Probabil, multi vor „arunca cu pietre”, cand vor citi aceasta poveste. Eu am ales, acum mult timp sa nu mai judec si sa inteleg, ca experientele oamenilor sunt diferite si ca niciodata nu poti sa stii ce sta in spatele unei povesti.
Pe Cristina o cunosc de aproape 10 ani si nu pot spune ca este nici usuratica, nici naiva…Dimpotriva chiar, este o persoana inteligenta, sensibila dar care a ales sa nu se uite in „gura lumii” si sa aleaga ceea ce considera ea ca este bine, pentru ea.
„Nu pot sa fiu cu un singur barbat, pentru ca nu am gasit barbatul care saaiba toate calitatile pe care le visez la un barbat. Dar, sa stii ca inca sper, ca il voi intalni” imi spune zambind.
Atunci, cand am cunoscut-o era intr-o relatie de 13 ani, cu primul ei „iubit” pe care l-a cunoscut in liceu. Mie imi pareau perfecti. Amandoi pasionati de calatorii, amuzanti si cu idei traditionaliste despre familie. Isi doreau doi copii, spuneau ca se vor casatori cand isi vor putea permite sa isi cumpere o casa.
