Sunt un om rau. Vreau hotii in puscarii

Ma scuzati. Intrerup corul bocitorilor. Pardon, al oamenilor buni, al crestinilor care compatimesc (a se revedea etimologia verbului „a compatimi” – compadere, pre latineste, insemna „a suferi impreuna cu cineva”).

Cand a fost inchis Adrian Nastase, ne frecam la ochi. Nu ne venea sa credem ca cel poreclit „El Insusi” va face inchisoare intr-o tara in care doar cei care furau gaini si cartofi treceau pragul spre gratii. M-am bucurat pentru acea condamnare pentru ca mi-a dat un semnal puternic: acela ca ne indreptam spre normalitate. Ca mantia de intangibilitate a oamenilor puternici incepe sa se destrame.

A urmat apoi circul ieftin cu tentativa de sinucidere, circ intretinut si de „sufleori” precum medicul Bradisteanu – acuzat acum penal – si de publicatii si organisme de presa pentru Antena 3 si Jurnalul National care l-au asezat – iar asta e un afront greu de uitat – pe infractorul Adrian Nastase in linia ilustra a detinutilor din inchisorile comuniste. S-a “uitat” ca Adrian Nastase n-a intrat in puscarie pentru ca ar fi aparat o idee sau un principiu. A intrat pentru ceva mult mai prozaic: bani.

Acum, istoria se repeta. Pe FB se organizeaza pagini de sustinere pentru detinutul Gigi Becali. Cu zeci de mii de like-uri si share. Victimizarea detinutului Becali.

Nu este prima oara cand se intampla. Celebrele pancarte „Free Gigi” au aparut inca de cand a fost arestat in cazul sechestrarii celor care i-au furat masina. Si atunci, fiinte bipede, aparent inteligente, ii gaseau scuze celui care si-a facut dreptate, in stil mafiot-balcanic, cu mainile lui. Metaforic vorbind, dreptatea o imparteau de fapt pachetele de muschi monosilabic vorbitori, numite si „body-guarzi”.

Dar de ce sa ne miram? Cu o zi inainte de pronuntarea sentintei, Victor Ponta, premierul Romaniei, isi declara simpatia pentru Becali si pentru Gica Popescu – acuzat alaturi de alte 7 nume grele in dosarul transferurilor. Dupa condamnare, Crin Antonescu – cel putin oficial, candidatul USL la prezidentiale in 2014 – isi marturisea tristetea – o traire profund omeneasca, desigur – pentru familia Becali. Ar fi frumos sa-si asume fatis cei doi copresedintia fan-clubului sustinatorilor.

Am tot scris pentru simpatia autohtona, de neinteles pentru mine, pentru „smecheri”. Smecherul e acel tip „descurcaret” – cuvant peiorativ, caruia greu ii gasesti traduceri exacte in alte limbi, dar care pentru romani e plin de conotatii pozitive. Descurcaretul e un soi de peste alunecos in jungla sociala. Forteaza limite indeajuns de abil incat sa nu fie prins, se strecoara, insala, minte si se bucura de respectul maselor. Oamenii il privesc admirativ pentru ca stie ce vrea si nu se da in laturi sa obtina, abtinandu-se de la atacuri frontale si preferand cai sinuoase.

Am sa incerc sa explic ceea ce consider a fi elementar si evident, dar realitatea ma obliga s-o fac. Cand hotul Becali – dovedit ca atare de instanta – a incheiat acea afacere cu statul, pagubitii suntem noi. Deci, si voi, cei care-l compatimiti pe FB si in alte spatii – mai mult sau mai putin virtuale – VOI SUNTETI PAGUBITII. Procurorii care l-au acuzat v-au reprezentat VOUA interesele. Statul nu este o abstractiune. Statul este acela care strange impozite de la mine, de la tine, de la voi. Terenurile pe care Becali le-a primit cadou prin complicitatea celor pusi sa administreze bunurile noastre, ale tuturor, erau terenurile NOASTRE. Nu erau de pe luna, nu erau de pe Marte. Becali V-A FURAT. Pe voi, cei care il vreti acum liber si cei care credeti ca este nedreptatit. Pe mine. Pe toti.

Mesajul sustinatorilor este „Huidu a omorat trei oameni, iar el a ajutat mii de oameni. Gigi Becali trebuie sa fie liber”. Eu as completa: „si a furat 21 de milioane de oameni”.

Pe la noi, tot ce se numeste „de stat” sau „domeniu public” e tratat de populatie ca o iluzie, ca o fata morgana, purtand haloul cetos al abstractiunilor filosofice. De aceea, cei care fura statul sunt priviti ca atentand la o entitate virtuala si ca atare faptele lor devin scuzabile. Statul e un teren manos de pe care poate „recolta” oricine. De aceea, ne aruncam gunoaiele in strada pastrandu-ne casele si masinile curate ca, deh, suntem oameni gospodari. Bocitorii nu stiu ca un stat furat inseamna un trai mai prost pentru ei insisi. Inseamna scoli proaste, inseamna spitale mizere, inseamna profesori neplatiti sau platiti cu bomboane, inseamna educatie lipsa, inseamna drumuri neasfaltate, trenuri care fac in 6 ore 250 de km, gunoaie care ne sufoca etc etc. Lucruri concrete, da?

Asadar, pentru bocitori, recunosc: SUNT UN OM RAU. Cumplit, crud, nemilos. Il vreau pe Becali – si toti cei asemenea lui – pedepsiti in conformitate cu legile tarii in care traim. Il vreau dupa gratii, da. Indiferent de cate biserici a ridicat, indiferent de asa-zisele acte de caritate (v-a furat cu 100 de maini, v-a dat inapoi, pozand in erou, cu una si voi ii desenati aure in jurul capului. Nici macar aritmetica nu stiti?), indiferent de cate matanii face zilnic si de cate ori a urcat pe Atos. Pentru ca un hot cu matanii e tot un hot. Gigi Becali in puscarie e semn de normalitate. Grupurile de suport – semn de boala grea, cronicizata.

DISTRIBUIE:

Articole recomandate
25 de ani care au redefinit ”good hair day”
OMODA & JAECOO dezvăluie viitorul la Paris
Back to City Chic: intoarcerea in oras, in stil Italian
Kiko
KIKO MILANO MATTE DIARIES LIMITED EDITION
Ce este zăbicul sau prăjitura olteanului sărac. Sursă foto: Canva
Ce este zăbicul sau prăjitura olteanului sărac
Carceii, semn al carentelor de calciu si magneziu
Germania, atractii turistice
Nu ramaneti prieteni? Inseamna ca nu v-ati iubit niciodata
Si pe ei ii doare capul!
Superioritatea femeii fata de barbat