Saptamana trecuta un filmulet ni-l arata pe Presedintele Traian Basescu lovind un copil. Stiu ca subiectul este dezbatut cam 20 de ore din 24 pe majoritatea posturilor tv, in presa scrisa si la radio. Restul de patru ore probabil sunt dedicate publicitatii si emisiunilor meteo. Nu despre contextul politic doresc eu sa va vorbesc acum. Nici macar nu ma intereseaza daca filmuletul este trucat sau nu, nici cine l-a pus la dispozitia celor de la „Gardianul”.
Ceea ce m-a socat, post vizionare, a fost reactia unor comentatori, a unor personalitati politice, dar si a oamenilor simpli din jur. Filmul acela, trucat sau nu, oportun sau nu, obiect al unui santaj sau nu, a scos la iveala o anumita problema a societatii noastre. Au fost voci care au spus „Dar ce mare lucru i-a facut, domne, ca doar nu l-a umplut de sange!”, „Era un tigan, da-l incolo de mucos obraznic! Bine i-a facut!”. Au exista persoane ca Monica Macovei (pentru care aveam totusi o anumita stima) care au spus ca ar prefera sa-si lase copilul pe mana unuia ca Basescu, chiar daca acesta l-ar „imbranci”, in defavoarea companiei unuia ca Patriciu. Evident ca declaratia trebuie citita in sens electoral, mai ales avand in vedere tema predilecta a acestei campanii: presedintele contra mogulilor.
Dincolo insa de declaratiile celor care apar in emisiuni, reprobabile mi s-au parut punctele de vedere ale “oamenilor simpliâ€. Ale celor care cred ca violenta este normala si chiar recomandabila in anumite circumstante.
Bataia e interzisa prin lege, dar e rupta din rai prin mentalitate
In principiu, romanii se declara impotriva violentei. In fapt, conform unui studiu ONU din 2006, aproximativ 50% dintre parintii romani recunosc ca folosesc bataia ca metoda educativa. Procentul copiilor care spun ca sunt agresati fizic este insa mult mai mare, ridicandu-se, conform aceluiasi raport, la 84%. Exista diferente intre mediul rural si cel urban: la sate, 87% dintre parintii cu copii intre 3 si 5 ani si 78% dintre parintii cu copii intre 6 si 7 ani recunosc ca le aplica acestora pedepse fizice, iar in orase procentele ating 52,6, respectiv 50, 2. Raportul mergea insa si dincolo de granitele caminului si inregistra faptul ca, in 75% dintre scolile romanesti, copiii sunt pedepsiti fizic de catre profesori, iar in ceea ce priveste copiii institutionalizati, procentul se ridica la 48,1%.
Va reamintesc ca Romania este una dintre tarile ale caror legislatii condamna pedepsele fizice aplicate copilului. Asadar, avem o lege, nu insa si mentalitatea necesara.
La noi circula o vorba „copilul trebuie sa-ti stie de frica”. Alaturi de „bataia e rupta din rai”, se deseneaza un duet al principiilor milenare de educatie. Generatii la rand au aplicat cu sfintenie cele doua reguli. Eficienta lor o vedem deschizand televizoarele in timpul stirilor de la ora cinci. Suntem un popor care intelege sa-si educe copiii intr-un climat de violenta, de teama, de frica. Intre parinte si copil nu se stabileste un raport de cooperare, ci unul de subordonare. Care se va inversa la un moment dat. Probabil exista statistici si pentru batranii loviti de copiii lor ajunsi adulti.
Exista o categorie de oameni care cred ca violenta, in doze mici, are efect benefic. Pe parcursul acestor zile, am auzit urmatorul punct de vedere „hai ca o palma nu e tocmai o tragedie!”. Poate ca o palma nu are aceleasi urmari de ordin fizic, insa atunci cand ne referim la urmarile pe termen lung, ale actelor de violenta de intensitate redusa repetate in mod sistematic, cu siguranta se instaleaza niste traume care vor duce la formarea unui adolescent si, ulterior, adult cu probleme.
Urmarile de ordin psihic variaza de la anxietate, temeri, sentiment acut de vinovatie, sentimentul de perpetua nesiguranta, pana la depresie, subestimare, lipsa de incredere in propria persoana, disfunctii sexuale, probleme de adaptare sociala, de comunicare si relationare cu ceilalti, de intelegere si aplicare a normelor sociale, comportament violent, antisocial, delincventa juvenila, dificultati in a-si forma la randul sau o familie sanatoasa, functionala.
Violenta naste monstri
Statisticile arata ca un adult care a fost agresat in copilarie va ajunge, la randul sau, sa fie violent cu propriii sai copii si cu alti membri ai familiei.
Asadar, violenta nu are o incarcatura educativa, ci una profund distructiva, indiferent de frecventa si de intensitatea cu care este administrata. Rezultatele, in sensul disciplinarii copilului, sunt pe termen scurt. Fiind insa imediat observabile, cei mai multi dintre parinti cad in capcana de a crede in eficacitatea acestei metode de corectie, iar pentru unii disciplina insasi este sinonima cu violenta. Pana sa ne educam copiii, trebuie sa ne educam noi insine si sa intelegem ca exista alte metode, cu adevarat eficiente, care vor duce la formarea unui adult sanatos si nu a unuia timorat, cu diverse complexe si traume emotionale nevindecate. Ideea este de responsabilizare a copilului si nu de infricosare a lui. Este adevarat, celelalte metode presupun aplicarea unui set de reguli foarte clare, care trebuie urmate in mod consecvent, dar si o analizare mai atenta a copilului. Palma doar amuteste un copil recalcitrant, nu ii si rezolva problema. Palma nu explica nimic, nu construieste nimic, doar indeparteaza in mod temporar un comportament resimtit de adult ca fiind deranjant.
Acest lucru trebuie inteles de parintii romani. Ei trebuie sa accepte faptul ca pot avea copii educati prin metode non violente. Recursul la violenta este calea cea mai comoda, dar si cea mai ineficienta. Trebuie dezradacinat acest primitivism al conceptiilor, aceasta incalcare medievala a drepturilor copilului, atat de adanc infiltrata in mentalul colectiv care crede ca „unde da mama, creste!”. Nu creste nimic. Doar frustrare, neputinta, ura, handicap emotional.
