Vine sfarsitul lumii!

Dragele mele cititoare, voi ati auzit ca in 80 de ani Romania va fi desert? Eu am vazut niste documentare ingrijoratoare despre schimbarile de clima si dezechilibrele grave care ar pune pe ganduri orice om ce viseaza sa gaseasca leacul tineretii vesnice – cei neinteresati nu-si fac probleme pentru ca deja considera ca este treaba nepotilor si a stranepotilor… dar ce facem noi, cele care speram ca minunata coenzima Q10 ne va conserva vreme de secole?

Chestiunile acestea apocaliptice ma pun intotdeauna pe ganduri… Si stiti de ce? Pentru caaaaaaa… daca eu as dori sa va anunt ca maine vine sfarsitul lumii in niciun caz nu v-as spune-o asa. V-as spune si eu acolo ca in cateva decenii vine sfarsitul lumii, altfel v-ati panica si cine stie unde am ajunge. Ca sa nu starnesc panica as aborda problema prin invaluire. In dupa-amiaza aceleiasi zile in care v-am anuntat ca ar trebui sa stati linistite pentru ca mai este timp si in care ati rasuflat usurate ca inca are un rost imprumutul pe care l-ati facut in banca pentru implanturi cu silicon, as mai drege un pic problema: „Vedeti ca totusi sfarsitul lumii ar putea fi mai aproape decat credem, poate doar un deceniu sa ne desparta de el!”. Hm… aici s-ar putea sa va opriti putin din bautul cafelei, dar totusi va linistiti repede caci timp mai este. A doua zi dimineata as mai aparea la televizor cinci minutele ca sa va trezesc in forta si sa va anunt ca totusi s-ar putea sa se intample cam saptamana aceasta.

Dupa o socoteala simpla si in cel mai pur spirit al vechii zicale „tara arde si baba se piaptana”, ati trage concluzia ca macar timp de un coafor si o manichiura mai este si ne-am repezi toate catre micile rasfaturi de care am fost private pana acum din diverse motive. Ei si, chiar in momentul in care v-ati afla la coafor, eu as transmite la radio: „meteoritul se indreapta spre pamant; mai sunt doua ore pana la impact. Have a VERY nice day, ladies!”

Nu radeti! Eu nu as face cum am scris mai sus, dar, in toate filmele pe care le-am vazut cu astfel de situatii limita, desteptii aceia care stiau adevarul – bineinteles barbati – nu considerau ca este cazul sa stim si noi ca sfarsitul este mai aproape decat credem. Intrucat toate institutiile care se ocupa intr-un fel sau altul de subiecte care au legatura cu Apocalipsa sunt pe mana urmasilor lui Adam, nici nu m-as mira daca ne-ar anunta pe noi ultimele – chipurile „ca sa nu ne ingrijoram”! Oricum aflam tot timpul ultimele cele mai importante vesti: „draga, am uitat sa iau prezervative”, „draga, in zece minute soseste mama in vizita”, „draga, te-am inselat cu prietena ta cea mai buna”, „draga, am dat toti banii din casa pe ultimul model de undita”, etc.

Pentru ca suntem in mod deliberat dezinformate, eu as privi cu suspiciune orice teorie apocaliptica, pentru ca, fetelor, nu poti astepta sfarsitul lumii chiar asa, oricum. Daca tot este ultima zi a vietii tale, macar sa ai pe tine o rochie Gucci, o poseta Hermes-Birkin, o coafura chic si sa mirosi a ultimul parfum Coco Chanel. Date fiind cele de mai sus, va sugerez sa nu credeti diversiunea cu 80 de ani. De maine trebuie sa ne comportam ca si cum ar fi ultima zi in care mai avem ocazia sa facem ceva frumos pentru noi, ca sa nu avem surprize neplacute.
Ne vedem la cosmetica!

DISTRIBUIE:

Articole recomandate
Ben Affleck si pariul de 587 de milioane de dolari: AI-ul care vrea sa schimbe Hollywoodul fara sa inlocuiasca oamenii
Oltre: eleganța naturală întâlnește confortul sezonului rece
Fall Society: noua eleganță de toamnă semnată MODIVO
25 de ani care au redefinit ”good hair day”
Articole Gastropedia
No data was found
Noiembrie în pas cu tendințele: cizme înalte, modele cozy și încălțăminte de trekking 
Sighișoara devine capitala Halloweenului!
De la uniformă militară la simbol al eleganței: povestea trench-ului Burberry, celebrată la V&A
Miuccia Prada, creatoarea care a demonstrat că inteligența poate fi cel mai puternic accesoriu din modă
Să înveți ceva nou după 40 de ani: ce se întâmplă cu creierul când ieșim din rutină
Curajul se antrenează? Ce ne învață sporturile extreme despre frică și încrederea în propriile limite
Ce sunt triunghiurile negre dintre dinți? Ar trebui să ne sperie spațiile apărute sub gingii?
Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week revine cu o nouă ediție și extinde dialogul dintre modă, artă și cultura contemporană