Pretentii nejustificate

Intrebati o femeie care ar fi portretul barbatului ideal. Sunt sigur ca stiti raspunsurile de pe acum. Bineinteles, orice tampit stie atata lucru, el trebuie sa fie inteligent, aratos, sa aiba simtul umorului, sa fie politicos, sa aiba o cariera si o situatie financiara prospera. Si altele asemenea. Pretentiile sunt mai numeroase decat efectele adverse in cazul unui medicament controversat. Asta inseamna pentru ele un barbat normal. Pentru ca la intrebare, inainte sa insire tot pomelnicul, vor avea grija sa precizeze fluturand agale din gene si din fese: “Ooo, nimic deosebit”.

Dati-mi voie sa va spun ceva, un mic detaliu: exagerati. Inaltimea visurilor voastre nu este pe masura micimii staturii de care beneficiati.

Ma intreb ce se va intampla cu barbatii care practica meserii onorabile, precum cea de muncitor, sofer, agricultor etc? Sunt ei sortiti unui celibat etern pentru ca Maricica, desi nu are niciuna dintre calitatile insirate mai sus, isi doreste un barbat care sa le aiba pe toate?

Asa se intampla sa vedem cupluri pe care le-am fi crezut improbabile, aproape imposibile, formate din barbati realizati pe toate planurile si femei care sunt un esec de la un capat la altul al spectrului. Si asta numai pentru ca femeile tin cu dintii de “idealul” lor, cu o incrancenare ce sfideaza legile naturii si pe cele ale bunului simt. Si, dupa ce-si vad visul implinit, acela de a ajunge mari doamne, intretinute pe picior mare, incep sa se planga.
Daca ne imaginam ca, odata indeplinite conditiile, odata incheiata perioada de teste, vom avea parte de o viata daca nu fericita, atunci macar linistita, sfarsim mereu prin a fi dezamagiti, abia atunci incepe calvarul propriu-zis.

Una dintre cele mai mari drame ale speciei feminine post-mariaj este faptul ca nu le mai scoatem in oras. “De ce nu ma mai scoti niciunde, ca la inceput?”. Acest motiv de multe lacrimi, ton ridicat, usi trantite, conversatii interminabile la telefon cu mama si prietenele, ne face sa alergam de multe ori la farmacie, dupa analgezice care sa ne aline durerea de cap, sau, din cand in cand, sa dormim pe la prieteni, sa ne oferim pentru toate delegatiile si deplasarile, indiferent de destinatie.

Nu voi intelege niciodata nevoia lor de a fi scoase, de parca ar fi un animal de companie, in diverse locuri publice. Mai ales ca o pot face cu amicele lor. Nu vad necesitatea prezentei noastre acolo. Si, in plus, tot ele, feministele, pretind ca femeia nu este un trofeu de agatat la bratul nostru, al masculilor. Atunci, de ce nu ies ele, singurele, sa-si satisfaca nevoile de socializare si sa-si perinde nurii prin oras?

Si sa te fereasca toti sfintii sa isi dea seama ca iesi cu baietii, dar cu ea nu. Iti va macina creierii, va pregati o adevarata baterie de teste, vei fi supus unui tir de interogari. Ce sa mai, casa va deveni zona ostila, regiune de razboi. “De ce nu vrei sa iesi cu mine?”, “Nu-ti mai face placere compania mea?”, “Te-ai plictisit de mine?”, “Nu ma mai iubesti?”. Si, orice ar fi, la oricate presiuni ati fi supusi, tineti minte: ele chiar nu apreciaza sinceritatea. Stiu ca este greu, insa sub nicio forma sa nu le spuneti ca explicatia e simpla: va plictisesc de moarte. De altfel, cred ca intuiesc si ele raspunsul, insa le este greu sa accepte faptul ca mirobolanta lor prezenta se poate dovedi total neinteresanta pentru noi.

Femeilor cred ca ar trebui sa li se introduca in programa scolara un curs care sa le sprijine in reconectarea la realitate. Sa accepte ca tot ce este interesant de spus in legatura cu persoana lor se cam epuizeaza in primele 5 intalniri, cu indulgenta. Ca pe noi chiar nu ne intereseaza ce nota au luat la BAC, ce subiect le-a picat la romana, cum au reusit sa slabeasca acum cinci ani, care sunt ultimele produse de pe programul de teleshopping, care este modelul de chiloti ideal, de ce e Brad Pitt mai aratos decat Johnny Depp sau invers. Dar chiar nu ne intereseaza.

Sigur, unele vor protesta sustinand ca aria lor de preocupari este una de vita aleasa, intelectuala. Trebuie insa ca domnisoarele si doamnele respective sa inteleaga ca, oricat ar fi de spumoasa conversatia cu cineva, la un moment dat tot se atinge un nivel de saturatie cand am dori sa auzim alte voci si alte pareri, in alte incaperi. Din pacate, nicio fiinta nu este realmente inepuizabila, cu atat mai putin una de sex feminin. Iar exemplarele cu resurse ceva mai vaste sunt in numar redus, aproape infim.

Se tot spune ca nu reusim sa intelegem femeile, se tot folosesc referitor la ele cuvinte pompoase de genul “eternul feminin”, “misterul feminin”. Din experienta, va spun ca sunt cateva tipare destul de previzibile si ca nu ai nevoie de mai mult de cateva “iesiri” ca sa-ti plasezi “domnita” in ograda careia ii apartine, de fapt si de drept. Si, din pacate, modele noi nu prea mai apar pe piata.