Raspuns la scrisoarea Lianei Voiculescu

Liana Voiculescu, partenera de viata a lui Dan Voiculescu, a trimis o scrisoare deschisa femeilor din Romania. Scrisoare pe care o puteti citi aici. Cum traiesc in aceasta tara si sunt femeie, intrunesc asadar cele doua conditii pentru a simti ca misiva mi se adreseaza. Asadar, ce poate fi mai firesc decat sa incerc sa-i raspund ?

Doamna Liana Voiculescu,
Va multumesc pentru gandurile dumneavoastra. Dar ma vad nevoita sa va contrazic de la bun inceput: eu dorm linistita. „Omul meu” e chiar langa mine si sunt convinsa ca nu urmeaza sa am aceeasi trista soarta ca dvs. Iar asta din mai multe puncte de vedere.

„Omul meu” nu a incalcat legea. Nu a participat la nicio privatizare frauduloasa. De fapt, la nicio privatizare, in general. Stiti, pentru noi, sansa sa facem astfel de afaceri cu statul e egala cu aceea de a prinde un loc pe urmatoarea naveta spre Marte. Nu a primit hectare de pamant in Baneasa contra unor sume derizorii. Nici nu a fost colaborator al Securitatii, iar asta ne face sa ne putem plimba linistiti in multimi, fara teama ca s-ar putea sa apara cineva, un fiu sau un nepot al vreuneia dintre victimele turnate, sau chiar o verisoara, care sa ne scuipe in ochi si sa ne arunce vorbe precum « turnatorule » sau « sobolanilor ». Nici parintii mei n-au fost. Si nici suspectat ca a contribuit prin santaj la bunastarea cuplului nostru nu este omul meu. Ce sa spun, cand ma duc la piata sau cand imi iau o pereche de pantofi, nu tremur de spaima ca s-ar putea sa-mi ceara cineva sa justific provenienta fondurilor. Caci eu am cum. Dvs.?

Cu siguranta, omul meu nu are nici aura de “erou” pe care o atribuiti partenerului dvs. de viata. Nu s-a inhamat la misiuni imposibile precum spalarea sistematica, ani de zile, a cerebelului compatriotilor nostri. Nu si-a facut din victime aliati, asa cum a reusit perfomantul dvs. sot de au ajuns mamele fiilor morti la Revolutie sa-i deplanga detentia. Ceea ce constituie un spectacol la fel de trist ca o evreica sarutand zvastica de pe uniforma unui ofiter SS. Deh, am avut asteptari substantial diferite de la «oamenii» nostri.

Ce observ insa e ca-i sunteti o partenera pe masura. Reusiti performanta ca, in acelasi paragraf, sa invocati divinitatea si sa aruncati un blestem. Dar desigur, in « imperiul media » al sotului dvs., ultimul bastion in calea « basismului », s-au vazut si contradictii mai puternice. Ati invatat, cum spune si cliseul, de la cei mai buni.

Exista o zona unde va dau dreptate: Somnul natiunii, daca nu naste monstri, ii adopta cu siguranta. Dovada: ultimii 25 de ani pe care sotul dvs. i-a petrecut in prosperitate si ocupand cele mai inalte functii in statul roman. Trist, foarte trist, intr-adevar. Vestea buna e ca nu toti dormim.

DISTRIBUIE:

Articole recomandate
Ben Affleck si pariul de 587 de milioane de dolari: AI-ul care vrea sa schimbe Hollywoodul fara sa inlocuiasca oamenii
Oltre: eleganța naturală întâlnește confortul sezonului rece
Fall Society: noua eleganță de toamnă semnată MODIVO
25 de ani care au redefinit ”good hair day”
Articole Gastropedia
No data was found
Noiembrie în pas cu tendințele: cizme înalte, modele cozy și încălțăminte de trekking 
Sighișoara devine capitala Halloweenului!
De la uniformă militară la simbol al eleganței: povestea trench-ului Burberry, celebrată la V&A
Miuccia Prada, creatoarea care a demonstrat că inteligența poate fi cel mai puternic accesoriu din modă
Să înveți ceva nou după 40 de ani: ce se întâmplă cu creierul când ieșim din rutină
Curajul se antrenează? Ce ne învață sporturile extreme despre frică și încrederea în propriile limite
Ce sunt triunghiurile negre dintre dinți? Ar trebui să ne sperie spațiile apărute sub gingii?
Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week revine cu o nouă ediție și extinde dialogul dintre modă, artă și cultura contemporană