ghiseului, viziunea lor este una deformata. De pilda, desi introduc de ani de zile coduri IBAN intr-un tabel, vei avea surpriza ca nu stiu din cate caractere este format un astfel de cod. Iar uneori poti avea senzatia ca, desi lucreaza intr-o banca, este pentru prima data cand vad cifre. Le vei incuraja in gand „uite, 2-ul este chiar acolo, deasupra inelului cu piatra mare roz”, caci verbal nu-ti vei permite.
Femeile de la ghiseu se misca intr-un ritm aparte. Uneori iti dau senzatia ca ele nu au trecut ca noi toti prin secolul vitezei si ca au ramas ancorate intr-un spatiu caldut, al stramosilor, al valorilor ancestrale. Coafurile lor vorbesc despre asta, faptul ca inchid filiala crezand ca un calculator nu functioneaza doar pentru ca nu a fost introdus in priza sau ca aduc un preot ca sa faca o slujba de exorcizare asupra vreunui monitor mai posedat din fire. Uneori apeleaza la agentii de detectivi pentru a gasi un „email pierdut”.
La inceput, cand a debutat in Romania sistemul de informatizare, am fost foarte fericit. Mi-am imaginat ca totul va merge ca uns, ca doamnele de la ghiseu vor fi smulse din letargia in care pluteau timp de trei decenii. Ulterior, am constatat insa ca departe de a avea efectul unei actualizari, retelele informatice constituiau un mare impediment.
In consecinta, dupa ce blestem sortii cruzi ce m-au adus la cheremul bunavointei Getutelor de la ghisee, imi iau o zi pe care o dedic meditatiei si postului. Asta pentru a imbuna zeii si mai ales zeitele birocratiei. Abia dupa aceea, mai zen decat un calugar budist, ma asez la „coada”. La inceput cu calm si detasare, pregatit sufleteste pentru o calatorie in timp. Cerberul este prezent acolo, in spatele monitorului. Din cand in cand, ridica cate o spranceana, supraincarcata cu constiinta importantei postului sau. Atunci cuvantul clementei, pe care il astepti cu rasuflarea taiata, se aude mormait printre molfait de merdenele: urmatorul. Iti iei avant, faci un pas in fata, saluti frumos, privirea in pamant, sa nu care cumva sa destepti monstrul.
Zeitele ghiseelor sunt persoane foarte susceptibile. O buna ziua adresata pe tonul nepotrivit poate declansa valuri de furie si o avalansa de decibeli in incapere, iar tie, biet supus necunoscator al regulilor de protocol, ti se vor inchide pentru totdeauna in nas usile birocratiei. Multi dintre noi aleg sa bata la gemuletul lor incarcati de ofrande, pentru a le castiga bunavointa. Traditionala punga de cafea, parfumul, florile au rol de tamaie si smirna. In ultimul timp, se remarca insa o raceala chiar in fata acestor incercari timide si stangace de a le imbuna.
Functionara si scaunul ei, privirea incrancenata in monitor incercand sa descifreze tainele unui programel cu casute, constituie un tablou clasic. Nimic nu poate fi schimbat. Nici cana „personalizata” ce le poarta numele, nici limbajul de lemn, nici lupta lor asidua, de fiecare zi, cu computerul. Vechile registre si hartoage au pentru ele valente aproape mistice. Duc dorul zilelor cand foloseau creionul, si nu mouse-ul. Intr-un fel, de acolo, din ghiseele lor imbacsite, cu calendare pe pereti, ele sunt cele care poarta stindardul luptei cu globalizarea. Trecutul este idealizat si prezent inca printre noi. Urasc din toata puterea fiintelor lor cardurile, home bankingul, emailul si toate scornirile astea diavolesti ale timpurilor noastre. Nimic nu le fericeste mai mult decat sa spulbere sistemul, sapandu-l incet din interior, povestind telenovela de aseara, retetele de muraturi, in acelasi timp neuitand sa-i admonesteze pe obraznicii petitionari a tot felul de maruntisuri. In spatele ghiseelor, ascultati-ma pe mine, se ascund descifrate de catre aceste vajnice luptatoare misterele universului.
