In vara, mai exact in luna iulie, rezultatele de la bacalaureat ne-au pus in fata o oglinda. Si ce am vazut ne-a speriat pe toti. Unii dintre noi credeau de mult ca asta e realitatea, ii ghiceau dimensiunile si culorile sumbre, dar era vorba doar de o aproximatie. Stiam ca scoala romaneasca e in deriva, dar nu aveam exact imaginea clara a naufragiului ei. Stiam ca mitul conform caruia suntem cei mai destepti si mai luminati din toate popoarele Europei (vai, cata cultura generala, vai, cate limbi straine vorbim) este de mult depasit si ca nu putem face primavara cu trei olimpici carora meritul le apartine in exclusivitate. Lor si profesorilor lor, nu sistemului. Intuiam, asadar. Acum insa stim. Procentele naucitoare de la BAC au facut ca perlele sa nu mai para doar o exagerare malitioasa. Nu. Chiar atat de prost pregatiti suntem. Astia suntem. Nu mai avem cu ce defila. La asta se adauga si faptul ca niciuna dintre universitatile noastre nu se claseaza in primele 500. Cifre, fapte, date.
Spun in continuare ca modul in care a fost organizat Bacul anul acesta – iar aici ma refer strict la organizare, recte prezenta camerelor, nu la subiecte sau modul in care au fost formulate – este de departe cel mai bun lucru care s-a intamplat in invatamantul romanesc dupa ’89. Asta nu inseamna reforma, ci doar o masura igienica, i-as putea spune. Singurul regret este ca nu toate centrele au beneficiat de prezenta camerelor. Mi sa par jalnice incercarile de a explica un esec rasunator prin „emotiile” candidatilor accentuate de prezenta camerelor.
Da, sistemul e putred. Cadrele sunt din ce in ce mai prost pregatite (putini absolventi de facultati se mai indreapta spre invatamant si nu e deloc greu sa-i intelegi), parintii sunt nerealisti, copiii sunt dezorientati, iar presiunile politicului sunt enorme. Stiu ce vorbesc, am in familie doua cadre didactice. Faptul ca au inceput sa conteze mediile din generala pentru admiterea in liceu nu a insemnat decat o presiune in plus asupra profesorilor. Asta pentru cei care se intreaba cum e posibil ca un elev care are dificultati de citire sa ajunga sa dea bacalaureatul, presupunandu-se ca a avut nota de trecere la limba romana. Va spun eu cum desi, probabil, stiati si voi. Profesorul se trezeste la usa cu parintele. Uneori, parintele e cu ochii in lacrimi, reclamand clementa (“ii distrugeti viitorul, nu va putea lua la un liceu bun†etc). Exista situatii cand mita este cheia potrivita. Alteori, parintele e agresiv („Ce stii tu, cucoana? Eu n-am muncit ca sa ia fiu-meu 4 la matematica!”). Si exista si situatii cand parintele se adreseaza direct conducerii scolii, pe care o „unge” cu diverse daruri. Atunci, factorul de presiune il reprezinta siguranta locului de munca.
Se mai reclama lipsa de pregatire a profesorilor. In general, pe buna dreptate. Sa nu uitam insa ca un curs de specializare se plateste. Iar cand ai salariul de 7 milioane, nu prea iti vine sa mai dai 3 milioane pe un curs. Nu fara sustinere suplimentara. Sa nu uitam ca seminariile organizate de inspectoratele scolare sunt pur formale. Adica, te duci bou si iesi vaca, informatia e zero, dar are o importanta vitala “semnatura de prezenta†pe care o obtii la sfarsit.
Despre altceva voiam sa va vorbesc insa. Despre ultima gaselnita a opozitiei. Aceea de a permite celor care nu au luat bacalaureatul sa se inscrie intr-un fel de an pregatitor in universitati. Sa urmeze, pe cheltuiala statului, cursuri timp de un an, iar daca reusesc sa obtina diploma de bacalaureat in sesiunea viitoare, cursurile sa le fie echivalate, total sau partial, cu cele ale unui prim an universitar. Prima oara cand am auzit de propunerea Ecaterinei Andronescu am crezut ca este o gluma proasta. Ulterior, a trebuit sa accept faptul ca e o vorba de o propunere legislativa in toata puterea cuvantului, depusa la Parlamant si supusa dezbaterii.
Si astfel a reusit Ecaterina Andronescu sa anuleze firava bila alba pe care o obtinuse atunci cand a „declarat razboi” universitatilor particulare, numite si fabrici de diplome (e adevarat, a capitulat inainte sa aiba vreo victorie reala).
Se vorbeste despre o a doua sansa acordata acestor tineri. Eu cred ca e vorba doar de o cosmetizare a unui cadavru in putrefactie. Si de mentinerea in viata a unor organisme parazite precum universitatile particulare sau cele de stat neperformante. Va dati seama ca, in urma procentajelor dezastruoase de promovabilitate de la BAC, prin conturile anumitor institutii de invatamant zis superior a inceput sa bata vantul. Prin masura populista, penibila propusa de Ecaterina Andronescu si sustinatorii sai, se incearca resuscitarea lor cu consecinte dezastruoase pentru invatamant.
A doua sansa a fost sesiunea din toamna. Ratata si ea. O a treia sansa vor avea anul viitor, in vara. Si, in plus, de cand a ajuns tanarul fara studii superioare sa fie privit ca lipsit de sanse? De cand bacalaureatul este incadrat in categoria calamitatilor naturale, iar elevul nebacalaureat echivalentul unui sinistrat?
Si doar ce apucasem sa ne bucuram de clasificarea programelor de studiu oferite de universitati. Ca sa dau un exemplu dintre cele mai cunoscute: facultatile din cadrul Universitatii Spiru Haret au fost incadrate in categoria D si E (A reprezinta programele de studiu de top, iar F cele mai slabe), fara exceptii (pentru lista completa, click aici). Acum, ma tem ca, de la departare, va fi totul o apa si un pamant al sanselor care nu valoreaza nimic. Si sa nu uitam ca toti acesti tineri au drept de vot. Probabil ca sunt rautacioasa, dar ar fi mai bine sa primeasca o galeata si niste mici la alegeri decat cursuri universitare. Ar fi mai profitabil pentru toata lumea, cred eu.
